614
- ERIK VALEUR -
Şeful securităţii folosea foarte rar acest cuvânt. Era un cuvânt de acceptare, înfrângerea pe care o ura atât de mult.
Apoi se întoarse spre vechiul său tovarăş din rezistenţă şi spuse:
— Povesteşte-le, Ole. Oricum lipsesc numai nişte detalii.
La început, răspunse ezitant şi cu o voce şovăitoare, dar la un moment dat păru că îl uşura faptul de a spune tot ce avea pe suflet. Acceptam cu greu această uşurare, pentru că ceea ce spunea era atât de grotesc, încât nu merita nicio mântuire
– nu merita dulcea durere de a-şi retrăi vechea pasiune şi de a-l avea în faţă pe fiul său.
Camera pătrată de vizite, înaltă de nouă metri, îi fusese pusă la dispoziţie de conducerea închisorii. Aceasta era mobilată cu o platformă joasă, cu o cuvertură de un albastru-închis, o masă din lemn vopsit în galben şi două
scaune. Pe perete era o chiuvetă cu un robinet ruginit, care se răsucea cu greu spre stânga şi pe unde rareori curgea apă.
Fata părea mai tristă decât de obicei în ziua în care începuse coşmarul lui.
Ea nu era nici frumoasă, nici măcar atractivă, aceasta ar fi fost o exagerare, iar să o numim iubirea vieţii lui ar fi fost ridicol. Niciun bărbat în poziţia lui nu ar fi putut face o astfel de declaraţie. Ea părea fragilă, ca o schiţă a lui Hans Christian Andersen. Era înconjurată de o tăcere care, pe fundalul trecutului ei violent, părea paradoxală. Nu negase niciodată infracţiunea pentru care fusese condamnată, dar nici nu exprima vreo remuşcare şi nu vorbea despre ceea ce se întâmplase. El nu a mai cunoscut niciodată pe cineva ca ea, se simţea în tonul vocii, chiar dacă nu o rostise cu voce tare.
El încercase să evite privirea ei tristă, în timp ce stătea aplecat peste raportul pe care voia să i-l arate, rezultatul muncii pe care o depuseseră împreună – tratatul despre deţinuţii de sex feminin şi situaţia lor deosebit de grea.
615
- AL ŞAPTELEA COPIL -
— Vreau să îl citeşti, Eva. Este despre tine.
— Voi avea un copil, spusese ea.
Ole Almind-Enevold rămăsese şocat pe scaunul lui, încercând să îşi dea seama dacă glumea.
Afară, de cealaltă parte a uşii, auzi un paznic trecând, dar nu îl văzu, pentru că ochiul ferestrei era acoperit cu un material închis la culoare.
— Voi avea un copil, repetă ea, aşteptând un răspuns.
Paznicul rămăsese pe loc afară, jucându-se cu un scaun, Înainte ca paşii lui să se îndepărteze din nou.
— De la tine… spuse, iar gura îi era ca o floricică roşie, care îşi închidea petalele.
Cu câtă lăcomie ajunsese să cunoască această gură atunci când, în dorinţa lui, dăduse la o parte orice urmă de prudenţă. Făcuseră dragoste pe platforma albastră, în timp ce afară tuna şi ploua – ştia destul de exact. Camera de vizită
era mereu încuiată şi ferestrele erau acoperite astfel încât, timp de două ore, atât cât dura vizita lui, erau complet singuri. Aşa se întâmplase în decursul mai multor luni.
Pe atunci el tocmai împlinise douăzeci şi şapte de ani, iar cariera sa politică avea să fie decisă după congresul partidului din luna septembrie, fiind descrisă în mai multe ziare ca fiind extrem de promiţătoare.
— Spune ceva, îi ceruse ea, în timp ce stătea pe scaun, aplecată în faţă, cu fragilitatea unei coli de hârtie, privindu-l cu o tristeţe imensă.
El îi văzu trupul palid, gol din faţa lui (probabil că paloarea ei îl fascinase tot timpul) şi mărgelele de sudoare de pe pielea ei. Tuna şi ploua când ea îşi presase gura pe urechea lui şoptindu-i lucruri pe care numai fetele din cartierul ei le puteau spune. Tremurase convulsiv sub el, până când ochii i se măriseră şi îl cuprinseseră complet, fără a vedea ceva.
Aşezase raportul pe masă, raport care ar fi trebuit să îl propulseze în carieră.
— Raportul meu este aproape gata, spusese. Acesta este ultimul meu proiect.
616
- ERIK VALEUR -
Era foarte mândru de munca sa.
— Eşti nebun… Ea clătină din cap. Tocmai ţi-am spus că
vom avea un copil… şi tu vorbeşti despre raport.
— Dar este vorba şi despre situaţia ta. Poate ne va ajuta să
plecăm de aici, îi răspunse el.
În realitate, nu voia deloc asta, până la urmă, era deja căsătorit.
Îşi scrisese el însuşi introducerea raportului care stătea, încă neatins, în faţa ei: Raport despre o deţinută de sex feminin, născută la 6 aprilie 1944, Ex. 01, Ed.: Direcţia Închisorilor şi Universitatea din Copenhaga 1960.
Întregul capitol întâi era exclusiv despre ea, dar erau şi alte cazuri, iar el simţea cât de importantă era munca lui pentru situaţia grea a deţinutelor. Am vorbit cu 01 despre mama ei. Mi-a spus că trecutul mamei sale a fost un factor decisiv pentru ceea ce s-a întâmplat mai târziu.
Apoi urmau probele materiale necesare, înainte ca raportul să devină din nou concret. Fiica unui soldat german necunoscut, 01 şi-a ucis mama printr-o simplă împingere –
aceasta a căzut pe treptele abrupte din spatele casei în carelocuiau. Fapta a fost precedată de o dispută pe această temă.
