Calul troian
Un inginer american de treizeci şi cinci de ani, constructor, i-a cerut o consultaţie lui Cayce. Acesta i-a spus că într-o încarnare anterioară:
Se afla în forţele armate greceşti, când a avut loc războiulTroiei. Sub numele de Caphalon, concepuse şi construise calulintrodus apoi în tabăra duşmană, ceea ce permisese luareaoraşului. Era atunci de o foarte mare frumuseţe fizică, foarterespectat în calitate de urmaş al unei familii ilustre şi foarteînzestrate de zei. Totuşi a murit în incendiul care a urmat asediuluioraşului. (Lectura 470-1).
Ceea ce este conform istoriei, pentru că săpăturile de la Tell-Hissarlik din Asia Mică au dovedit că Troia lui Homer fusese arsă.
Jeanne d'Arc, mama „pătimaşului Ahile”
Toate perioadele Istoriei greceşti apar în lecturile cayciene, nu numai războiul Troiei. l-am văzut deja în capitolul precedent, despre Persia, pe greci ca o ameninţare permanentă pentru oraşul Suza.
Cu mult mai târziu, în epoca clasică, adică în secolul V î.e.n., Cayce regăseşte încarnări contemporane cu Pericle. Am văzut unele din perioada următoare, aceea a lui Alexandru cel Mare, şi după el, adică epoca elenistică. Lecturile mai vorbesc încă de numeroase vieţi greceşti sub Imperiul roman. Şi chiar mai târziu, încarnări sub Imperiul bizantin... Ceea ce ne aduce la Cruciade!
Grecii au făcut să se vorbească de ei timp de zece mii de ani!
Printre încarnările franceze pe care le-am studiat la Fundaţia Cayce, sunt numeroase acelea care vin dintr-o încarnare greacă.
Va fi şi cazul lui Edgar: după sinuciderea lui Xenon, îl vom regăsi la Curtea lui Ludovic al XV-lea! Lecturile dau chiar o viaţă
anterioară a reginei Maria-Antoaneta, în timpul lui Xenofon! (a se vedea vol. II).
Iată de exemplu, şi aceasta nu poate fi o întâmplare, cazul eroinei noastre naţionale, Jeanne d'Arc (de care am vorbit mai înainte). Înainte de a fi păstoriţă la Domremy, a participat şi ea la războiul Troiei. Mi-ar fi venit greu să cred... dar este scris negru pe alb în dosarele Cayce:
Trăia în epoca războaielor în acea ţară stăpânită de Ahile. Eaa contribuit mult la puterea şi la forţa acestuia, fiind încarnată înmama lui Ahile şi asigurând puterea după principiile acelui timp.
Dar a pierdut în plan moral, încercând prea mult să-şi mărească
puterea şi poziţia socială, după criteriile terestre. De unde, acum,aptitudinea sa de a conduce bărbaţii şi femeile... (Lectura 302-1).
Este sigur că civilizaţia franceză în general, şi mai ales cea a Renaşterii din secolul al XVIII-lea, este pătrunsă de vibraţii greceşti: faţada castelului Versailles, place de la Concorde, biserica Madeleine şi Camera deputaţilor se înrudesc cu Parthenonul... Această înrudire s-ar explica, după Edgar Cayce, prin întoarcerea unui ciclu de suflete greceşti. Frumuseţea sub toate formele sale, în modă, arhitectură, mobilier, pictură, sculptură, această căutare plastică care a fost dusă la un foarte înalt nivel în civilizaţia franceză ne-ar veni de la Grecia antică, prin acţiunea reîncarnărilor de grup. (Cât despre ezoteriştii englezi, ei sunt convinşi că ţara lor este locul unor reîncarnări masive de suflete greceşti vechi. De aici, oare, stilul „paladian”, simţul democraţiei şi aventurile lui Byron în Grecia?).
Cayce mai spune că prenumele pe care le purtăm sunt semnificative pentru o viaţă anterioară. Atât de mulţi dintre noi poartă un prenume grec: Antoinette, Philippe, Gilles, Nicolas (...fără a uita numele mele: Dorothee-Marguerite!).
