între organism și Gaia. Ele sunt o interfață între două areale ale naturii. Acolo unde plantele și omenirea se întâlnesc, poate fi creată și schimbată o energie sinergică. Într-un astfel de punct, ecologia interioară și cea exterioară pot rezona, intrând în armonie. Se obține atunci un proces integrat ecologic care vindecă și armonizează mediul intern (organismul uman) produs de un mediu extern armonizat (natura).
Plantele cu flori au apărut pentru prima dată în istoria geologică în perioada cretacică, cu circa 135 de milioane de ani în urmă. Nu le-a trebuit decât o foarte scurtă perioadă de timp pentru a se diversifica în principalele familii de plante cu flori pe care le cunoaștem în ziua de azi. Asta i-a uluit pe botaniști mult timp, până când au admis că plantele au evoluat în contextul unui întreg ecologic, și nu ca indivizi separați. Ele au evoluat în cadrul ecosistemului în care au trăit.
Rapida diversificare a avut loc prin interacțiunea plantelor și insectelor. Interfața dintre arealul vegetal și cel animal a fost impulsul evoluționist.
Având în minte conceptul de Gaia, putem vedea că evoluția este un exercițiu de cooperare, precum și unul de competiție, ambele procese dând naștere unei rețele de interacțiuni și generând o imagine complexă a ecologiei din prezent, un sistem dinamic întrețesut. Ecosistemul poate fi înțeles numai ca întreg, ca unitate integrată cu autoreglare. Tot ce e nevoie pentru conservarea oricărei părți a întregului este asigurat de acesta; de fapt, trebuie să fie asigurat de sistem, căci nimic nu este în afara sa. Dacă sistemul nu ar avea grijă de el însuși, nu ar fi viabil și nu ar putea supraviețui.
Un exemplu specific este fenomenul produselor vegetale secundare. Numeroase
plante secretă o gamă de substanțe chimice complexe care nu au un rol identificabil în metabolismul plantei; acestea se numesc produse vegetale secundare. Singura modalitate de a le explica științific funcția la nivelul plantei individuale este să presupunem că e vorba de un mod foarte complex de izolare a materiilor reziduale acumulate în urma proceselor metabolice ale plantei, iar asta ar însemna să fim cu totul pe dinafara geniului regnului vegetal în privința eficienței și concepției.
Produsele vegetale secundare, cum ar fi alcaloizii, glicozidele și multe alte grupuri, au o influență puternică și de impact asupra fiziologiei umane și animale. Sunt agenții care deosebesc plantele medicinale de alte plante, așa cum au constatat chimiștii din domeniul farmaceutic. Acesta nu este pur și simplu un rod al întâmplării, al accidentului, ci poartă, practic, amprenta Gaiei. Consumând plante, suntem legați la un sistem circulator al biosferei și la sursa de energie a soarelui, căci plantele își sintetizează propriile substanțe nutritive cu ajutorul razelor de soare. Produsele vegetale secundare fac parte din acest circuit, ajungând la noi și facilitând homeostazia. Într-un fel profund și ingenios, mâncarea poate fi sursa vindecării noastre.
Regnul vegetal oferă organismului tot ceea ce este necesar pentru o existență
echilibrată și integrată. Totuși, suntem mai mult decât corpul nostru; avem și o conștiință, ceea ce aduce în față alți factori. Nu avem de ținut cont doar de organismul nostru animal, ci și de emoțiile, de mintea și de natura noastră
spirituală. Armonia nu mai depinde doar de o alimentație potrivită sau de plantele medicinale potrivite, ci și de emoțiile potrivite, de gândurile potrivite, de stilul de viață potrivit, de obișnuințele și acțiunile potrivite — armonia relației potrivite dintre noi și lumea noastră. Alegerea apare în procesul de vindecare atunci când ne dăm seama în care dintre aceste domenii trebuie să lucrăm cel mai mult.
E imposibil să generalizăm cu privire la valoarea relativă a tehnicilor care au efect asupra corpului fizic, asupra emoțiilor sau asupra energiilor spirituale.
Fiecare dintre ele are rolul său și toate la un loc pot conlucra pentru obținerea vindecării. Se poate spune că sănătatea ține de alimentația adecvată, de folosirea adecvată a medicamentelor alopate sau de un flux liber al energiilor sufletești.
