Ia cartea de pe tejghea.
— Chiar o cumperi?
— Îmi place să sprijin afacerile locale.
— Goode Books nu este atât de mult o afacere locală, cât o gaură
financiară, dar sunt sigur că tunelul din interiorul pământului apreciază
banii tăi.
— Scuză-mă, zic, ai spus că locul ăsta se numește Goode Books?
Adică numele de familie al mamei tale, dar și cărți bune2?
— Oameni de la oraș, spune el. Nu se opresc niciodată să miroasă
trandafirii sau să privească în sus pentru a vedea firmele perfect vizibile deasupra întreprinderilor locale.
Fac un semn cu mâna.
— O, am timp. Doar că botoxul din ceafă face să-mi fie greu să ridic bărbia atât de sus.
— Nu am întâlnit niciodată pe cineva care să fie atât de vanitos și 2 În limba engleză, Goode și good (bun) sunt omofone. De aici jocul de cuvinte – „good books” (cărți bune)
atât de practic, spune el, părând oarecum uimit.
— Asta o să fie scris pe piatra mea funerară.
— Ce păcat, spune el, să irosești toate astea pe un crescător de porci!
— Ești foarte preocupat de crescătorul de porci, spun eu. Libby nu va fi mulțumită dacă mă întâlnesc cu altcineva decât cu un tată văduv și singur care a refuzat o carieră de cântăreț country pentru a conduce o pensiune.
— Deci l-ai cunoscut pe Randy, zice el.
Izbucnesc în râs, iar colțul gurii lui tresare. La naiba! E un zâmbet. E
mulțumit că m-a făcut să râd. Ceea ce îmi face sângele ca siropul de arțar.
Iar eu urăsc siropul de arțar.
Fac o jumătate de pas înapoi, o graniță fizică la același nivel cu cea mentală pe care încerc să o reconstruiesc.
— Oricum, am auzit un zvon cum că ai strâns aici internetul întregului oraș.
— N-ar trebui să crezi niciodată un zvon dintr-un oraș mic, Nora, îmi reproșează el.
— Deci...
— Parola este goodebooks, spune el. Toate literele mici, legat, cu „e” la goode. Face un semn cu bărbia spre cafenea, cu sprâncenele arcuite.
Salut-o pe directoarea Schroeder.
Mă furnică obrajii. Mă uit peste umăr spre un scaun de lemn aflat la capătul unui culoar.
— Dacă mă gândesc mai bine, o să mă instalez acolo.
Se apleacă în față, coborând din nou vocea.
— Lașo!
Vocea lui, provocarea pe care o reprezintă, îmi face pielea ca de găină pe șira spinării.
Gena mea competitivă se activează instantaneu, mă întorc pe călcâie și intru în cafenea, oprindu-mă lângă masa ocupată.
— Trebuie să fiți doamna directoare Schroeder, spun, adăugând cu subînțeles, Charlie mi-a povestit atât de multe despre dumneavoastră.
Pare agitată, aproape că și-a răsturnat ceaiul în graba ei de a-mi strânge mâna.
— Tu trebuie să fii iubita lui, deci?
A auzit absolut tot comentariul meu despre răvășire și despre
uragan.
— A, nu, spun eu. Abia ne-am cunoscut ieri. Dar vă pomenește des.
Mă uit peste umăr ca să văd privirea lui Charlie și știu: am câștigat această rundă.
