Mijesc ochii.
Îmi mută paharul de pe șervețelul de cocktail și pipăie prin buzunare până când găsește un Pilot G2, recunosc, stiloul meu preferat, deși eu folosesc întotdeauna cerneală neagră, iar el are tradiționala cerneală roșie de redactor. Se apleacă și mâzgălește: Eu, Charles Lastra, în deplinătatea facultăților mintale, jur că voi păstra
secretul Norei Stephens, sub sancțiunea legii sau a cinci milioane de dolari,oricare dintre acestea survine mai întâi.
— Bine, nu ai văzut absolut niciodată un contract, spun eu. Poate că
nu ai fost niciodată în aceeași cameră cu un contract.
Termină de semnat și aruncă stiloul.
— E un contract al naibii de bun.
— Bieții redactori de carte neinformați, cu noțiunile lor capricioase despre cum se fac contractele!
Îl mângâi pe cap. El îmi dă brațul la o parte.
— Ce ar putea fi atât de rău, Nora? Ești fugară? Ai jefuit o bancă? În întuneric, auriul ochilor lui pare ciudat de luminos în jurul pupilelor sale supradimensionate. Ți-ai concediat asistenta însărcinată? mă tachinează
el, cu vocea joasă.
Aluzia este un șoc pentru sistemul meu, o tresărire de electricitate din cap până în picioare.
În mod miraculos, uitasem de paginile lui Dusty. Acum, iat-o din nou pe Nadine, necăjindu-mă.
— Ce e așa de rău în a deține controlul, de fapt? întreb, în ceea ce privește universul în general.
— Mă depășește.
— Și ce, doar pentru că nu vreau copii, se presupune că aș pedepsi o femeie însărcinată pentru că a luat o decizie diferită de a mea? Persoana mea preferată este o femeie însărcinată! Și sunt obsedată de nepoatele mele. Nu orice decizie pe care o ia o femeie este un mare rechizitoriu asupra vieții altor femei.
— Nora, spune Charlie. Este un roman. Ficțiune.
— Nu înțelegi, pentru că tu ești... tu.
Îi fac semn cu mâna.
— Eu? se miră el.
— Îți poți permite să fii arțăgos și tăios și oamenii te vor admira pentru asta. Regulile sunt diferite pentru femei. Trebuie să găsești acest echilibru perfect pentru a fi luată în serios, dar să nu fii văzută ca o scorpie. Este un efort constant. Oamenii nu vor să lucreze cu femei deștepte...
— Ba eu vreau, spune el.
— Și nici măcar bărbații exact ca noi nu vor să fie cu noi. Adică, sigur,
unii dintre ei cred că vor, dar următorul lucru pe care îl pățești este că te părăsesc printr-un apel telefonic de patru minute pentru că nu te-au văzut niciodată plângând și se mută în cealaltă parte a țării pentru a se căsători cu o moștenitoare a unei ferme de brazi de Crăciun!
Buzele pline ale lui Charlie se strâng și mijește ochii.
— Ce?
— Nimic, mormăi eu.
— Un „nimic” foarte specific.
— Las-o baltă!
— Puțin probabil, spune el. O să stau treaz toată noaptea făcând diagrame și grafice, încercând să îmi dau seama ce ai spus.
— Sunt blestemată, spun. Asta e tot.
— Aha, spune el. Sigur. Am înțeles.
— Sunt, insist.
— Și eu sunt redactor, Stephens, spune el. Voi avea nevoie de mai multe detalii pentru a crede în această poveste.
— Este personajul meu literar, spun eu. Sunt o orășeancă cu sânge rece, prea ambițioasă, care există ca o antiteză pentru Femeia Bună. Eu sunt cea care este părăsită pentru fata care este mai frumoasă fără
machiaj, care iubește grătarul și care, cumva, face să pară adorabilă
distrugerea standardelor de karaoke!
Și, dintr-un motiv oarecare (toleranța mea scăzută la alcool), nu mă
opresc aici. Cuvintele se revarsă. Ca și cum aș vomita istoria jenantă pe podeaua înțesată cu coji de alune, ca să o vadă toată lumea.
Aaron mă părăsește pentru insula Prince Edward (și, confirmat prin intermediul unei urmăriri ușoare pe rețelele de socializare, o roșcată pe nume Adeline). Grant se desparte de mine pentru Chastity și micul han al părinților ei. Luca și soția lui și livada lor de cireși din Michigan.