Toate aceste afirmații sunt corecte și fiecare dintre ele este relativă.
Unde se încadrează medicina naturistă în acest tablou? Prin natura formei vegetale, plantele medicinale acționează asupra corpului fizic pentru integrarea
și echilibrarea funcțiilor fiziologice și sporirea vitalității sale înnăscute. Când organismul este echilibrat, procesul de integrare a celorlalte aspecte ale ființei noastre este ușurat și stimulat. Chiar dacă plantele medicinale nu înlocuiesc alte tehnici importante, cum ar fi consilierea sau meditația, ele ajută potirul corpului să fie puternic, receptiv și să susțină aspectele mai subtile ale vieții.
ECOSISTEMELE ȘI BIOSFERA
În fiecare cultură a lumii au fost folosite, până de curând, plantele de leac ca bază a medicinei. Filosofia terapeutică și motivele fundamentale pentru folosirea plantelor variază, dar de mii de ani plantele și-au demonstrat eficiența și importanța.
Fiecare cultură are o floră de bază din care au fost selecționate remediile.
Această selecție de plante variază de la zonă la zonă, în funcție de ecosistemul local. Cu toate acestea, este remarcabil că putem găsi plante medicinale cu acțiuni echivalente în zone precum Țara Galilor, sudul Indiei sau câmpiile din America de Nord. Speciile de plante sau chiar tipurile botanice pot să fie total diferite, dar paleta de probleme omenești ce pot fi tratate cu mijloace botanice este aceeași. În timp ce asta susține ideea că Gaia oferă contextul de vindecare cu ajutorul plantelor medicinale, se pune întrebarea dacă în prezent ar trebui să
rămânem sau nu la flora existentă în ecosistemul local în care trăim.
Ecosistemul pe care-l avem la dispoziție nu mai este unul local, după cum nici cultura și conștiința noastră omenească nu mai sunt locale. Am devenit ființe planetare, chiar dacă nu neapărat în urma propriei alegeri. Mâncarea poate să ne vină de oriunde din lume, iar tehnologiile moderne de informare aduc lumea în casele noastre, supunându-ne viața mentală și emoțională la o gamă variată de influențe. Suntem deja, în multe feluri, cetățeni ai planetei. Ca ființe planetare ce facem parte din trupul Gaiei, flora din întreaga lume ne stă la dispoziție, așa cum este și îndreptățit.
Trebuie să ținem seama și de impactul omului asupra ecosistemelor locale. În Țara Galilor, de exemplu, era posibil pe vremuri să se obțină o mare varietate de plante în habitatul lor natural. Astăzi, însă, din cauza agriculturii intensive, a despăduririlor și reîmpăduririlor cu conifere străine, precum și a expansiunii și industrializării orașelor, au mai rămas puține habitate cu adevărat naturale și necultivate; prin urmare, varietatea de plante disponibile local s-a redus mult.
Asta face parte din impactul ecologic al omului, neștiutor cu privire la sisteme ca întreg și la valoarea relațiilor dintre ele.
PLANTELE MEDICINALE ȘI VINDECAREA De-a lungul istoriei, diversele filosofii terapeutice s-au folosit de puternicele calități vindecătoare ale plantelor medicinale. Aflăm că plantele sunt folosite în sistemul ayurvedic indian și în medicina chineză, pe lângă acupunctură și alte tehnici. Ele joacă un rol foarte important în ecologia vindecării spirituale a amerindienilor. Le vedem folosite ca sursă pentru medicamente în această
abordare foarte științifică și tehnologică a farmaceuticii moderne și a medicinei alopate.
De fapt, medicina alopată, numită acum adesea „convențională“, își are rădăcinile în utilizarea plantelor medicinale. Până acum circa 50 de ani, aproape toate referințele din farmacopeea ce descrie fabricarea medicamentelor indicau originea lor vegetală. Doar după rafinarea tehnologiilor din chimie și apariția chimioterapiei s-a diminuat aparent utilizarea plantelor medicinale. Cu toate acestea, trebuie să recunoaștem că majoritatea medicamentelor își are originea în plante. Câteva exemple simple vor ilustra acest fapt.
