Pentru prima dată în mulţi ani, Orla Berntsen plânse în acea noapte. Stătu singur în sufrageria goală a mamei sale, fără a-şi putea înfrâna lacrimile.
637
- AL ŞAPTELEA COPIL -
37
ATENTATUL
5 FEBRUARIE 2009
Când l-am contactat pe fiul doamnei Dorah, nu am făcutasta pentru a-l mângâia sau pentru a-l învăţa artareconcilierii, ci pentru a-i spune o poveste de al cărei efect numă îndoisem nicio clipă.
Desigur că avea să mă creadă, o mai făcuse o dată, şi îşi vaaduna tot curajul şi o va trage la răspundere pe persoana pecare aveam să i-o numesc. Aşa mă gândisem.
Nu puteam şti ce furie aveam să declanşez…
Atentatul a avut loc în seara zilei de 5 februarie 2009.
Mai mulţi pietoni auziseră focuri de armă, chiar dacă unii crezuseră că este vorba de nişte artificii întârziate, astfel că
poliţia putuse identifica momentul cu exactitate.
Portarul Ministerului de Stat îşi ridicase ochii din rebus şi ascultase. Apoi se aplecase şi privise în sus, spre ferestrele ministerului. În spatele uneia dintre ele, fostul ministru de stat era ocupat să caute o serie de dosare rămase în clădire, dosare care ar fi trebuit să fie distruse. Portarul însuşi îl lăsase să intre în clădire, mai devreme în acea seară.
Se lăsase din nou pe spate şi aţipise. Mai mult ca sigur, în alte ţări, în faţa unui minister atât de important, ar fi patrulat gardieni cu câini şi cu mitraliere. Dar nu şi în Danemarca; aici se obişnuieşte să ai încredere că oamenii nu o iau razna, chiar dacă aceştia ar avea probabil motivele lor.
În cele din urmă, şoferul prim-ministrului fusese cel care bătuse la fereastra gheretei portarului şi îl anunţase că se întâmplase ceva rău. La ora 18:32 şoferul Lars Laursen din Helgenass, care lucra la ei de aproximativ un an, se uita la ştirile de seară pe micul monitor al automobilului de serviciu.
638
- ERIK VALEUR -
Şoferul şi portarul urcaseră împreună scările ministerului în fugă şi ajunseseră în aripa care era cunoscută şi sub numele de Palat. Camera era iluminată de numeroase lămpi electronice ale secretariatului. Şoferul şi portarul ciocăniseră
la uşa solidă a ministerului. Încă nu fusese numit un ministru de stat şi circulau zvonuri că timpul numirii trecuse. Cabinetul prim-ministrului urma să preia toate afacerile de stat, plus o ţară şi o naţiune pe lângă acestea.
Ciocăniseră din nou, înainte să deschidă ei înşişi uşa şi să
privească nehotărâţi, timp de o clipă, prin biroul gol. Apoi bătuseră la uşa camerei de odihnă a ministrului, în care şeful şi comandantul lor trăgea de multe ori câte un pui de somn atunci când ziua era foarte lungă.
Şi această cameră era goală, iar patul părea neatins.
Se duseseră la uşa secretă din peretele din spate al biroului. După o oarecare ezitare, cei doi bărbaţi deschiseseră uşa şi observaseră imediat că lumina fusese stinsă sau că lampa din tavan nu funcţiona. Se duseseră
într-un suflet să găsească o lanternă în depozitul Palatului.
Apoi coborâseră în întuneric. Tunelul mergea, uşor descendent, până la un nod, după care urca din nou. Şoferul îndreptase raza de lumină a lanternei spre tavan, motiv pentru care aproape că se împiedicase de şeful statului, care se afla în mijlocul holului, cu picioarele strânse ca un copil care dormea.
Portarul se aplecase în faţă şi aruncă o privire spre figura prim-ministrului. Ceea ce văzuse îl apăsase atât de violent pe stomac, încât vomitase pe pantofii şoferului. Sângele ţâşnea din gura comandantului său suprem. Acesta strălucea purpuriu în lumina lanternei.
Lars Laursen rămăsese ca o stană de piatră, dar în cele din urmă îşi veni în fire şi îl întoarse cu faţa în sus pe prim-ministrul inconştient. Sacoul care alunecase în lateral scosese la iveală o rană de glonţ. Sângele se scurgea prin gaura din materialul alb al cămăşii sale şi pe punga cu 639
- AL ŞAPTELEA COPIL -
cuţitul aurit pentru trabucuri. Spre surprinderea lui, prim-ministrul era încă în viaţă. Şoferul înjură în surdină.
Portarul se lăsase pe vine, îşi scoase luă pistolul şi telefonul mobil.
Câteva ore mai târziu, se credea că făptuitorul fusese prins, un refugiat tamil care lucra pentru o firmă de curăţenie. Această teorie li se păruse extrem de logică
poliţiştilor. Îşi amintiseră de băiatul tamil expulzat şi suspectaseră un act de răzbunare.
Lucrurile erau înrăutăţite prin faptul că personalul de curăţenie, care consta exclusiv din străini cu salarii mici, îşi aveau vestiarul în zona de subsol în care fusese găsit prim-ministrul. Acolo, sub biroul ministrului, apăruse un fel de subcultură în cel mai adevărat sens al cuvântului.
Câteva zile mai târziu se dovedise că suspectul, în momentul comiterii faptei, se aflase pe drumul de la apartamentul său din Vanlose spre Slotsholmen. În autobuzul numărul 6.
Nu mai exista o altă teorie cu privire la desfăşurarea evenimentelor. Viaţa picolilor, a angajaţilor, a secretarelor, chiar şi a directorilor de departamente şi a secretarilor de stat fusese întoarsă cu susul în jos, alibiurile se adunau unele peste altele.
În ambulanţă, el fusese reanimat de două ori, în mod miraculos, şi întreaga naţiune sărbătorise revenirea fostului luptător din Rezistenţă.
— A fost o împuşcătură ţintită, spusese şoferul în faţa camerelor de luat vederi, după ce ieşise din întuneric la lumină. Şi apoi continuă: Dar trăieşte. Nimeni nu observase un accent deosebit pe cuvântul dar, deşi toate canalele TV îl transmiseseră în toată ţara. Toţi îl credeau un erou pe şofer şi descriau expresia sa încruntată, ciudată, de la şocul pe care trebuie să-l fi avut. Nici măcar poliţia nu venise cu ideea de a verifica trecutul acestui om.
640
- ERIK VALEUR -
Aş fi putut să le spun multe despre Lars Laursen. Şi despre mama lui, Dorah.
