perioadă de timp, o evaluare pesimistă a evenimentelor („totul este rău!”) Și o scădere a capacități de lucru. Astfel de oameni se plâng de slăbiciune, letargie, depresie; nu cred în capacitățile lor, se îndoiesc de corectitudinea acțiunilor lor, iau decizi cu dificultate, adesea simt anxietate și teamă. Un astfel de stat nu a apărut ieri pentru prima dată, prin urmare, definiția pentru acesta există de multă vreme: acesta este același „blues”, similar cu „splina engleză”. În același timp, în exterior, o persoană poate arăta „ca de obicei”, poate merge la muncă, poate efectua unele
„acțiuni general acceptate”, dar o face fără plăcere, pentru că „este necesar”.
În viața de zi cu zi, această afecțiune se numește de obicei depresie, deși din punct de vedere medical acest lucru nu este adevărat. Aceasta nu este încă depresie. Nu există nicio tulburare mentală în sens clinic. Mai mult, subdepresia apare mai des doar la persoanele sănătoase din punct de vedere mental, care au aspirați de viață
destul de ridicate. Dar când apar în fața lor obstacole care necesită aplicarea unor eforturi foarte serioase, uneori se pare că necesită spargerea întregi situați a vieți , când aceste obstacole par insurmontabile, atunci apare subdepresia. Și poate apărea și atunci când obiectivele, spre care se îndreaptă de mult timp, fie sunt atinse, fie, din cauza regândiri priorităților, devin irelevante. O persoană își pierde sensul vieți . Exemplu tipic: criza vârstei mijlocii. Mai mult, prezența unei liste de beneficii general acceptate (familie, apartament, mașină, muncă bună, mulți bani) nu ajută
deloc. Și situația este agravată de faptul că adesea o persoană nu poate vorbi, se poate plânge altora despre starea sa. „Ce mai vrea? - alți sunt surprinși. - Totuși există modul în care brânza se rostogolește în unt. Altfel, este furios cu grăsimea. Aș
avea problemele lui ". Și o persoană se învârte în cap doar un singur lucru: "Ei bine, de ce am nevoie de toate acestea?" Și apatia se instalează, dorința de a face ceva dispare.
Există, de asemenea, semne de blues: săpat în trecutul tău și comparându-l cu prezentul, precum și „plângeri legate de viață”, atunci când o persoană, în teorie, trebuie doar să vorbească.
Dacă depresia nu este asociată cu procesele endogene și nu are un caracter psihiatric, atunci are o cauză. Motivele pot fi evidente (externe) și latente (interne).
Motivele externe sunt cunoscute și de înțeles: acestea sunt conflicte la locul de muncă, stagnare în carieră, neînțelegere în familie, probleme în sfera intimă, condiți sociale dificile, probleme financiare. Aceasta poate include, de asemenea, depresia din experiențe dramatice, cum ar fi pierderea cuiva drag, locul de muncă, statutul social.
Ar trebui spus că reacția la aceste probleme depinde de trăsăturile de personalitate, de vitalitate și de alți factori. La urma urmei, o persoană din prezența acestor probleme este mobilizată, acționează, „grăbindu-se ca un tanc” și găsește o cale de ieșire, în timp ce cealaltă va cădea în tristețe și descurajare.
Cauzele ascunse ale depresiei sunt anumite probleme în percepția lumi , dificultatea de adaptare la lumea exterioară, incapacitatea de a construi relați apropiate psihologic, incapacitatea de a formula obiective de viață reale și adecvate.
Adică, atunci când o persoană se află într-un anumit „punct de alegere” și atunci când crede că nu poate face cea mai bună alegere pentru sine dintr-un anumit motiv, atunci cade într-o stare de depresie. Și, prin urmare, destul de des oameni aflați într-o stare de subdepresie îi pun terapeutul întrebarea: „Spune-mi, ce ar trebui să fac, unde să mă duc?” Iar sarcina psihoterapeutului nu este să ofere un răspuns specific, nu să „trimită” în orice direcție, ci să ajute o persoană să-și dea seama ce își dorește cu adevărat. Ce trebuie făcut pentru aceasta și este persoana pregătită să facă astfel de eforturi. Sau se întinde pe aragaz și așteaptă o știucă pentru a-și îndeplini dorințele.
