Mulțumesc, Amanda, fără tine n-aș fi terminat niciodată această carte!
PREFAȚĂ
Aceasta este o carte frumoasă și fascinantă, o captivantă deschidere către un domeniu minunat. Începătorul poate s-o priceapă, iar specialistul poate s-o folosească. David trebuie felicitat pentru realizarea lui.
Cunoașterea ezoterică afirmă ca prim principiu că universul este mental, un ocean de inteligență vie, și ca principiu secund, Legea corespondențelor: cum e sus, așa e și jos, cum e în mare, așa e și în mic, cum e în macrocosmos, așa e și în microcosmos.
Vindecarea holistică ne dezvăluie marele adevăr. Astfel, reflexologia poate detecta toate dezechilibrele din organism prin intermediul tălpilor, iridiologia prin intermediul ochiului, iar adevărata frenologie prin intermediul conformației craniului. Fiecare parte conține întregul, fapt atât de frumos demonstrat de bucățile de placă holografică. Și acum botanica ne dezvăluie toate darurile secrete ale naturii pentru o vindecare holistică.
Mintea noastră își revine încă de pe urma secolelor întregi de condiționare pentru a gândi „împărțit“. Perspectiva holistică asupra lumii este dincolo de o astfel de separare. Învățăm să vedem Adevărul ca pe o cuprinzătoare structură cristalină, având multiple fațete. Tu alegi o fațetă, eu o alta, iar rațiunea separatistă poate să
ajungă foarte ușor la concluzia că, întrucât știu și pot să dovedesc că eu am dreptate, atunci tu greșești. Toate fațetele la un loc alcătuiesc Adevărul și ne dăm seama că adevărata „conversație“ (acea „schimbare de direcție a amândurora“) este arta de a ne ajuta unii pe alții să vedem miracolul întregului revelat în fiecare dintre părți. Asta e dincolo de discuțiile intelectuale sau de acea decadentă formă de schimb numită argumentare.
Prin gândire holistică devenim eclectici și învățăm să cunoaștem adevărul din mai multe surse complementare. Astfel, botanica ne deschide în față un domeniu minunat pentru vindecarea naturală, iar această extraordinară carte a lui David Hoffmann îi va ghida pe mulți, căci este o parte esențială a terapiei naturiste.
În epoca noastră de medicamente și chimicale, este o cale către un tratament eficient, ce respectă unicitatea vieții. Această carte este ilustrată și redactată
încântător. Toți cei care sunt atrași de această mișcare de regenerare vor dori s-o aibă.
GEORGE TREVELYAN
INTRODUCERE LA ACEASTĂ EDIȚIE
Transformarea plutește în aer. Ea este principiul a tot ceea ce vedem, facem și auzim. Viețile noastre se transformă din interior și din exterior, uneori evoluând pozitiv, alteori schimbându-se dureros, dar întotdeauna în flux continuu. Scopul vieții noastre și direcția în care se îndreaptă societatea nu mai sunt cum erau, căci baza realității și a conceptelor noastre colective este în schimbare. E o perioadă
de haos, de criză și de mari oportunități. Acum, are loc în societate o transformare fundamentală de perspectivă și de context, datorită căreia s-au petrecut multe și în domeniul vindecării naturiste și holistice în scurtul interval de la prima ediție a acestei cărți, apărută sub titlul The New Holistic Herbal.
Medicina naturistă se bazează pe relația dintre plantă și ființa umană, dintre plantă și planetă, dintre ființa umană și planetă. Să folosim plantele medicinale în procesul de vindecare înseamnă să facem parte dintr-un ciclu ecologic. Asta ne dă posibilitatea să fim prezenți în mod conștient în lumea vie, vitală din care facem parte; să adeverim întregirea și lumea în viața noastră prin cunoașterea remediilor folosite. Plantele medicinale ne pot conecta la contextul mai larg al întregului planetar și, în timp ce ele își îndeplinesc rolul fiziologic/medical, noi ni-l putem îndeplini pe al nostru, construind conștiința acestei conexiuni și relații mutuale.
Să luăm, de exemplu, tratamentul ulcerului gastric cu plante medicinale și cu medicamente. Tătăneasa, rădăcina de nalbă-mare, crețușca și gențiana, toate pot fi folosite pentru ameliorarea și vindecarea ulcerului și, cu ajutorul alimentației și al unui stil de viață adecvat, nici nu mai revine. Dar există și posibilitatea ca oamenii să fie conștienți de felul în care mediul înconjurător, prin intermediul plantelor, îi vindecă activ, astfel încât ei să fie mai prezenți în lumea lor. Poate că
ajung să rezoneze cu plantele, să meargă în locurile în care acestea cresc și să
stabilească o relație mai profundă cu natura în cadrul procesului lor de vindecare. Astfel, tratamentul ulcerului devine un proces transformativ mai profund.
Dacă ne gândim în același fel la tratamentul cu medicamente, apar probleme.
Unul dintre medicamentele folosite frecvent pentru afecțiuni legate de hipersecreția de acid gastric este Tegametul sau cimetidina. Este un medicament eficient pentru schimbarea rapidă a anumitor reacții biochimice care au dus la apariția ulcerului și a iritației gastrice, reducând disconfortul și făcând viața mai tolerabilă. Cu toate acestea, privit într-un context mai larg, ne dăm seama curând că apar dificultăți. Procesul chimic prin care este obținut acest medicament este renumit pentru poluarea pe care o generează. Așa că, în loc să ne conectăm la întregul naturii, relația imediată este cu suferința naturii, o legătură directă între stomacul tău și peștii morți într-un râu poluat. Gândește-te și la animalele de laborator care au murit în procesul de dezvoltare a acestui medicament și la dependența de o industrie farmaceutică multinațională, deloc renumită pentru altruismul său!
