SAPONINELE
Saponinele le-au atras atenția chimiștilor farmacologi căci pot fi folosite în sinteza cortizonului, un puternic medicament antiinflamator, și a hormonilor sexuali. Deși saponinele din plante nu acționează direct în același fel, organismul le poate folosi ca materii prime pentru obținerea substanțelor chimice adecvate.
Pentru a ilustra asemănarea dintre o saponină naturală și mult mai puternicele medicamente de sinteză, putem compara cortizonul cu diosgenina din ignama sălbatică ca să observăm că sunt foarte similare.
Plantele antiinflamatoare tipice ce conțin saponine sunt răcovina, bubericul, splinuța și ignama sălbatică.
O altă acțiune importantă a saponinelor este cea expectorantă prin stimularea unui reflex al tractului digestiv superior, susținut de plante medicinale precum părăluța, lumânărica, primula și toporașul.
GLICOZIDELE CARDIACE
Foarte asemănătoare cu saponinele sunt glicozidele cardiace. Acestea au făcut obiectul unor cercetări intense încă de când au fost descoperite, în 1785, în degetar și când medicina a admis că pot să intervină în insuficiența cardiacă.
Glicozidele cardiace se formează prin combinația unei zaharide cu un aglicon steroidian. Principala acțiune este definită de forma și structura agliconului, dar zaharida este cea care determină biodisponibilitatea agliconului activ.
Multe plante cu flori conțin glicozide cardiace. Cele mai bine cunoscute surse sunt degetarul, lăcrămioara, ceapa-de-mare și plantele din familia Strophantus.
În medicina naturistă, lăcrămioara este preferabilă degetarului, căci degetarul este potențial otrăvitor, în timp ce lăcrămioara, la fel de eficientă, nu duce la o acumulare de compuși toxici în organism.
Din punct de vedere terapeutic, glicozidele cardiace au incredibila capacitate de a spori forța bătăilor inimii fără să crească și cantitatea de oxigen necesară
mușchiului cardiac. Astfel, ele pot să crească eficiența inimii și, în același timp, să regleze ritmul cardiac fără să suprasolicite organul.
PRINCIPIILE AMARE
Principiile amare reprezintă un grup de substanțe chimice care au un gust amar ieșit din comun. Din punct de vedere chimic, acestea au o mare diversitate structurală, cele mai multe aparținând familiei iridoidelor, altele terpenilor (vezi secțiunea despre uleiurile volatile) și unele altor grupări.
Principiile amare s-au dovedit a avea efecte terapeutice valoroase. Printr-o acțiune reflexă la nivelul papilelor gustative, ele stimulează secreția tuturor sucurilor digestive și stimulează activitatea ficatului, ajutând eliminarea hepatică. Valoarea acestor acțiuni este explorată în diversele secțiuni ale acestei cărți, mai ales în cea despre sistemul digestiv. În prezent au loc multe cercetări farmaceutice cu privire la principiile amare, căci acestea au, de multe ori, acțiune antibiotică, antifungică și antitumorală. Cercetători din China afirmă că
principiul amar din Gossypium spp. ar putea avea rolul de contraceptiv masculin prin reducerea nivelului de secreție spermatică.
Calitatea de a fi amare, împărtășită plantelor medicinale de aceste principii, face, de regulă, parte din acțiunea generală a plantei și găsim printre ele sedative ca hameiul și valeriana, remedii pentru tuse ca ungurașul, antiinflamatoare ca trifoiștea de baltă și gheara-diavolului, cicatrizante ca gălbenelele, toate cu această acțiune valoroasă.
ALCALOIZII
Alcaloizii sunt probabil cea mai puternică grupare de compuși vegetali ce acționează asupra corpului și minții omului. Aici intră mescalina halucinogenă la o extremă, iar la cea cealaltă extremă brucina, o otravă mortală. Există alcaloizi ce acționează asupra ficatului, nervilor, plămânilor și sistemului digestiv. Multe dintre cele mai importante plante medicinale conțin aceste puternice substanțe chimice. Cu toate acestea, în planta în sine se pare că nu îndeplinesc vreo funcție importantă, cu excepția faptului că pot să fie un depozit pentru excesul de nitrogen. Par mai degrabă să fie o sursă de agenți vindecători, oferită umanității și regnului animal de Gaia în interacțiunea lor cu regnul vegetal.
Alcaloizii ca grupare au structuri foarte diverse. Ei conțin nitrogen în structura lor și au cu toții o activitate fiziologică marcantă. Din punct de vedere chimic, se împart în 13 grupări, în funcție de structură, iar acțiunile pe care le au sunt la fel de diverse ca structurile lor, ceea ce face să fie aproape imposibil să spunem ceva general despre ei. Pe măsură ce alcaloizii individuali apar în discuție în carte, sunt tratați ori de câte ori este relevant.
¹² Informațiile prezentate sunt extrase în mare parte din materialele lui Simon
Mills ce constituie cursul său de farmacologie de la Institutul Național al
Terapeuților Naturiști. Pentru o analiză în profunzime a farmacologiei și
farmacognoziei plantelor medicinale (studiul istoriei naturale, caracteristicilor
fizice și proprietăților chimice ale plantelor medicinale), puteți consulta Trease
and Evans Pharmacognosy, William C. Evans, Saunders, Ltd., 2009. (N.a.)
¹³ Arta parfumeriei se bazează pe combinația abilă a diverselor uleiuri. Pentru
mai multe informații, vezi excelenta serie de cărți despre parfumuri Perfumes,
Cosmetics and Soaps, W.A. Poucher, Chapman & Hall Wiley, 1974. (N.a.)
ACȚIUNEA PLANTELOR MEDICINALE
ACȚIUNEA PLANTELOR MEDICINALE
Multe dintre cercetările farmaceutice s-au ocupat de analizarea compușilor activi ai plantelor medicinale pentru a vedea modul în care acționează. O abordare mult mai veche este de a clasa plantele în funcție de tipurile de probleme pe care le pot trata. Înțelegerea acțiunii plantelor și a modului în care pot fi combinate este fundamental unei abordări holistice.
În anumite cazuri, de exemplu, acțiunea se datorează unei anumite substanțe chimice sau unei combinații de substanțe chimice prezente în planta respectivă
— valeriana cea sedativă este un astfel de exemplu — ori unei interacțiuni sinergice complexe a diverșilor compuși ai plantei. Oricum ar fi, e bine să
înțelegem aceste acțiuni ca atribute ale plantei ca întreg, iar înțelegerea bazelor sale chimice ca pe un ajutor dat pentru prescriere.
Pentru a înțelege această abordare, să cercetăm câteva exemple. Menta, de exemplu, este antigripală, aromatică, antimicrobiană, carminativă, diaforetică, emenagogă, febrifugă, nervină și stimulatoare. Eupatorium perfoliatum este și ea antigripală, diaforetică și febrifugă, precum și amară, diuretică, emetică și tonică, ceea ce menta nu este. Dacă ai nevoie de un antigripal care să fie și diuretic, poți recurge la Eupatorium perfoliatum, dar, dacă e necesar de un antigripal stimulator, atunci poți folosi menta. Pentru un efect mai extins cele două se pot combina.