— Nu aș numi „a încerca lucruri noi” faptul că îți petreci toată ziua la laptop la trei metri de dușmanul tău din New York.
Libby este absolut încântată de vechiul magazin prăfuit, mai puțin de casierul său.
— Ultimul lucru de care ai nevoie este să-ți petreci toată vacanța cufundată în cariera ta, continuă ea.
Arunc o privire precaută prin ușa de la cafenea (care vinde doar cafea normală și decofeinizată) spre librăria propriu-zisă, asigurându-mă
că Charlie nu este în raza mea vizuală.
— Nu pot să-mi iau o lună întreagă liber de la serviciu. După ora cinci în fiecare zi, promit că sunt a ta.
— Ar fi bine să fii, spune ea. Pentru că avem o listă de parcurs, iar ăsta – își înclină capul în direcția generală a lui Charlie – este un motiv să-ti fie distrasă atenția.
— De când sunt eu distrasă de bărbați? șoptesc. Uiți cu cine vorbești? Sunt aici pentru a folosi Wi Fi, nu pentru a oferi dansuri în poală gratuite.
— Mai vedem noi, spune ea acid.
(Adică, hai să așteptăm douăzeci de minute și o să mă apuc de dansuri în poală în librăria independentă locală?) Ea cercetează din nou împrejurimile noastre, cu nostalgie.
— Urăsc să văd librăriile goale, zice Libby.
Pe de-o parte, ar putea fi din cauza hormonilor de sarcină, dar lacrimile ei sunt legitime.
— Este costisitor să ții magazine ca acesta, îi spun. Mai ales când atât de mulți oameni se îndreaptă spre Amazon și alte locuri care își permit să
vândă la prețuri reduse masiv. Acest tip de magazin este întotdeauna rezultatul visului cuiva și, ca în cazul majorității visurilor, pare să aibă
parte de o moarte lentă și dureroasă.
— Hei, spune Libby. Ce zici de numărul 12? În fața privirii mele lipsite de expresie, ea adaugă, cu ochii strălucitori: „Salvează o afacere locală”. Ar trebui să ajutăm acest loc!
— Și să lăsăm caprele de sacrificiu să se descurce singure?
Îmi trage un ghiont.
— Vorbesc serios.
Am mai aruncat ca din întâmplare o privire în direcția generală a lui Charlie.
— S-ar putea să nu aibă nevoie de ajutorul nostru.
Sau să nu-l vrea.
Ea pufnește.
— Am văzut un exemplar din Toată lumea face caca pe raft chiar lângă
o carte de bucate numită 1001 deserturi de ciocolată.
— Traumatizant, aprob cu o tresărire.
— Va fi distractiv, spune Libby. Am deja idei.
Scoate o agendă din geantă și începe să mâzgălească, cu dinții înfipți în buza de jos.
Nu sunt încântată de perspectiva de a petrece și mai mult timp la trei metri de Charlie, după eșecul umilitor de aseară, dar dacă asta vrea cu adevărat Libby să facă, nu am de gând să las un sărut – care se presupune că nici n-a fost, căci „nu s-a întâmplat nimic” – să mă sperie.
La fel cum nu am de gând să o las să mă împiedice să lucrez astăzi.
Lumea vorbește mereu despre compartimentare ca și cum ar fi un lucru rău, dar mie îmi place că, atunci când lucrez, toate celelalte lucruri par să
fie împăturite frumos în sertare, cărțile de care mă ocup sunt mereu în prim-plan, și mă cufund la fel de mult în ele ca în citirea cărților mele preferate când eram copil. Ca și cum nu ar fi nimic de care să te îngrijorezi, nimic de planificat, de jelit sau de gândit.
Sunt atât de absorbită, încât nici nu observ că Libby și-a întrerupt fluxul de idei pentru a se îndepărta, până când se întoarce ceva mai târziu cu o cafea proaspătă cu gheață, de peste drum, și un teanc de un metru de romane de dragoste în orașele mici pe care le-a cules din rafturile de la Goode Books.
— Au trecut luni de zile de când nu am mai citit mai mult de cinci pagini odată, spune ea, amețită.
Spre deosebire de mine, Libby nu citește mai întâi ultima pagină. Nu citește nici măcar coperta, preferând să intre în acțiune fără idei preconcepute. Probabil de aceea este cunoscută pentru faptul că aruncă
cu cărțile prin cameră.
— Odată am încercat să mă închid în baie cu un roman de Rebekah Weatherspoon, spune ea. În câteva minute, Bea făcea pe ea.
— Ai nevoie de o a doua baie.
— Am nevoie de un al doilea eu.
Ea își deschide cartea, iar eu dau click pe o filă nouă de browser, căutând noi anunțuri de apartamente. Nu există nimic în gama de prețuri a lui Libby și Brendan care să nu arate ca o scenă a unei crime din Lege și ordine. Vine apoi un e-mail de la Sharon, pe care îl deschid.
