Cei doi avocaţi dispărură după ce ne-am întors la etaj pentru a împacheta. Orla Berntsen şi Søren Severin Nielsen dormiseră în aceeaşi cameră – în fosta cameră a Gerdei din turnul de sud, lucru pe seama căruia noi, ceilalţi, ne-am amuzat copios. Cei doi foşti inamici politici reveniseră la prietenia din copilărie în cele câteva zile petrecute la Kongslund.
În mod evident, acum ei considerau închisă afacerea Kongslund şi anunţaseră, după moartea şocantă a lui Peter, că aveau de gând să deschidă o firmă de avocatură cu numele Nielsen & Berntsen. Am sărbătorit vestea cu şampanie. Singurele cazuri de care noul cuplu avocăţesc nu voia să se atingă nici măcar cu un deget erau problemele legate de imigranţi şi refugiaţi, anunţaseră ei destul de serios, chiar şi după ce am sărbătorit.
Nils Jensen plecase, de asemenea, acasă, după ce ne informase cu privire la decizia sa de a nu le povesti părinţilor săi despre rădăcinile lui biologice. Ei îl lăsaseră să trăiască în minciună timp de jumătate de secol, acum ei trebuiau să
continue să trăiască în minciună. Poate acesta era modul său de a se răzbuna.
Susanne servise ceai verde în camera din grădină şi îi dăduse dreptate lui Asger, care spusese că, atâta timp cât registrul Kongslund nu apărea, cazul nu era închis. Knud Tåsing, care îşi pusese ambele picioare pe un taburet 630
- ERIK VALEUR -
valoros, tapiţat cu piele de antilopă, dăduse şi el aprobator din cap.
— Poate că lucrurile nu stau aşa cum le ştim noi, am spus eu. Şi, în plus, deja nu mai este chiar atât de interesant…
Sâsâisem foarte slab, dar umărul meu stâng se lăsase considerabil în jos. Nu simţeam o nevoie deosebită de a aprofunda acest subiect în vreun fel.
— Un astfel de jurnal personal, în care sunt scrise toate secretele, bineînţeles că ar putea fi, încă, periculos pentru mulţi alţii… Knud Tåsing părea destul de visător, cu gândul la toate scandalurile pe care le putea dezlănţui cu o astfel de armă în mână. Înţelegeam bine şansa pe care jurnalistul şomer ar fi primit-o printr-un articol cu privire la care ezitase să îi promită ceva lui Almind-Enevold, dacă informaţiile se dovedeau adevărate.
Le-am urat tuturor noapte bună şi m-am dus singură în camera mea. Asger şi Susanne au rămas în camera din grădină.
Spre propria mea surprindere, nu am simţit nimic cu privire la acest lucru – nu avusesem niciun contact cu sentimentele care te-ai fi aşteptat să apară, în mod normal, în acest moment.
631
- AL ŞAPTELEA COPIL -
36
INVIDIA
2 NOIEMBRIE 2008
Subiectul Kongslund şi cei şapte copii se putea termina înacest moment, odată cu steaua care dispăruse de pe cer. Dar,aşa cum îmi spusese Magdalene în timpul ultimei vizite pecare mi-o făcuse, există întotdeauna zvonuri pe care oamenii leignoră atunci când cred că totul s-a terminat: Dragă Marie, deşapte ani eşti în căutarea adevărului şi ai provocat trei regi: pecel pământesc, pe cel ceresc şi – cel mai periculos dintre toţi –
pe regele tuturor coincidenţelor din viaţă…
Se aplecase deasupra mea şi îi auzisem horcăiala din gâtatunci când îmi şoptise mesajul ei final:… şi acesta din urmă
nu va scăpa nepedepsit.
Knud Tåsing sună la uşa bătrânei – şi apăsă complet butonul, pentru că nu se întâmpla nimic. Mult timp încercă
să surprindă orice zgomot care ar fi trădat-o, dacă era cineva acasă. Rămase locului. Avea timp.
Într-un fel, se afla din nou în punctul de plecare, originea enigmei. De luni de zile încerca să îi poziţioneze pe cei şapte copii în acest joc ciudat de puzzle, cunoscut publicului sub denumirea de afacerea Kongslund. Colectase şi analizase şapte piese de puzzle, care împreună formau o imagine logică, foarte clară, pe care cei mai mulţi probabil că ar fi acceptat-o. Şapte copii mici care deveniseră adulţi şi unul dintre ei avea o poveste dubioasă. Nils Jensen. Până acum, totul părea plauzibil, de la început până la sfârşit.
Cu toate acestea, unele lucruri nu se potriveau.
Se întâmplaseră lucruri ciudate, cum ar fi găsirea profesorului de televiziune Meliassen după ce, până la urmă, pompierii reuşiseră să spargă uşa din oţel de la subsolul Trabucului. Se spânzurase de un cârlig din colţul camerei.
632
- ERIK VALEUR -
După aproximativ un minut, el mai sună o dată, iar acum auzi ceva şi îşi dădu seama că ea îi va deschide.
Observă imediat frica din ochii ei. Puterea şi hotărârea pe care, odată, le arătase în faţa soldaţilor din Gestapo la Kongslund, păreau a-i fi părăsit trupul şi spiritul.
— Am numai o întrebare, spuse el.
Rămase nemişcată o clipă, fără a spune ceva. Apoi îl invită
înăuntru fără niciun cuvânt, lăsând uşa deschisă, în timp ce ea se întoarse în sufragerie. Camera era mobilată cu o masă
mare din mahon, patru scaune tapiţate şi o canapea albastră. Nu existau rafturi sau cărţi, ceea ce jurnalistului i se păru ciudat, pentru că o crezuse o femeie inteligentă, cultivată.
Pe pervazul ferestrei se aflau trei figurine mici din porţelan, iar cu faţa spre fiord erau o girafă, un arici – şi un elefant albastru. Ea se aşeză pe canapea.
Knud Tåsing trase unul din cele patru scaune lângă
canapea şi se aşeză. Apoi, fără nicio introducere, adresă
întrebarea care îl ţinuse treaz atâtea nopţi, de când fostul paznic de noapte luase documentul secret şi dulapul său şi îl deschisese.
— Este Nils Jensen… John Bjergstrand?
Ea stătu mult timp fără a rosti vreo silabă. În cele din urmă, când el crezu că nu înţelesese întrebarea şi era pe punctul să o repete, ea spuse:
