La această întrebare el a răspuns că mergea să-şi caute informaţiile într-o bibliotecă misterioasă, unde se păstra tot ce a existat de la începutul lumii. El spunea, de asemenea, că răsfoia o carte, unde totul era scris, povestea fiecărei vieți, a fiecărei fiinţe vii, a fiecărui eveniment. Pentru a numi această carte folosea cuvântul indian Akasha, care exprima acest concept. Sau expresia occidentalizată „dosare akashice”. A povestit de mai multe ori ceea ce se petrecea când era adormit.
Ajung într-o clădire mare, în sala Arhivelor, unde o mână îmiîntinde o carte, o deschide la pagina care priveşte cutare entitatesau cutare eveniment şi nu-mi rămâne decât să citesc ceea ce opriveşte...
Tradiţia ezoterică occidentală nu ignoră Akasha, care nu este alta decât Cartea Vieţii de care vorbeşte Apocalipsul. Dacă nu este încă dovedită ştiinţific, ipoteza că ar exista o colecţie de înregistrări vibratorii ale evenimentelor care privesc planeta noastră începe să intereseze lumea ştiinţifică.
Lumina se deplasează în Timp şi Spaţiu şi, pe acest ecran situat între cele două, fiecare suflet îşi scrie raportul activităţilor sale în eternitate. Aceste „memorii” sunt scrise datorită conştiinţei sufletului; nu numai prin cunoaşterea conştientă, nu numai în materie, ci şi în gând...(lectura 815-2).
Pe Timp şi pe Spaţiu sunt scrise gândurile, faptele şi gesturilefiecărei entități. Este ceea ce s-a numit uneori Cartea Memoriei luiDumnezeu... (lectura 1650-1).
Aceste înregistrări, deci, nu sunt întocmai ca nişte imagini peecran, nici ca nişte cuvinte scrise, ci sunt energii care rămân activeîn viaţa unei entități şi care sunt, așa cum ne putem imagina,indescriptibile în cuvinte. (Lectura 288-27).
Din ce sursă vin şi cum pot fi citite aceste memorii aleactivității trecutului? Şi cum putem ști dacă ne branșăm pe overitabilă amintire, pe o amintire adevărată dintr-o perioadă despre
care Istoria n-a păstrat nici o urmă scrisă? Entitatea însăși studiază
memoria Naturii în pietre, coline, arbori, în tot ceea ce se numeştegenealogia Naturii înseşi.
La fel de adevărată este şi înregistrarea pe care spiritul oimprimă pe filmul timpului şi spaţiului în activităţile fizice şispirituale. (Lectura 487-17).
Ce este un vindecător mediumnic?
Cayce nu a îndrăznit niciodată să se numească vindecător. În anii 1911 -1912 îşi pusese cu modestie la uşa cabinetului o mică
firmă: „Edgar Cayce - psychic diagnostician „Ceea ce nu este în mod evident o meserie nici în englezeşte, nici în franţuzeşte.
Este sigur că el stabilea diagnostice! Cât despre adjectivul englez „psychic”, el ar putea fi tradus în franceză prin
„mediumnique”, pe care noi îl folosim într-un sens mult mai larg decât anglo-saxonii: cineva care are facultăţi „psi” foarte dezvoltate încât este clarvăzător, claraudient, senzitiv. Este un intuitiv care „vede” în timp şi la distantă, în trecut şi în viitor. În acest sens Cayce a fost într-adevăr un medium, adică în anglo-americană psychic.
Dar pentru anglo-saxoni cuvântul medium are un sens mult mai restrâns: el îl descrie pe cel care se branşează pe un spirit descarnat, care îl controlează şi vorbeşte sau acţionează prin el.
Personalitatea mediumului se şterge complet în faţa personalităţii descarnate care l-a ocupat: Acest tip de medium este într-adevăr conform etimologiei latine a cuvântului, un „mijloc” de exprimare folosit de o entitate. Pe scurt, un „obiect” manipulat de forţe invizibile atât de bine încât în general mediumul, luat în acest sens, trebuie „să intre în transă” - stare paranormală nedefinită
încă bine - pentru a lăsa o anumită entitate descarnată să se exprime prin graiul şi corpul său. Anglo-saxonii numesc această
entitate „the control”, spiritul-control. Neajunsul este că lumea de dincolo este un amestec vast în care mai răul coexistă cu mai binele, ca şi aici, jos, în lumea noastră. În fine, când spun
„coexistă” este probabil inexact, căci fiecare entitate rămâne pe planul vibratoriu care corespunde nivelului său de evoluţie.
Aşadar, o fiinţă omenească poate foarte bine să fie ocupată
de un descarnat rău şi prost: şi aceasta poate să meargă până la posedare. Ceea ce se manifestă destructiv pentru fiinţa astfel
posedată. Anumiţi oameni dezechilibraţi emoţional întredeschid uşa acestor entități. Aceste entități - așa cum spune Cayce - trec prin glandele endocrine care sunt punctele de contact între corpul fizic şi cel spiritual. Astfel, aceşti oameni, deposedaţi de ei înşişi, nu mai sunt decât nişte marionete manipulate de entități frustrate, care folosesc corpul celui viu pentru a-şi satisface pulsiunile. Fenomenul pare încă de actualitate, așa cum arată
Cayce.
Majoritatea cazurilor de nebunie, de drog sau alcoolism ar demonstra posesiunea şi iată de ce medicina materialistă
occidentală nu le poate vindeca.
CUM VĂ EXPLICAŢI CĂ SOŢUL MEU NU REUŞEŞTE SĂ SE
STĂPÎNEASCĂ?
Posedare!
CE VREŢI SĂ SPUNEŢI PRIN „POSEDARE”?
Vrem să spunem „posedare”!
VREŢI SA SPUNEŢI CĂ ARE CRIZE DE NEBUNIE SAU
MINTEA RĂTĂCITĂ?
Dacă posesiunea nu este nebunie, atunci ce este?
VREŢI SĂ SPUNEŢI CĂ ESTE VORBA DE UN FENOMEN DE
POSEDARE DE CĂTRE ALTE ENTITĂŢI când SUBIECTUL ESTE
ÎN STARE DE BEŢIE?
El este locuit de aceste entități atunci când este beat. Dacă el ar consimţi să se abţină de la băutură o perioadă suficient de lungă şi dacă ar vrea să urmeze un tratament cu curent electric, corpul lui ar putea fi eliberat de aceste entități străine care îl locuiesc. (Lectura 1183-3). ( Citiţi pe această temă excelenta carte a lui Jean-Louis Le Moigne Jusqu'à la lie, Ed. Robert Laffont) Trebuie să spunem, de asemenea, că în contextul anglo-saxon noţiunea de „purgatoriu” nu era învăţată de bisericile protestante; dimpotrivă, la noi, în Franţa, a fost îndelung folosită.
De unde noţiunea, în bagajul nostru cultural, de „suflete în suferinţă”, defuncţi care nu şi-au găsit echilibrul după moarte.
Aceştia, bineînţeles, nu sunt apţi să dea sfaturi celor vii. Spunem aceasta pentru a explica neîncrederea mult răspândită în Franţa în materie de mediumnitate, pentru că în ţările catolice se crede că există în lumea de dincolo indivizi răufăcători.
