Dar era antrenat de reuşite. Într-o zi, când o pacientă a întârziat, crezând că va sosi dintr-o clipă în alta, Layne a început totuşi şedinţa fără să-i spună lui Edgar că bolnava nu era acolo.

Edgar a dat un diagnostic superb, deşi „corpul”, așa cum spunea el, se afla încă pe stradă, alergând!

Abia sfârșise el, când ea suna la uşă.

Layne a început să se gândească la această întâmplare. El îşi spuse că poate Cayce n-avea nevoie de prezenţa fizică a bolnavului. Fără a îndrăzni să i-o spună, a făcut experienţa. De exemplu, i-a cerut lui Cayce adormit să-i descrie ce făceau doi prieteni de-ai lui care erau plecaţi la Paris ca să viziteze Expoziţia universală. Edgar a descris orarul şi chiar a dat numele locurilor în franceză. când s-au întors prietenii în America, Layne a putut verifica prin ei că Cayce spusese adevărul, că descrisese ceas cu ceas activităţile acestora.

A îndrăznit atunci să-i mărturisească lui Edgar care s-a înfuriat cumplit. Totuşi, Layne nu putea să facă altfel din cauza atitudinii lui Cayce: acesta consimţea să dea consultaţii, dar din vârful buzelor: nu voia să ştie nimic, să cunoască nimic, nici înainte, nici după. Hotărâse că nu-l interesează! Nu se poate spune că Layne a avut un colaborator entuziast. Cayce nu

„exersa” decât împotriva voinţei sale şi pentru că familia îi făcea morală, repetându-i că trebuia să-şi îngrijească aproapele deoarece avea acest har!

Puţin câte puţin, cei doi asociaţi au luat obiceiul să dea consultaţii pentru absenţi: funcţiona la fel de bine. Bolnavii erau uneori foarte departe, în alte oraşe.

Era întrebat bolnavul în ce loc se va găsi în momentul lecturii şi dacă putea să rămână acolo în timpul acelei ore, rugându-se sau meditând. Într-o zi, Cayce era plecat la plimbare, în pădure.

L-a auzit pe Layne alergând în urma sa:

- Edgar, am primit o telegramă! O femeie din Chicago agonizează în spital; soţul său cere o lectură. Este urgent!

- Ei, bine! spune Cayce; dacă este urgent, o s-o facem imediat. Şi s-a întins pe jos, în zăpadă (era iarnă)! A adormit imediat şi a spus că bolnava era pe moarte, că fusese operată cu câteva zile înainte. Dar că sutura se deschisese după operaţie provocând o hemoragie internă. Trebuia oprită aceasta cât mai repede, dacă nu, murea. Layne uitând aproape sugestia rituală ca să-l trezească pe Edgar, a alergat la birou să telefoneze la spital.

Iar când Cayce l-a ajuns din urmă, i-a spus: „Prea târziu! A murit... de o hemoragie internă, așa cum ai spus”.

Cazul Dietrich

Fostul director al liceului din Hopskinville, C. H. Dietrich, avea o fetiţă de cinci ani, debilă mintală. Nu se născuse așa, dar primele simptome apăruseră în urma unei gripe, spre vârsta de doi ani. Copilul avea convulsii frecvente şi nici un medic nu putuse să o îngrijească. Dezvoltarea sa mintală părea întârziată.

Cayce a acceptat să dea o lectură pentru această fetiţă, dar a refuzat s-o examineze înainte.

Da, spune el odată adormit, este coloana vertebrală.. : A fost o cădere, corpul a căzut dintr-o căruţă cu câteva zile înainte de declanşarea gripei. Virusul s-a localizat în măduva spinării din coloana vertebrală afectată de cădere. Asta a provocat crizele...

Şi el a recomandat manevre osteopate. Layne trebuia să le facă apoi, pentru că el era cunoscător în materie. După o încercare, foarte prudent, a cerut o nouă lectură lui Cayce.

Nu, a spus acesta, Layne nu procedase cum trebuia. Să

înceapă din nou, urmând instrucțiunile! Ceea ce a şi făcut.

O a treia lectură de data aceasta spune că tratamentul fusese corect.

La puţin timp după aceea, părinţii Dietrich, nebuni de bucurie, au venit să anunţe că fetiţa îşi amintise numele păpuşii.

A doua zi, ea a fost în stare să zică tată şi mamă părinţilor săi. Apoi, şi-a regăsit treptat cuvintele şi reflexele copiilor de vârsta sa. Cu trei luni mai târziu, copilul era iarăşi complet normal.

Vindecări de acest gen se găsesc cu miile în dosarele de la Fundaţia Cayce.

CAPITOLUL II - EDGAR CAYCE VINDECĂTOR MEDIUMNIC

Un vindecător mediumnic prodigios

Începând cu anul 1924, Edgar Cayce s-a resemnat să fie ceea ce era: un vindecător mediumnic... Şi cât de eficace! Renunțând la fotografie, şi-a consacrat tot timpul clientelei. Soția sa, Gertrude, familia, prietenii, toată lumea îi spunea că trebuie să accepte onorarii. Nu era nimic necinstit în aceasta pentru că făcea servicii imense pacienţilor săi. A sfârșit prin a se hotărî.

