— Ce, n-aș putea fi fericită nicăieri unde nu e un penthouse de marmură neagră cu un candelabru de cristal?
— Exact ce am vrut să spun. Îmi aruncă o privire în timp ce trecem pe sub un stâlp de iluminat public, ploaia scânteind ca niște confetti argintii. Și, de asemenea, este proprietatea de închiriat a părinților mei.
Mi se înroșesc obrajii.
— Tu ești... Sally Goode e mama ta? Ai crescut lângă o fermă de cai?
— Ce, spune el, nu puteam să fiu crescut în altă parte decât într-un penthouse de marmură neagră cu candelabru de cristal?
— Doar că e greu de imaginat că te potrivești oriunde în acest oraș, darămite atât de aproape de o piramidă de bălegar.
— Potrivirea ar putea fi o exagerare, spune el acid.
— Deci, unde stai?
— Ei bine, de obicei stau la cabană, spune el. Încă o privire piezișă
către mine prin întuneric. Dar asta nu era o opțiune.
Mirosul lui este atât de straniu de familiar, dar tot nu-l pot localiza.
Cald, cu o notă ușor condimentată, suficient de slabă încât să mă
surprind încercând să-l inspir.
— Atunci unde? întreb. În dormitorul tău de copil?
Ne oprim la fundătura pe care se află cabana, iar Charlie oftează.
— Dorm într-un pat în formă de mașină de curse, Nora. Ești mulțumită?
Mulțumită nu este suficient pentru a descrie cum mă simt. Imaginea elegantului Charlie, cu sprâncenele lui ridicate în unghi ascuțit, băgat într-un Corvette de plastic și încruntându-se la Kindle-ul său, mă face să
râd atât de tare încât mă chinui să stau în picioare. Este probabil ultima persoană pe care mi-aș putea-o imagina într-un pat în formă de mașină
de curse, în afară de mine.
Charlie mă prinde cu un braț în jurul taliei ca să nu mă prăbușesc.
— În caz că ai uitat, spune el, menținându-mă în mișcare pe aleea de pietriș, ăsta nu este nici pe departe cel mai jenant lucru pe care l-a spus unul dintre noi în seara asta.
— Ai fost cumva un copil NASCAR1? răbufnesc.
— Nu, spune el, dar tata nu a încetat niciodată să spere.
Mă apucă o nouă criză de râs care amenință să mă răstoarne. Charlie mă lipește de el.
— Un picior în fața celuilalt, Stephens.
— Distrugere reciprocă asigurată, într-adevăr, strig eu.
Începe să mă conducă pe deal și imediat tocul mi se înfige în noroi, țintuindu-mă de pământ. Mai fac un pas și celălalt toc se înfige și el în noroi. O jumătate de țipăt indignat mi se ridică din gât.
Charlie se oprește, oftând din greu în timp ce-mi privește pantofii.
— Va trebui să te car eu?
— Nu te las să mă duci în spate, Lastra, spun eu.
— Iar eu, răspunde el, nu te las să distrugi acei bieți pantofi nevinovați. Nu sunt genul ăsta de om.
Mă uit la pantofii cu toc și scot un chițăit nefericit.
— Bine.
— Cu plăcere.
Se întoarce și se apleacă în timp ce eu îmi ridic rochia și îmi iau adio cu drag de la ultimele rămășițe de demnitate, apoi îmi agăț brațele peste umerii lui și îi sar în spate.
— Totul e bine? spune el.
— Mă cari în spate, răspund, ajustând umbrela peste noi. Asta îți răspunde la întrebare?
— Vai, biata Nora, mă tachinează el, iar mâinile i se așază pe coapsele mele în timp ce începe să urce treptele. Nu pot decât să-mi imaginez prin ce treci tu.
Mă străbate un fulger de înțelegere, haotică și emfatică precum 1 National Association for Stock Car Auto Racing – companie privată care organizează curse de automobile produse în serie, îmbunătățite
clopotele de biserică: motivul pentru care mirosul lui îmi este atât de familiar. Este aceeași apă de colonie subtilă, unisex, pe care o am și eu.
