a murit. Şi cu ce ne putea ajuta asta? A stârnit agitaţie şi a obstrucţionat ancheta, de aceea am rugat-o să îşi ţină gura.
Într-un mod frumos. Nu împingând-o pe scări.
621
- AL ŞAPTELEA COPIL -
Knud Tåsing tăcu pentru o clipă şi se gândi la lucrurile pe care le spusese Malle.
— Deci, cum sună a doua cerinţă?
Carl Malle trecuse la partea practică a întâlnirii.
Knud Tåsing părea să fie dispus să nu continue pe tema celor trei cazuri de deces.
— Iniţiativa legislativă RAL va fi retrasă, spuse el. Această
afacere complet nebună nu trebuie, în niciun caz, să limiteze în mod absurd drepturile femeilor de a hotărî cu privire la propria viaţă.
— Cu privire la viaţa altora… îl corectă Almind-Enevold cu ton ridicat.
— Opriţi această iniţiativă legislativă, Ole, sau noi vom pune capăt carierei dumneavoastră. Ştiţi că putem. Şi, de fapt, aici, în… noul dumneavoastră birou… este destul de frumos…
Am văzut cum Almind-Enevold se retrase în sine. Nu se aşteptase niciodată să se confrunte cu o astfel de alegere.
Nobilul motiv care îl mânase în toţi aceşti ani să devină cea mai importantă persoană din stat, dispăruse dintr-odată din faţa lui.
— OK.
Carl Malle folosise pentru a doua oară cuvântul înfrângerii.
Knud Tåsing îşi prezentă ultima condiţie, pe care o înglobă
într-o singură propoziţie scurtă.
De această dată, răspunsul veni fără ezitare:
— OK.
Pentru a treia oară, Carl Malle fusese cel care făcuse promisiunea.
Nu scosesem niciun cuvânt pe durata întâlnirii.
Am părăsit ministerul cu un mers legănat, puţin aduşi de spate, ca banda Olsen.
— De unde ştia Carl că Dorah a căzut pe scări? am întrebat.
622
- ERIK VALEUR -
Ceilalţi doi mă priviră cu indiferenţă pentru o clipă – în mod evident, fuseseră adânciţi în gânduri.
Pe malul canalului fuseseră ridicate tribune înalte. Fusese nevoie ca fostul prim-ministru să fie mutat de şapte ori în Slotsholmen, în sicriul său din cedru, pentru ca toată lumea să îi poată prezenta un ultim omagiu. Trebuia să fie o ceremonie comemorativă nemaivăzută.
Am respirat adânc, la fel şi Knud şi Nils. La pod am oprit un taxi şi ne-am îndreptat spre Strandvej, pentru a ne întoarce la Kongslund.
S-a terminat cu Fri Weekend
Cuvintele erau scrise pe un monitor de deasupra capului profesorului. Era singur în camera de creaţie, în subsolul Trabucului, dar probabil că nici nu băgă de seamă vestea morţii fostului ziar al guvernului.
— Ultimele două subiecte importante ale ziarului, care ar fi trebuit să-i dea un suflu nou, au rămas nerezolvate, spusese unul dintre redactorii de ştiri rămaşi ai profesorului, de deasupra monitorului, fără ca profesorul să îl bage în seamă.
În unul era vorba despre afacerea Kongslund, în al doilea, despre tamilul de unsprezece ani, spuse reporterul. Cu numai zece minute înainte, profesorul Bjørn Meliassen se consultase cu directorul său de creaţie. Împreună
încercaseră să găsească o perspectivă pentru postul afectat şi să pună ordine în grămada de planuri şi de sugestii de articole care se afla pe masa din sala de conferinţe. În toiul strădaniilor lor, apăru ultimul mesaj devastator, prin telefon, direct din biroul prim-ministrului. Carl Malle le trimisese mesajul printr-o simplă propoziţie.
Nu.
Nu? Profesorul deveni palid. Acesta era, într-adevăr, sfârşitul.
Şi nu, profesorul nu îi putea vorbi acum şefului guvernului, iar postul nu trebuia să mai facă nicio încercare de a ajunge la el la o dată ulterioară. Un prim-ministru nu 623
- AL ŞAPTELEA COPIL -
trebuia să facă diferenţe între diferitele concerne mass-media. Nu putea interveni în mod selectiv, pentru a salva un singur post.
Profesorul pusese receptorul jos, fără a scoate vreun cuvânt. Nu mai era nimic de spus. Îl durea pieptul, ca şi cum inima lui s-ar fi desprins şi acum bătea lovindu-se de coaste.
