tigaia cu ouă sunt deja stive de clătite și de cârnați vegetali.
M-am dat jos din pat la ora nouă, după o altă noapte agitată, am alergat puțin, am făcut un duș rapid, apoi am coborât pentru micul-dejun. Libby e trează deja de câteva ore. Îi plac diminețile acum chiar mai mult decât îi plăcea să doarmă când era adolescentă. Nici măcar în weekenduri nu doarme niciodată mai târziu de șapte. În parte, sunt sigură, pentru că poate auzi țipătul ascuțit al lui Bea sau piciorușele Talei de la cinci kilometri și o doză de morfină distantă.
Mereu spune că ele două sunt ca noi, dar cu corpurile inversate. Bea, cea mai mare, e dulce ca o plăcintă cu cireșe, ca Libby, dar slăbuță și cu părul șaten cenușiu. Tala are părul auriu al mamei sale și n-o să crească
mai înaltă de 1,50 metri, dar, la fel ca mătușa ei Nora, este o brută: încăpățânată și hotărâtă să nu urmeze niciodată nici o comandă fără o explicație amănunțită.
— Tu ești cea care m-a prins în capcană cu el, subliniez, trăgând spatula din mâna lui Libby și îndrumând-o spre un scaun. Nu s-ar fi întâmplat niciodată dacă nu m-ai fi lăsat baltă.
— Auzi, Nora, câteodată chiar și mamele au nevoie de timp pentru a fi singure, spune încet. Oricum, credeam că îl urăști pe tipul ăla.
— Nu-l urăsc, spun eu. Suntem ca niște magneți opuși, sau ceva de genul ăsta.
— Magneții opuși sunt cei care se atrag.
— Bine, atunci noi suntem magneți cu aceeași polaritate.
— Doi magneți cu aceeași polaritate nu se vor potrivi niciodată lipiți de o ușă.
— Spre deosebire de alți magneți, care ar face cu siguranță acest lucru.
Duc pe masă farfuriile încărcate și mă așez pe scaun vizavi de ea. E
deja o căldură infernală. Avem ferestrele deschise și ventilatoarele pornite, dar aerul e la fel de înăbușitor ca într-o saună de mâna a doua.
— A fost un moment de slăbiciune.
Amintirea mâinilor lui Charlie pe talia mea, a pieptului său care mă
strivea de ușă, mă străpunge.
Libby își arcuiește o sprânceană. Cu tunsoarea ei bob roz, cu părul tăiat drept, e mai aproape de a stăpâni privirea mea diavolească, dar obrajii ei sunt încă, totuși, prea pufoși ca să-i iasă bine.
— Să nu cumva să uiți, Sore, acest tip de bărbat nu a funcționat pentru tine în trecut.
Personal, nu l-aș pune pe Charlie în aceeași categorie cu foștii mei. În primul rând, nici unul dintre ei nu a încercat vreodată să mă răvășească
afară. De asemenea, n-au fugit niciodată de un sărut ca și cum le-aș fi băgat un vătrai fierbinte în pantaloni.
— Sunt mândră de tine pentru că te-ai abătut de la litera cărții, doar că nu aș fi ales o pipăială pornografică a contelui von Lastra.
Îmi lipesc fața de antebraț, rușinată din nou.
— Nadine Winters e de vină.
Fruntea lui Libby se ridează.
— Cine e asta?
— Of, așa este. Îmi ridic capul. În disperarea ta de a mă vedea desculță și însărcinată, ai fugit înainte să-ți spun.
Îmi deblochez telefonul și deschid e-mailul de la Dusty, strecurându-l în câmpul vizual al lui Libby. Ea se cocoșează în timp ce citește, iar eu îmi bag mâncarea în gură cât de repede pot, ca să îmi pot începe ziua de lucru.
Libby nu este o cititoare surprinzător de rapidă. Ea absoarbe cărțile ca pe niște băi cu spumă, în timp ce munca mea m-a obligat să le tratez mai degrabă ca pe niște dușuri fierbinți și rapide.
Gura i se micșorează, strângându-se în timp ce citește, până când, în cele din urmă, izbucnește în râs.
— O, Doamne! strigă ea. Este un fan fiction al Norei Stephens!
— Se poate numi cu adevărat fan fiction dacă autorul nu este în mod clar un fan? întreb.
— Ți-a trimis mai multe? Devine obscenă? Multe fan fictionuri devin obscene.
— Din nou, am spus, nu este fan fiction.
Libby chicotește.
— Poate că Dusty s-a îndrăgostit de tine.
— Sau poate că angajează un asasin chiar acum.
— Sper că va fi ceva obscen, spune ea.
— Libby, dacă ar fi după tine, fiecare carte s-ar termina cu un orgasm cutremurător.
— Hei, dar de ce să așteptăm până la sfârșit? spune ea. Aha, da, pentru că de acolo începi tu să citești.
Se preface că vomită la gândul ăsta.