Dacă holismul adoptă perspective mai largi decât simpla patologie internă și stilul de viață individual, atunci alegerea prezentată aici între două tipuri de relații ecologice este una semnificativă pentru vindecare.
Medicina holistică poate fi cu adevărat așa doar dacă perspectivele pe care le adoptă țin seama de contextul social și cultural în care au loc „îmbolnăvirea“ și vindecarea dorită. E o greșeală terapeutică și etică să se recurgă la medicina naturistă pentru ameliorarea suferințelor și bolilor fizice ale oamenilor doar pentru ca ei să revină și să continue aceleași tipare de gândire, de comportament, de activitate și de cultură care au fost sursele bolii.
Prin natura lucrurilor, e adesea extrem de dificil să fie stimulată schimbarea în aceste domenii mai largi ale terapiilor non-naturiste! Totuși, a devenit din ce în ce mai important ca terapeutul holistic să aibă un cuvânt de spus, să se situeze pe o poziție, să-și asume riscuri. Lucrurile fie se schimbă prin acțiune, fie degenerează din inacțiune. Perspectivele obținute prin explorarea medicinii holistice se adaugă demersului de schimbare pozitivă, iubitoare de natură. Le-aș
arăta terapeuților care practică medicina holistică că este drept și întemeiat să
contribuie la rezolvarea problemelor timpului nostru. Perspectivele obținute de folosirea plantelor medicinale ecologice contribuie masiv la rezolvarea problemelor legate de mediu, de energia nucleară, de armele nucleare, marcând luarea de atitudine împotriva fricii, agresiunii, alienării și opresiunii. Această
planetă este casa noastră, trebuie doar să admitem asta. Pornind de la bolile omenirii și trecând prin darul remediilor plantelor medicinale, ajungem la un indiciu, la un indicator al acestei realități. Suntem parte a unui întreg minunat
integrat. Asta nu ține de nu știu ce chestii de idealism și misticism vag, ci este o realitate solidă. Este baza acestei cărți și ansamblul medicinei care folosește plante medicinale.
PARADIGMA HOLISTICĂ
Medicina naturistă este o practică holistică, așa cum pot să fie și medicina convențională și alte terapii complementare. Dar ce este medicina holistică, în afară de cel mai recent cuvânt la modă?
Așa cum oameni din toate domeniile vieții explorează implicațiile unei perspective holistice și ecologice asupra lumii, medicina se află în fruntea acestei explorări. Am trecut dincolo de idealul de „a trata individul ca întreg, nu simptomele“, pentru a începe articularea unei definiții a abordării holistice a sănătății.
Medicina holistică vizează aspectele fizice, mentale și spirituale ale celor care vin să fie îngrijiți. Ea înțelege sănătatea ca pe o stare pozitivă, nu ca pe absența bolii. Pune accentul pe unicitatea individului și pe importanța personalizării tratamentului pentru a satisface nevoile fiecărui individ. Promovarea stării de sănătate și prevenirea bolilor sunt o prioritate, accentul fiind pus pe responsabilitatea fiecăruia pentru propria-i sănătate. Abordările terapeutice folosite vizează mobilizarea capacității înnăscute a individului de a se vindeca singur.
Fără să nege necesitatea ocazională a unor intervenții medicale sau chirurgicale de urgență, medicina holistică pune accentul mai degrabă pe sprijinirea oamenilor pentru a se înțelege și a se ajuta singuri, pe educație și îngrijire personală decât pe tratament și dependență. Boala poate fi o ocazie a descoperirii, dar și un ghinion.
O abordare holistică a îngrijirii medicale include înțelegerea și tratarea oamenilor în contextul culturii și comunității lor. Înțelegerea situației și angajamentul de a schimba condițiile sociale și economice care perpetuează o stare proastă de sănătate fac parte la fel de mult din medicina holistică precum
accentul acesteia pe responsabilitatea individuală. Foarte important, medicina holistică îi transformă atât pe terapeuți, cât și pe pacienți.
Astfel de perspective holistice indică modalități interesante în care sănătatea poate să predomine peste tot pe glob. E nevoie totuși de crearea unei relații între terapiile complementare și medicina convențională. Aceasta este calea de creare a cadrului care să ne îndeplinească așteptările de sănătate și bună stare.
Medicina cu plante medicinale poate să contribuie mult la dezvoltarea unui sistem sanitar holistic prin apelul la plantele vindecătoare din natură. Folosirea plantelor medicinale pentru vindecare ne aduce imediat în contact cu lumea noastră într-un fel profund și înălțător. Multe boli ale culturii noaste se trag din sentimentul de separare de Pământ, pământul ființei noastre. Medicina pe bază
de plante, ca instrument terapeutic valid și eficient, poate fi parte a unei transformări personale și chiar sociale.
NOI AȘTEPTĂRI
În anii de după publicarea primei ediții a acestei cărți au avut loc mari schimbări de atitudine față de medicina naturistă și de medicina complementară în general.
De ce se orientează oamenii către terapii alternative precum medicina naturistă?