— Şi sprijinul de până acum? Nu îl vom mai primi? Prim-ministrul ne-a abandonat cu adevărat? întrebă mâna dreaptă
a lui Meliassen, fără prea mare speranţă.
Profesorul dăduse din cap şi respirase adânc, până când înţepăturile dureroase se opriră. Apoi sări în picioare.
— Încă nu am încercat această idee.
Trase un dosar verde dintr-o stivă enormă de pe masă, dar nu continuă.
— Plec, spuse directorul de creaţie, aruncând o ultimă
privire spre profesorul distrus şi spre dosar.
Profesorul rămase singur din nou. O forţă necunoscută
retrăsese ajutorul financiar pentru Channel DK şi clădirea se închisese ca un sarcofag deasupra capului bătrânului.
Profesorul se ridică cu spatele gârbovit, se izolă de lumea de afară şi încuie uşa pe dinăuntru.
624
- ERIK VALEUR -
35
RĂMAS-BUN
2 SEPTEMBRIE 2008
Pornind de la imaginile pe care săptămânalele lepublicaseră în anii bogaţi în adopţii, naţiunea avuseseposibilitatea de a vedea cu propriii ochi că orfelinatul erapopulat de o mulţime de copii veseli şi zâmbitori, animaţi de osingură voinţă imensă şi comună de a supravieţui, pe carenicio rezistenţă umană nu ar fi putut să o înfrângă.
Realitatea era, desigur, destul de diferită.
Cred că cei mai mulţi copii de la Kongslund îşi păstrauîntâlnirea cu întunericul într-o cameră ascunsă adânc însufletele lor, în care niciun străin nu putea pătrunde. Nimeninu vrea să îşi expună cele mai profunde răni, pe care nici ceamai bună reparatoare din ţară nu este în stare să le vindece.
Pentru mulţi dintre ei, în cele din urmă, faţada exterioară seprăbuşeşte, brusc şi inexplicabil, iar apoi nu mai există niciunfel de protecţie împotriva a ceea ce ascundeam în noi înşine…
…Stau la marginea mormântului şi privesc pământul săpat, aşezat în valuri în jurul găurii negre în cimitirul din Hørsholm.
Apoi mă întorc şi îi urmez pe ceilalţi vizitatori îndureraţi, în biserica impunătoare. Eu sunt ultima şi, cu timiditatea mea de care nu am putut scăpa niciodată, îmi aleg un loc pe banca cea mai din spate, unde nimeni nu trebuia să mă
deranjeze cu priviri curioase, aruncate pe furiş.
Mirosul este acelaşi ca în biserica din Søllerød, la funeraliile mamei mele adoptive.
Stranele au fost ornate cu frezii din abundenţă, în vaze mici, albe, iar pe sicriul care stătea pe un podium în faţa altarului se aflau bucheţele de frezii. Cineva ar fi putut crede că Magna fusese implicată în aranjamente, iar dacă m-ar fi 625
- AL ŞAPTELEA COPIL -
întrebat pe mine, nu aş fi exclus această posibilitate. Nu ar fi ratat pentru nimic în lume o astfel de ocazie.
În dreapta altarului se află un copăcel frumos, un cireş
japonez într-un vas de lut roşu ca rugina, pe care l-am recunoscut din cea mai frumoasă grădină pe care am văzut-o în viaţa mea. Şi, bineînţeles, ştiam cine l-a aşezat la loc de cinste la ceremonie.
Pe capacul sicriului, pe jumătate ascunsă de florile albe şi galbene, se află o creangă lungă, sinuoasă, cu muguri verzi.
Cei bine informaţi recunosc ramura de tei, dar nimeni nu îşi poate explica destul de clar ce caută între toate aranjamentele cu flori de la înmormântare.
În afară de câteva strănuturi, în biserică este foarte mare linişte, în timp ce aşteptăm ca pastorul să ia cuvântul. Nu mi-l pot imagina în sicriu pe omul pe care, într-un fel, l-am cunoscut toată viaţa mea. El poartă costumul cel mai scump şi cel mai elegant. Dacă l-ai aşeza într-un scaun şi i-ai pudra cum trebuie obrajii palizi, probabil că nimeni nu ar observa din primul moment diferenţa din faţa ecranului. Nu mă
îndoiesc că antreprenorul de pompe funebre de la cea mai distinsă casă de pompe funebre din oraş s-a chinuit ore întregi, aşa cum se cuvenea pentru o vedetă, înainte să îl îmbrace în costumul său cel mai scump şi cel mai elegant.
Poate chiar îi puseseră mai multe costume în sicriu, pentru a fi echipat corespunzător pentru ultima sa călătorie, despre care nimeni nu ştie cât durează.
Pastorul apare în faţa altarului şi atrage asupra sa toată
atenţia celor din biserică.
— Ne-am adunat astăzi aici pentru a-l conduce la locul de veci pe Peter Trøst Jorgensen, născut Peter Troest Jochumsen, spuse el. Ne manifestăm acum durerea, dar ne şi bucurăm că a trăit o viaţă frumoasă.
În primul rând de bănci stau părinţii care, după ultima lor întâlnire, nu mai apucaseră să se împace cu fiul lor.
În spatele rudelor apropiate, biserica este plină cu persoane îndoliate din cele mai bune cercuri: redactori, 626
- ERIK VALEUR -
miniştri, directori şi medici-şefi. Numai profesorul, preşedintele odată celebru al Channel DK, Bjørn Meliassen, lipsea de la înmormântarea fostei sale vedete, ceea ce i-a surprins pe mulţi. Înainte şi în timpul dangătelor de clopot, printre strane trecu zvonul că se blocase singur într-un fel de centru de comandă, adânc sub postul de televiziune căzut pe neaşteptate. Eu personal am observat că nu o puteam găsi nicăieri pe Gerda Jensen. Deşi afacerea Kongslund o speriase de moarte (şi sunt aproape sută la sută sigură că ea ştie ceva despre care nu a discutat cu nimeni), ar fi trebuit să fie, totuşi, acolo, atunci când unul dintre cei mai iubiţi copii de ea şi de Magna pornea în ultima sa călătorie pe firele fine de păianjen.