Amfetaminele, derivate din alcaloidul efedrină, stau la baza medicamentelor stimulatoare și antihistaminice și au un rol important în medicină.
Comercializarea lor a avut loc ca urmare a descoperirii efedrinei, ingredientul activ, în planta medicinală chineză numită Ma Huang, Ephedra sinica. Steroizii, medicamentele-minune ale anilor ’60, cunoscute acum pentru efectele secundare nedorite, sunt sintetizate tot dintr-un extract chimic din igname sălbatice (Dioscorea spp.) originare din vestul Africii. Și aspirina a fost descoperită în secolul al XIX-lea din plante precum crețușca și salcia neagră. De fapt, numele său provine din vechea denumire botanică a crețuștei, Spirea.
Observăm astfel că medicina alopată continuă să folosească plantele medicinale, chiar dacă într-un mod limitat. Ele sunt întrebuințate ca sursă de ingrediente active, de substanțe chimice bioactive ce pot fi analizate, sintetizate și utilizate sub formă de medicamente puternice. Organismul este înțeles ca având o natură
esențialmente biochimică și, atunci când ceva nu merge bine, este vorba de o dereglare la nivelul proceselor și moleculelor chimice. Pentru a le face să
funcționeze corect, trebuie să folosim substanțe chimice. Dacă o astfel de
atitudine este corectă, de ce să nu utilizăm componente izolate din plante? Până
la urmă, natura ne pune la dispoziție agenți puternici precum morfina, în continuare unul dintre analgezicele cele mai bine cunoscute, și atunci de ce să nu abordăm plantele în acest fel? În contextul abordării științifice, a considera ființa umană ca un laborator biochimic în care anumite substanțe chimice au anumite efecte pare justificat și valid.
Dar putem oare să reducem ființa umană la nivel de molecule? Ființa umană își depășește descrierea în frumusețea și complexitatea dinamică a formei și funcției sale, în potențiala sa expresie și creativitate. Sigur, nivelul formei fizice a corpului nostru ține și de biochimie, dar organizarea sa transcende cu mult domeniul manualelor de biochimie. Chiar dacă am înțelege întru totul complexitatea moleculară, tot nu am descoperi ce anume ne face oameni. În noi există o forță puternică și sinergică — s-o numim viață, forța vieții, forță vitală
sau oricum altcumva — care este ceea ce suntem și este implicată în ceea ce reprezentăm ca întreg la toate nivelurile, nu doar la cel biochimic. La moarte sunt prezente aceleași substanțe chimice, dar această energie a vieții și a sintezei a dispărut. Este imposibil de definit această forță, dar abordarea holistică se bazează pe această viziune a omenirii animate de ea și o pune în acțiune.
Medicina naturistă, în sensul ei holistic, recunoaște umanitatea ca expresie a vieții, animată de această forță vitală, iar plantele medicinale pot coopera cu această ființă întreagă, nu doar cu simptomele specifice. Ele funcționează într-adevăr prin interacțiuni biochimice și aplicații specifice, dar fac asta într-un fel care susține procesul vital al organismului. La nivel biochimic, numeroasele ingrediente ale unei plante medicinale acționează sinergic, implicând în procesul de vindecare elemente pe care chimioterapia nici măcar nu le consideră active. În capitolele următoare vom vorbi mai mult despre asta, de exemplu în partea despre circulație, comparând degetarul cu lăcrămioarele.
Dacă am privi plantele medicinale doar ca pe o sursă de substanțe chimice valoroase, le-am limita puterea de vindecare, căci, dincolo de nivelul fizic, ele pot acționa la nivelul forței vitale. Vindecându-ne corpul, ne pot vindeca, de asemenea, inima și mintea, căci ele fac organismul să se deschidă în fața liberei circulații a energiei vitale integratoare și sinergice.
HOMEOSTAZIA
Organismul își menține o stare interioară constantă, în care temperatura, glicemia și alte variabile sunt menținute între limite înguste, procesul fiind cunoscut ca homeostazie. Această capacitate este fundamentală pentru viață, expresie a forței acționând în direcția armoniei și integrării. Dacă organismul nu ar fi capabil să-și mențină starea de homeostazie, nu am supraviețui prea mult.
