deschidă uşa şi, ca şi data trecută, i-am simţit nervozitatea.
644
- ERIK VALEUR -
— Ai primit un colet, i-am spus răspicat, stând încă pe preşul de la intrare.
Firava bătrână dădu din cap aprobator. Mărturisirea venise mai repede decât crezusem, chiar şi în cazul unei femei cinstite.
— Din punct de vedere legal îmi aparţine, am spus. Eu sunt moştenitoarea Magnei.
Am intrat în hol, iar ea începu să tremure numai la auzul numelui mamei mele adoptive.
La început foarte puţin, apoi din ce în ce mai tare.
Am dus-o în camera de zi, pe canapeaua albastră, pe care stătusem şi în timpul ultimei mele vizite.
— Înseamnă totul pentru mine, am spus pe un ton care ar fi trebuit să fie liniştitor, dar care declanşă complet opusul.
Am dreptul să ştiu ce se află în registru, am zis, m-am ridicat şi am lăsat-o tremurând pe canapea.
Registrul stătea pe noptieră. L-am luat în camera de zi şi am întrebat-o:
— L-ai citit?
— Da.
Persoana cea mai loială şi cea mai onestă la care se putea gândi cineva, din cel mai vechi motiv din lume – curiozitatea incontrolabilă, îi trădase încrederea Magnei. Eram pe punctul de a izbucni în râs, dar ea s-ar fi intimidat şi mai mult, iar eu nu voiam să leşine în faţa ochilor mei.
— Am vrut să îl ard, şopti ea printre convulsiile tremurânde. Dar… nu am îndrăznit… Magna…
— Magna aşa ar fi vrut, am spus eu fără milă.
Gerda Jensen îşi pierdu cunoştinţa fără avertisment, dar ştiam că îşi va reveni de îndată ce voi pleca. Era rezistentă.
Mai târziu în acea seară, Knud Tåsing sună la Kongslund.
Aproape că devenise deja un ritual. Mă căuta la fiecare două
zile, pentru a afla dacă se întâmplase ceva nou.
Lucrul la care se referea, de fapt, era:
— A venit poşta?
645
- AL ŞAPTELEA COPIL -
Nu părea a fi convins pe deplin de propria teorie, aceea că
registrul, mai devreme sau mai târziu, în mod natural, va ajunge la mine, iar apoi la el. Treptat, ajunsese să creadă că
teoria sa cu privire la planul elaborat al Magnei nu era corectă şi că, probabil, ea nu avusese niciodată intenţia să
trimită registrul secret femeii decedate de pe un continent îndepărtat.
Sau, cine ştie, Carl Malle şi Ole Almind-Enevold reuşiseră
să intercepteze corespondenţa atunci când revenise în Danemarca.
La telefon mi-a spus că Orla şi Severin au primit, la biroul lor de avocatură, mai multe ameninţări cu moartea. Fuseseră
acuzaţi pentru noul lor parteneriat, să spunem aşa, pentru seria de trădări ideologice, după care poliţia, spre satisfacţia lui Knud, ceruse gărzi de corp pentru ei din partea Serviciului Danez de Informaţii şi Serviciului Naţional de Protecţie şi Pază PET. Fostul şef de personal se întorsese la Lucilla, în Gentofte. Severin locuia în Sebørg – în fosta cameră a lui Hasse.
Pe Nils Jensen nu îl mai văzuse nimeni de mult timp, nici măcar Tåsing. Era plecat pentru un reportaj „pe un alt continent”, aşa cum subliniase tatăl său. Nu putuse să
scoată mai mult de la el.
Dar Knud Tåsing era sigur că era în Australia. Pe urmele mamei sale – Eva Bjergstrand.
— Vrea o poveste mai frumoasă decât cea pe care Almind-Enevold i-a prezentat-o atât de cinic.
Simţeam că pe jurnalistul îmbătrânit îl rodea faptul că nu reuşise să îl dea jos de pe tronul său pe prim-ministru, atunci când avusese singura ocazie de a o face. Şi aş fi pariat că nu renunţase la speranţa de a descoperi un scandal, cu ajutorul vechiului registru, probabil ultima lui şansă de a renaşte din cenuşă.
Întrebă de Asger şi am optat pentru o minciună, ca să nu dezvălui nimic din durerea pe care o simţisem în timpul ultimei mele conversaţii cu astronomul care, în ciuda tuturor 646
- ERIK VALEUR -