Astfel, depresia și subdepresia sunt un simptom al faptului că ceva nu este în regulă
în viață, că ceva trebuie schimbat. Și pentru a înțelege acest lucru, trebuie să gândim,
să analizăm și apoi să acționăm. În caz contrar, puteți rămâne într-un cerc vicios de gânduri grele și probleme nerezolvate.
Pentru mulți oameni pe timp fără soare sau pentru cei care se află în camere întunecate, depresia poate apărea din cauza lipsei de lumină puternică. Acest tip se numește depresie sezonieră și, desigur, este cel mai adesea văzut în toamnă și iarnă.
Depresia poate rezulta și din efectele secundare ale multor medicamente. De obicei, dispare după ce încetați să luați aceste medicamente.
Depresia poate fi și somatică, adică se manifestă ca o consecință a bolilor somatice (de exemplu, boala Alzheimer, ateroscleroza arterelor creierului, leziuni cerebrale traumatice sau chiar gripa comună).
Pe de o parte, se crede că nu este atât de dificil să diagnosticați depresia, deoarece este clar din partea persoanei că ceva nu este în regulă cu el și el însuși le spune celorlalți cât de rău și trist este totul. Dar se întâmplă adesea ca el să nu fie împotrivit să spună altora despre problemele sale, dar este puțin probabil să le spună
medicilor. Acest lucru este dovedit de cercetările în curs: în aproape jumătate din cazuri, oameni încearcă să nu discute cu medicii despre problemele lor în acest domeniu. Mulți se tem să prescrie pastile, nu vor să „înghită chimia”, alți cred că își pot rezolva singuri emoți le și gândurile. Uni se tem că înregistrările depresiei vor ajunge în dosarele lor medicale sau pot deveni cunoscute la locul de muncă, mai ales dacă înregistrarea este urmată de o trimitere către un psihiatru. Principalul lucru aici nu este să vă fie frică de tratament, ci că starea poate fi declanșată într-o asemenea măsură
Cum se determină dacă există depresie sau subdepresie? Pentru aceasta, există teste speciale pe care le au medicii: scara Zang și Inventarul Depresiei Majore.
Cu toate acestea, în viața de zi cu zi, vă puteți concentra asupra prezenței sau absenței simptomelor. Acestea sunt împărțite în tipice (de bază) și suplimentare. În depresie, trebuie să existe două simptome principale și cel puțin trei simptome suplimentare.
Simptomele tipice (principale) ale depresiei includ:
- dispoziție deprimată, indiferent de circumstanțe, pentru o lungă perioadă de timp (de la două săptămâni sau mai mult);
- anhedonia: pierderea interesului sau a plăceri din activitățile plăcute anterior;
- oboseală severă, „pierdere de forță” pentru o lungă perioadă de timp (de exemplu, în decurs de o lună).
Simptome suplimentare:
- pesimism;
- Sentimente de vinovăție, lipsă de valoare, anxietate și / sau frică;
- stimă de sine scazută;
- incapacitatea de a se concentra și de a lua decizi ;
- gânduri despre moarte și (sau) sinucidere;
- pofta de mancare instabila, scadere sau crestere in greutate marcata;
- somn tulburat, prezența insomniei sau a somnului excesiv.
O tulburare depresivă este diagnosticată dacă simptomele durează cel puțin 2
săptămâni. Cu toate acestea, diagnosticul poate fi pus pe perioade mai scurte dacă
simptomele sunt neobișnuit de severe și apar rapid.
În funcție de prezența și severitatea acestor simptome, se face distincția între tulburarea depresivă majoră, adesea numită depresie clinică (descrisă mai sus) și depresia minoră în care cel puțin două dintre principalele simptome diagnostice sunt prezente timp de cel puțin două săptămâni.
Există, de asemenea, depresie atipică, o formă de tulburare depresivă în care, alături de simptome tipice, există semne specifice, cum ar fi creșterea poftei de mâncare, creșterea în greutate, somnolență crescută și un răspuns emoțional rapid la mediu.
Există și alte tipuri de depresie, așa cum s-a discutat mai sus. De exemplu, distimia este o tulburare de dispoziție cronică ușoară, în care o persoană se plânge de o stare de spirit aproape zilnică scăzută timp de cel puțin doi ani. Simptomele nu sunt la fel de severe ca cele ale depresiei clinice.
