Simt că am pierdut ceva pe parcurs.
— C-ce?
— Cartea lui Dusty. Frigida. Vreau să lucrez la ea.
Slavă Domnului! Nu eram sigură unde va duce asta. Și, de asemenea, nici vorbă de așa ceva.
— Dacă vrem să păstrăm data de lansare, continuă Charlie, Sharon nu se va întoarce la timp pentru a redacta. Loggia are nevoie de cineva care să intervină și am cerut să fiu eu acela.
Nu doar că mintea mi se învârte, mă simt de parcă s-ar învârti cincisprezece platane care sunt în flăcări.
— Vorbim despre Dusty. Dusty cea timidă și blândă, care este obișnuită cu comportamentul calm și optimist al lui Sharon. Și tu, care –
fără supărare – ești la fel de delicat ca un târnăcop antic.
Mușchii obrazului i se flexează.
— Știu că nu am cele mai bune maniere și nu am tact. Dar sunt bun în meseria mea. Pot să fac asta. Și tu poți s-o convingi pe Dusty. Editorul nu vrea să amâne data de lansare. Trebuie să ducem chestia asta la bun sfârșit, fără întârzieri.
— Nu este decizia mea.
— Dusty te va asculta, spune Charlie. Ai putea să vinzi ulei de șarpe unui vânzător de ulei de șarpe.
— Nu sunt sigură că așa e zicala.
— A trebuit să o revizuiesc pentru a reflecta cu exactitate cât de bună
ești la ce faci.
Obrajii îmi iau foc, mai puțin de la compliment, cât de la o amintire bruscă și vie a gurii lui Charlie. Urmează rapid partea în care s-a îndepărtat de mine ca și cum l-aș fi împușcat.
Am înghițit în sec.
— O să vorbesc cu ea. Asta e tot ce pot face.
Din obișnuință, am răsfoit O dată-n viată fără să mă gândesc, până la ultima pagină. Acum trec cu degetul mare peste aceste cuvinte, lăsându-mi mușchii să se relaxeze la vederea numelui meu. Este o dovadă că sunt bună în meseria mea, că, chiar dacă nu pot controla totul, sunt multe lucruri pe care le pot forța să se așeze în forma care trebuie, îmi dreg glasul.
— Ce cauți aici și cât timp mai ai până când lumina soarelui te va face să iei foc?
Charlie își încrucișează antebrațele pe tejghea.
— Poți să păstrezi un secret, Stephens?
— Întreabă-mă cine l-a împușcat pe JFK, spun eu, adoptând tonul său plat.
Mijește ochii.
— Sunt mult mai interesat de cum ai obținut informația.
— Din cartea aia a lui Stephen King, răspund eu. Acum, față de cine păstrăm secrete?
Se gândește, mușcându-și buza de jos plină. Este la limita lascivității,
dar nu mai rău decât ceea ce se întâmplă în corpul meu în acest moment.
— Față de Editura Loggia, răspunde el.
— Bine. Mă gândesc. Pot să păstrez un secret față de Loggia, dacă îl faci suculent.
Se apleacă mai aproape. Îi urmez exemplul. Șoapta lui este atât de ușoară încât aproape că trebuie să-mi lipesc urechea de gura lui ca să o aud:
— Eu lucrez aici.
— Tu... lucrezi... aici?
Mă îndrept, clipind, eliberându-mă de ceața mirosului său cald.
— Lucrez aici, repetă el, întorcându-și laptopul pentru a dezvălui un PDF al unui manuscris, în timp ce, teoretic, lucrez acolo.
— Este legal? întreb.
Două joburi cu normă întreagă care se desfășoară simultan par să
însemne de fapt două joburi cu jumătate de normă.
Charlie își trece o mână peste față în timp ce oftează extenuat.
— Nu e recomandat. Dar părinții mei sunt proprietarii librăriei și aveau nevoie de ajutor, așa că am condus magazinul timp de câteva luni, în timp ce redactam de la distantă.