Cu toate acestea, în 1917, prietenul său, David Kahn, îşi pierduse fratele mai tânăr, Leon. Cayce îi dăduse o lectură, dar nici un medic local nu voise să aplice tratamentul, nici să-i elibereze o reţetă pentru remediu. Leon Kahn a murit şi Cayce a fost profund afectat de aceasta.

„Edgar, i-a spus David, atâta timp cât nu vei avea un spital al tău, cu medici care să-ţi înţeleagă tratamentele, aceasta riscă să

se repete. Trebuie să construim spitalul Cayce.”

-De unde să luăm bani? Ştii bine că în stare trează nu am nici un simţ bănesc!

-Dar dacă ne vom propune serviciile căutătorilor de petrol?

sugeră David.

Şi iată-i pe cei doi prieteni plecaţi spre Texas! Au plecat bogaţi în speranţe şi s-au întors cu buzunarele goale, căci mediile petroliere, fără credinţă sau lege, nu erau făcute pentru aceşti doi idealişti. Edgar a reuşit perfect să localizeze petrolul, dar alţii au profitat de el. Astfel, cu câteva luni mai târziu, s-au întors acasă

foarte dezamăgiţi. Edgar era foarte hotărât ca, pe viitor, să-şi folosească darul numai pentru vindecare. Cât despre spitalul Cayce, va fi construit în curând, cu ajutorul financiar al unui tânăr agent de schimb din New York - Morton Blumenthal - la Virginia Beach, unde Edgar şi familia se vor instala in 1924. Şi astăzi se află acolo A.R.E. - Asociaţia pentru Cercetare şi Iluminare, adică Fundaţia Cayce.

Memoria Universului

Tehnicile de diagnostic ale lui Cayce au apărut, în epoca aceea, foarte stranii în America. Bolnavii vindecaţi, prietenii, familia lui Cayce le-au acceptat ca pe nişte miracole. Cu toate acestea, lecturile însele ofereau întotdeauna explicaţii raţionale.

Astăzi, când parapsihologia a devenit un ansamblu de discipline ştiinţific studiate, înţelegem mai bine tehnicile lui Cayce.

Mai întâi, de ce acest termen „lecturi” (în engleză readings) Oare Cayce nu le-ar fi putut numi consultaţii ca toată lumea?

La această întrebare el a răspuns că mergea să-şi caute informaţiile într-o bibliotecă misterioasă, unde se păstra tot ce a existat de la începutul lumii. El spunea, de asemenea, că răsfoia o carte, unde totul era scris, povestea fiecărei vieți, a fiecărei fiinţe vii, a fiecărui eveniment. Pentru a numi această carte folosea cuvântul indian Akasha, care exprima acest concept. Sau expresia occidentalizată „dosare akashice”. A povestit de mai multe ori ceea ce se petrecea când era adormit.

Ajung într-o clădire mare, în sala Arhivelor, unde o mână îmiîntinde o carte, o deschide la pagina care priveşte cutare entitatesau cutare eveniment şi nu-mi rămâne decât să citesc ceea ce opriveşte...

Tradiţia ezoterică occidentală nu ignoră Akasha, care nu este alta decât Cartea Vieţii de care vorbeşte Apocalipsul. Dacă nu este încă dovedită ştiinţific, ipoteza că ar exista o colecţie de înregistrări vibratorii ale evenimentelor care privesc planeta noastră începe să intereseze lumea ştiinţifică.

Lumina se deplasează în Timp şi Spaţiu şi, pe acest ecran situat între cele două, fiecare suflet îşi scrie raportul activităţilor sale în eternitate. Aceste „memorii” sunt scrise datorită conştiinţei sufletului; nu numai prin cunoaşterea conştientă, nu numai în materie, ci şi în gând...(lectura 815-2).

Pe Timp şi pe Spaţiu sunt scrise gândurile, faptele şi gesturilefiecărei entități. Este ceea ce s-a numit uneori Cartea Memoriei luiDumnezeu... (lectura 1650-1).

Aceste înregistrări, deci, nu sunt întocmai ca nişte imagini peecran, nici ca nişte cuvinte scrise, ci sunt energii care rămân activeîn viaţa unei entități şi care sunt, așa cum ne putem imagina,indescriptibile în cuvinte. (Lectura 288-27).

Din ce sursă vin şi cum pot fi citite aceste memorii aleactivității trecutului? Şi cum putem ști dacă ne branșăm pe overitabilă amintire, pe o amintire adevărată dintr-o perioadă despre

care Istoria n-a păstrat nici o urmă scrisă? Entitatea însăși studiază

memoria Naturii în pietre, coline, arbori, în tot ceea ce se numeştegenealogia Naturii înseşi.

La fel de adevărată este şi înregistrarea pe care spiritul oimprimă pe filmul timpului şi spaţiului în activităţile fizice şispirituale. (Lectura 487-17).