subită împurpurând gâtul lui Cayce. Aceasta a durat două-trei minute. Apoi, l-au auzit pe cel adormit spunând:
Boala s-a vindecat. Acum sugeraţi circulaţiei sanguine să
revină în stare normală, apoi corpului să se trezească.
Ceea ce a făcut Al Layne.
Când Edgar a deschis ochii, a deschis şi gura şi şi-a auzit glasul! În bucuria sa, cânta, urla, striga ca un nebun. Şi apoi Layne îi spune: „Vorbeai ca un doctor... Ai putea să mă vindeci şi pe mine?... Aș avea multă nevoie! De ani de zile am dureri de stomac. Am fost la o mulţime de doctori şi nimic nu s-a schimbat”.
Cayce a acceptat; în euforia vocii regăsite nu putea să-i refuze nimic lui Layne. A doua zi au început o nouă şedinţă.
Layne îi pregătise o listă de întrebări. Edgar a refuzat să o citească: „N-ar servi la nimic, bătrâne, nu înţeleg nimic din aceste cuvinte tehnice. Nu cunosc absolut nimic din medicină!”
- Lasă, spune Layne. Voi folosi aceeaşi formulă ca ieri.
Şi a început tranşant, imediat ce Cayce a început să coboare pleoapele: AI ÎN FAŢĂ CORPUL LUI LAYNE, PREZENT ÎN
ÎNCĂPERE.
(El relua expresia bizară „corpul” folosită de Cayce. cu o zi înainte). ÎL VEI EXAMINA... VEI SPUNE CAUZA BOLILOR SALE ŞI VEI SUGERA REMEDIILE:
Folosind prima persoană la plural, ca în ajun, Cayce i-a răspuns: Da, „noi” avem aici corpul lui Al Layne. Iată ce are, așa cum putem să-l descriem...
Vocea lui Edgar a enumerat toate simptomele, toate durerile bolnavului aşezat în faţa lui şi o serie întreagă de remedii.
La trezire, Layne zăpăcit îi spune: „Ai descris exact toate simptomele mele... de care nu ţi-am vorbit niciodată! Este fantastic! Alerg să cumpăr medicamentele pe care mi le-ai recomandat!
- Opreşte-te, așteaptă! Eşti sigur că n-o să, te otrăveşti? Dacă
am vorbit prostii în somn? Nu ştiu ce-am spus! Şi nu cunosc nimic din farmacie!
-Dar eu cunosc, zise Layne. Nici eu nu sunt medic, dar ştiu destul ca să identific medicamentele de care mi-ai vorbit. Nu sunt periculoase şi cele mai multe se pot cumpăra fără reţetă!”
Şi Layne a zburat cu aripile speranţei.
A trecut o săptămână. Cayce se frământa. Simţindu-se cam vinovat, nu îndrăznea să se ducă la Layne. Acesta a intrat val-vârtej în laborator: „M-am vindecat! Priveşte ce faţă am! Toată
lumea şi-a dat seama, sunt felicitat, sunt întrebat ce am făcut... Şi toată lumea vrea să te consulte! O să deschidem un cabinet, o să
primim bolnavii, dumneata şi cu mine!”
Dar dacă Cayce era uşurat să-l vadă pe Layne supraviețuind, nu avea nici un chef să înceapă din nou! Layne l-a asigurat: „De ce te temi? Ştiu destul de multe despre medicină ca să-mi dau seama dacă un medicament este periculos sau nu. Iată ce vom face: eu voi închiria cele două camere care sunt deasupra magazinului soţiei mele şi acolo vom putea primi pacienţii. Nu prescrii decât remedii naturale, neprimejdioase, remedii de moaşă... dacă vorbeşti de un medicament pe care nu-l pot procura, îţi voi cere să-l înlocuieşti cu altul pe care-l pot găsi. Ce zici de asta?”
Cayce a sfârșit prin a accepta cu o singură condiţie, să nu vadă niciodată pacientul şi să nu-i ştie numele înainte de a adormi.
Vindecător fără voie
Bolnavii au venit cu duiumul. Mulţi erau bucuroşi, reveneau să-i mulţumească lui Layne că i-a vindecat; îşi trimiteau prietenii.
Tatăl lui Cayce asista uneori la şedinţe şi aproba. Mătuşa lui Gertrude, Carrie Salter, îl încuraja pe Edgar cu toată puterea.
Mult mai târziu, într-o zi, el avea să-i salveze viaţa, diagnosticându-i o ocluzie intestinală, complicată cu o sarcină
tardivă, pe care nici un medic n-a putut-o descoperi!
Layne programa consultaţiile, pregătea el însuşi remediile indicate; studiase osteopatia şi putea s-o practice. Dar tot nu avea o diplomă oficială. Lui Edgar îi era frică, temându-se că va fi acuzat de practică ilegală a medicinii. Şi dacă provoca o singură
moarte, ar fi fost dus în faţa tribunalului şi acuzat de asasinat...
Totuşi, de fiecare dată când Edgar hotăra să nu mai dea consultaţii, îşi pierdea vocea. Atunci trebuia să dea din nou o consultație pentru el însuşi, sugestionat de Al Layne. De fiecare dată îşi recăpăta vocea... dacă accepta să primească din nou bolnavi.
Al Layne se perfecţionase mult în arta de a conduce ceea ce vom numi mai târziu lecturile, adică acele consultaţii date de Edgar în stare de somn aparent.
Acesta tot nu voia bani. Gertrude, logodnica sa, aștepta ca el să poată asigura situaţia financiară, ca să se căsătorească (pentru că așa era obiceiul pe atunci).
El a refuzat mult timp orice remunerare, obligându-i pe ai săi să trăiască în jenă financiară - considerând că acesta era preţul cinstei absolute. Totuşi era scris în Biblie: „Lucrătorul îşi merită
salariul”. Or, fiecare lectură reprezenta o muncă. Contrar a ceea ce s-ar putea crede, el nu „adormea” ca să se odihnească.
Gertrude se neliniştea căci auzise că nu se poate face transă
hipnotică prea des fără să apară oboseală sau leziuni. De fapt, informatorii misterioşi care se exprimau prin vocea lui Cayce îl avertizaseră de mai multe ori: nu mai mult de două lecturi pe zi, altfel îi va fi primejduită sănătatea si chiar viaţa.
Este tocmai ce s-a întâmplat atunci când Cayce, hărţuit de mii de solicitanţi şi nevrând să le refuze îngrijirea, ajunsese să dea şase sau şapte lecturi pe zi...
Pentru moment, nu se ajunsese acolo şi Edgar încă mai spera să scape de vocaţia sa de vindecător. Venea la Layne cu reţinere, aproape fără voia lui şi nu visa altceva decât să fie fotograf.