O nouă lectură a Evangheliilor
Ne amintim că Cayce a fost mare cititor al Bibliei pe care o relua de la A la Z în fiecare an. Nu este de mirare deci că regăsim în lecturile sale o mulţime de citate extrase din Scripturi.
Mai uimitor este că regăsim în lecturile sale personaje care nu figurează în Biblie - şi, prin urmare, Cayce nu le-a putut găsi în ea... Mai uluitor încă este că revin unele personaje biblice celebre, reîncarnate în consultanţii lui Cayce. Cum să credem, de exemplu, că această americană micuţă de patru, ani, născută în Pennsylvania pe 30 martie 1940, a putut fi într-o viaţă anterioară
Elisabeta, mama tui Ioan Botezătorul? Sau, mai uimitor încă, acel bărbat frumos de treizeci şi unu de ani, Iuda în persoană? ... Dar ce este o „persoană”, în perspectiva reîncarnării? În mod sigur, n-ar fi îndrăznit bietul Cayce niciodată să afirme în stare conştientă
asemenea extravaganţe!
Unii l-au acuzat că este nebun .de legat... (dar Galilei, atunci când afirma că Pământul se învârte, părea la fel de nebun pentru judecătorii săi din Inchiziţie!).
I-am văzut deja apărând, în capitolul despre Persia, pe Estera, Artaxerxe şi Magi... Este deja surprinzător! Dar ne putem aştepta la orice de la personajele legendare care se înrudesc cu Moş Crăciun! când este vorba de personalităţi etichetate de două
mii de ani „sfinţi” sau „apostoli” de către bisericile creştine, este mai uimitor...
Cel mai şocat de aceste lecturi a fost în mod firesc Cayce însuşi, căci Biblia de care vorbea în somn nu era întocmai ca aceea pe care o cunoştea pe dinafară în stare de veghe!
Nu pentru că mesajul evanghelic de bază „Iubeşte un singur Dumnezeu şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi” era diferit.
Dar unele „detalii” erau greu de digerat pentru un protestant tradiţional... Detalii care au servit drept pretext tuturor războaielor sângeroase ale religiilor în decursul secolelor! De exemplu: concepţia imaculată a Mariei, virginitatea sa, căsătoria sau celibatul apostolilor, semnificaţia lui Israel, anii obscuri ai lui Iisus (ce a făcut el între doisprezece şi treizeci de ani?), Purgatoriul, judecata după fapte şi credinţă, eternitatea chinurilor Iadului ... Mă opresc, pentru că îmi miroase deja a erezie, numai la simpla enunţare a acestor subiecte explozive. când te gândești că creştinii s-au masacrat între ei în numele dogmelor pe care tocmai le-am enumerat!
Dar încă nu v-am mărturisit ce e mai rău... Mai ales, citiţi cartea până la ultima parte, înainte de a mă condamna să fiu arsă
pe rug. Citiţi cu atenţie toate lecturile înainte de a mă da pe mâna Inchiziţiei. Şi să nu credeţi că mi-am permis să inventez ceva traducându-l pe Cayce: jur în faţa tribunalului cititorilor mei că
le-am spus tot adevărul şi numai adevărul (caycian)... !
Deci cea mai rea, cea mai şocantă pentru un bun creştin occidental este cu siguranţă... lista încarnărilor anterioare ale lui Christos! Trebuia făcută! Trebuia curajul ingenuu al lui Cayce pentru a vorbi de aceasta. M-am întrebat dacă trebuia să dezvălui imediat aceste lecturi de scandal sau dacă, cu o artă de iezuit, trebuia să le aduc numai la desert?...
Ei bine, pentru că deja suntem aici, să începem!
Karma lui Adam
Înainte de a intra în miezul subiectului, aş vrea să spun că
tot ceea ce am citit despre Christos în textele cayciene este
exprimat cu un profund respect şi o foarte mare iubire, aşa cum va vedea cititorul însuşi. Ori respectul impune respect, chiar dacă
opiniile exprimate sunt diferite de ceea ce am învăţat noi la catehism.
Ideea lui Cayce este următoarea: pentru că reîncarnarea pare a fi o lege universală o lege fizică, o aplicare a teoriei evoluţiei, Christos nu a scăpat de această lege, trebuind să împărtăşească