Când ajung la pacientul zero, Jakob, romancierul devenit fermier, mă întrerup. Povestea a ceea ce s-a întâmplat între mine și el nu are ce căuta la sfârșitul unei liste, ci acolo unde am lăsat-o, în craterul fumegând care mi-a schimbat viața pentru totdeauna.
— Ai prins ideea.
Ochii i se transformă în două fante, iar buzele i se ridică amuzate.
— Oare?
— Clișeele trebuie să vină de undeva, nu? spun eu. Este clar că
femeile ca mine au existat dintotdeauna. Deci este fie un tip foarte special de autosabotaj, fie un blestem străvechi. Dacă stau să mă gândesc, poate că a început cu Lilith. Prea ciudat ca să fie o coincidență.
— Știi, spune Charlie, aș zice că faptul că Dusty scrie o carte despre orașul meu natal și apoi eu mă întâlnesc cu agenta ei în orașul respectiv este prea ciudat ca să fie o coincidență, dar, după cum am stabilit deja, tu
„nu mă urmărești”, așa că aceste coincidențe se întâmplă ocazional, Nora.
— Dar în halul ăsta? Patru relații care s-au terminat pentru că iubiții mei au decis să plece în sălbăticie și să nu se mai întoarcă niciodată?
Se luptă cu un zâmbet, dar pierde lupta.
— Nu sunt ridicolă! spun, râzând în ciuda mea sau, mai corect spus, de mine însămi.
— Exact ceea ce ar spune o persoană care nu este ridicolă, îngăduie Charlie dând din cap. Uite, încă încerc să-mi dau seama cum se explică
faptul că foștii tăi iubiți de rahat, care îl imită pe Jack London, au legătură
cu motivul pentru care te afli aici.
— Sora mea e... Mă gândesc o clipă, apoi mă hotărăsc: Lucrurile au fost cam ciudate între noi în ultimele câteva luni și a vrut să plece pentru o vreme. În plus, citește prea multe povești de dragoste din orașe mici și este convinsă că răspunsul la problemele noastre este să avem propriile experiențe transformatoare, așa cum au făcut foștii mei iubiți. Într-un loc ca acesta.
— Foștii tăi iubiți, spune el fără menajamente. Care au renunțat la carierele lor și s-au mutat în sălbăticie.
— Da, ăia.
— Așa, și? spune el. Ar trebui să găsești fericirea aici și să renunți la New York? Să renunți la editură?
— Bineînțeles că nu, spun eu. Vrea doar ca ea să se distreze înainte să vină copilul. Să luăm o pauză de la viața noastră obișnuită și să facem ceva nou. Avem o listă.
— O listă?
— O grămadă de lucruri din cărți. Și de aceea nu beau două martini.
Pentru că, chiar și la peste un metru și șaptezeci, corpul meu este incapabil să proceseze alcoolul, după cum o demonstrează faptul că
încep să enumăr: Să port cămașă de flanelă, să coc ceva de la zero, să fac
o schimbare de look într-un orășel, să construiesc ceva, să mă întâlnesc cu localnici...
Charlie izbucnește în râs brusc.
— Încearcă să te mărite cu un crescător de porci, Stephens.
— Ba nu.
— Ai spus că încearcă să-ți ofere propriul roman de dragoste dintr-un oraș mic, spune el ironic. Știi cum se termină aceste cărți, nu-i așa, Nora? Cu o nuntă mare în interiorul unui hambar, sau cu un epilog care implică copii.
Pufnesc. Bineînțeles că știu cum se termină. Nu numai că mi-am privit foștii iubiți trăindu-le, dar când eu și Libby încă împărțeam un apartament, citeam aproape compulsiv ultimele pagini ale cărților ei.
După asta, nu m-a tentat niciodată să mă întorc la prima pagină.
— Uite ce e, Lastra, spun eu. Eu și sora mea suntem aici pentru a petrece timp împreună. Probabil că nu ai învățat asta în laboratorul care te-a produs, dar vacanțele sunt o modalitate destul de tipică pentru cei dragi de a se apropia și de a se relaxa.
— Da, fiindcă ce altceva poate fi mai potrivit pentru o persoană ca tine când vrea să se relaxeze, spune el, decât să-și petreacă timpul într-un oraș situat convenabil la mijlocul distanței dintre două magazine Dressbarn.
— Știi, nu sunt chiar așa de obsedată de control sau de încordată pe cât păreți să credeți tu și Dusty. Aș putea să mă simt foarte bine la o întâlnire cu un crescător de porci. Si știi ceva? Poate că e o idee bună. Nu e ca și cum aș fi avut noroc cu newyorkezii. Poate că am pescuit în balta greșită. Sau, cum ar fi, în iazul de decantare greșit de la o centrală
nucleară.
— Ești mult mai ciudată decât credeam.
— Ei bine, dacă mai contează, înainte de seara asta, am presupus că
te închideai într-un dulap cu mături și intrai în modul de economisire a energiei ori de câte ori nu erai la serviciu, așa că cred că suntem amândoi surprinși.
— Acum chiar că ești ridicolă, spune el. Când nu sunt la serviciu, sunt în sicriul meu, în subsolul unui vechi conac victorian.
Strâmb din nas în paharul meu, ceea ce îl face să schițeze un zâmbet real, uman. Trăiește, cred.
— Stephens, spune el, cu tonul din nou sec, dacă tu ești personajul negativ din povestea de dragoste a altcuiva, atunci eu sunt diavolul.
