— Imunitatea omului este ecologie în acțiune. Cu alte cuvinte, la mijloc se află
un fenomen relațional. Ambele părți ale relației trebuie nu doar să fie identificate și înțelese, ci trebuie să fie clarificată și natura relației lor, ceea ce se poate dovedi extrem de dificil, căci cele două părți sunt tot timpul într-un flux dinamic.
Ca în toate aspectele vieții umane, relațiile sunt fenomene complexe, multifactoriale și rareori ceea ce par.
— Imunitatea este o interfață ecologică între mediul intern și cel extern. Astfel
de interfețe par să fie esențiale pentru sănătatea și bunăstarea Gaiei. Interfața dintre deșert și savană, dintre junglă și munți, dintre pădure și pășune, între agricultură și sălbăticie sunt locuri în care se desfășoară mare parte din interacțiunea și integrarea ecologică. Aceste zone de tranziție facilitează reglajul fin al stării de sănătate a biosferei. La fel, în ecologia omului, sistemul imunitar este interfața unde un complex de procese și proceduri permite schimbul dintre interior și exterior, acceptare și rezistență în același timp. A te concentra doar asupra unei părți a acestui dialog profund înseamnă a rata esențialul și a compromite întregul.
— Imunitatea este o expresie a homeostaziei. Homeostazia este conceptul umbrelă ce descrie minunatele procese fiziologice ale organismului și care menține un mediu intern stabil. Această homeostazie interioară este o reflectare a homeostaziei planetare ce caracterizează Gaia. Recunoașterea acestor procese planetare este cea care l-a făcut pe James Lovelock să propună pentru prima dată
ipoteza despre Gaia.
— Imunitatea este expresia unei relații. Aceasta rezultă din tot ce s-a spus până
acum, dar poartă în sine și implicația că însăși natura relației joacă un rol în starea de bine a sistemului imunitar. Astfel, terapeutul trebuie să exploreze relațiile pacienților cu lumea lor la toate nivelurile, de la alimentele pe care le mănâncă la oamenii pe care-i iubesc (sau urăsc), la modul în care se raportează
la natură.
Toate acestea au rolul de a sublinia că, asemenea tuturor aspectelor vindecării holistice, această abordare a imunității întregului organism trebuie să aibă în vedere toate aspectele vieții omului. Așa cum am afirmat deja, acestea pot viza pe scurt următoarele:
— sănătatea și integritatea corporală, pentru a-i asigura corpului fizic hrana adecvată și sprijinul potrivit pentru vindecarea oricăror afecțiuni ale sale;
— starea de bine emoțională, pentru asigurarea unei vieți sentimentale bogate și fără asperități, care să includă și bucuria, și durerea;
— viziunea și perspectiva mentală, pentru a ajuta la crearea unui cadru mentalîn care fiecare individ să-și găsească locul și din care să poată face alegeri dinipostaza de centru, nu din cea de victimă;
— deschiderea spirituală și vitalitatea, indiferent de forma pe care o iau acestea la fiecare individ în parte.
POSIBILITĂȚILE PLANTELOR MEDICINALE
Există multe feluri de a întrebuința plantele medicinale pentru îmbunătățirea vitalității imunologice. Diferitele tradiții naturiste, pe baza rădăcinilor și expresiilor lor culturale unice, au perspective valoroase cu privire la tratamente și la plantele specifice pentru organism, ceea ce nu mai trebuie să surprindă pe nimeni, după prezentarea ideilor despre natura ecologică a umanității de mai sus.
Medicina naturistă este medicină ecologică. Ea se bazează pe o relație ecologică
ce a evoluat de-a lungul erelor geologice; prin urmare, e clar că vor exista remedii care să vizeze direct procesele ecologice ale imunității omului.
Posibilitățile naturiste de susținere a sistemului imunitar sunt un exemplu bun de cunoaștere tradițională confirmată de farmacologia modernă. Și în studii de laborator, și în studii clinice se dovedește că un număr tot mai mare de remedii are efecte imunologice semnificative. Unele stimulează imunitatea, dar cele mai multe pot fi descrise ca imunomodulatoare, căci fac să fie mai flexibile în fața bolii reacțiile naturale ale organismului. Cu toate acestea, în loc să ne concentrăm pe plantă, trebuie să privim procesul terapeutic în întregul său.
Căutarea unui imunostimulent naturist e doar „tratament medicamentos organic“
și nu acesta este scopul terapeutului specializat în plante medicinale.
O abordare este cea bazată pe activitatea terapeutului american Christopher Hobbs. Viziunea profundă și sintetizatoare a tradițiilor naturiste chineze și occidentale l-a inspirat pe autor, precum și pe mulți alți terapeuți naturiști. Hobbs identifică trei niveluri de acțiune a plantelor medicinale:
— activare imunitară profundă;
— activare imunitară de suprafață;
— „adaptogene“ sau modulatoare hormonale.
ACTIVAREA IMUNITARĂ PROFUNDĂ
Un interes tot mai mare este arătat plantelor care au impact asupra procesului imunologic la nivelul țesuturilor care îi mediază activitatea. Ele ar putea fi numite „activatoare imunitare profunde“. Cercetările chimice indică spre compuși precum saponinele și polizaharidele complexe ca elemente esențiale ale rolului imunologic al plantelor care le conțin. Totuși, reține că plantele acționează ca un întreg biologic, nu doar ca simple vehicule ale ingredientelor active. Aceste imunomodulatoare sau adjuvante au un efect asupra fundamentelor celulare ale reacției imunitare a omului. Ele nu acționează
neapărat ca stimulatoare sau inhibitoare pentru extraordinar de complexele procese imunitare, ci mai degrabă „hrănesc“ întregul proces într-un anumit fel, deocamdată necunoscut.
Cele mai importante imunomodulatoare specifice sunt:
— Astragalus membranaceus: diuretică, hipotensivă, vasodilatatoare și tonică; rădăcina se folosește pentru un decoct din 6–9 g;
— Ligusticum wallichii: tonică, antimicrobiană, hipotensivă și calmantă ușoară; rădăcina se folosește pentru un decoct din 3–6 g;
— Lentinus edodes (ciuperca shiitake): poate fi folosită și ca aliment; e interesant că numeroase ciuperci par să aibă un rol special în imunitate;
— Schizandra chinensis: tonică pentru sistemul nervos central, tonică uterină și stimulatoare respiratorie, antihepatotoxică; fructele se folosesc pentru un decoct din 6–9 g.
În această etapă de cercetări incipiente despre plantele imunomodulatoare poate
să pară că toate sunt plante chinezești. Deși materia medica chineză este surprinzător de bogată în astfel de remedii, predominanța lor în acest domeniu e doar un artefact al cercetării. Cercetătorii orientali au fost primii care s-au ocupat de „fitoimunologie“, concentrându-se, astfel, pe propriile lor plante medicinale.
Dacă atenția cercetărilor occidentale s-ar apleca, din perspectivă imunologică, spre remediile noastre tonice și vindecătoare, sunt sigur că rezultatele ar fi foarte interesante. Lipsa de studii nu înseamnă că plantele nu sunt bune. Înseamnă doar că nu s-au făcut cercetări!
Pe lângă remediile specifice pentru imunomodulare, susținerea stării de bine a organismului prin intermediul remediilor sistemice ajută sistemul imunitar.
Acțiunile și procesele de care trebuie să se țină seama includ:
— tonice amare;
