Uleiurile volatile se găsesc în plantele aromatice, cum ar fi menta sau cimbrul, în care diverse uleiuri — uneori până la 50 sau mai multe — se combină pentru a-i da plantei mirosul său specific. În funcție de combinația de uleiuri, mirosul variază și e chiar ușor diferit în cadrul aceleiași specii, depinzând de concentrația uleiurilor.
Prin extragerea acestor uleiuri sunt produse așa-numitele uleiuri esențiale sau aromatice cu utilizare terapeutică, dar care se folosesc în mare măsură și pentru producerea parfumurilor¹³.
Gama de uleiuri aromatice este foarte extinsă și fiecare dintre ele are proprietăți unice, însă și anumite acțiuni comune ce merită amintite.
Toate uleiurile aromatice sunt antiseptice, exemple foarte bune fiind uleiul de eucalipt, uleiul de usturoi și uleiul de cimbru. Întrucât uleiurile sunt transportate și distribuite foarte ușor prin corp, au și acțiune locală, și acțiune sistemică.
Indiferent că sunt administrate intern sau aplicate extern, ele ajung rapid în sistemul urinar, în plămâni și în bronhii, precum și în secreții ca transpirația, saliva, lacrimile sau lichidul vaginal. Pot să fie prezente chiar și în laptele matern sau să treacă prin placentă, ajungând la făt. Pe lângă acțiunea lor antispastică, stimulează și secreția de leucocite, susținând astfel sistemul natural de apărare a organismului.
Uleiurile volatile stimulează țesuturile cu care vin în contact, ducând la „iritații“
ușoare (cum este cazul uleiului de muștar) sau la amorțeală (ca mentolul și camforul). Ajută digestia prin stimularea mucoasei colonului, care provoacă un reflex ce face să crească fluxul de sucuri gastrice, inducând o senzație de foame.
De asemenea, pot să calmeze durerile intense prin relaxarea peristaltismului în partea inferioară a intestinelor.
Uleiurile volatile acționează și asupra sistemului nervos central. Unele, ca mușețelul, relaxează și sedează, altele, ca menta, stimulează, dar toate tind să
inducă o stare de bine și de relaxare, reducând încordarea și depresia. Aplicate extern, o parte din efectul lor se datorează acțiunii acestora asupra nasului, căci nervii olfactivi transmit mirosul la creier, declanșând acolo o reacție.
Întrucât uleiurile volatile se evaporă rapid, plantele care conțin aceste uleiuri trebuie depozitate cu atenție, în recipiente bine închise.
CARBOHIDRAȚII
În plante se găsesc foarte mulți carbohidrați, cum ar fi glucoza și fructoza sau amidonul, având rolul de principal depozitar al energiei. Ele pot lua și forme mai complexe asemenea celulozei, cea care oferă susținere structurală plantelor.
Polizaharidele mari, precum celuloza, se pot lega de alte substanțe chimice, generând molecule ca pectina, ce se găsește, de exemplu, în mere sau rășini marine ca algina, agarul sau caragenanul, din algele roșii. Toate sunt foarte vâscoase și emoliente și se folosesc la obținerea de geluri utilizate în medicină și în alimentație.
Gumele și mucilagiile, ce sunt carbohidrați foarte complecși, se găsesc în plante medicinale extraordinar de calmante și vindecătoare, cum ar fi emolientele podbal, nalbă-mare și pătlagină. Acțiunea lor relaxează mucoasa stomacului, declanșând un reflex ce trece prin nervii spinali pentru a ajunge la zone embriologic legate, precum plămânii sau sistemul urinar. În acest fel, mucilagiile acționează pe două planuri: reduc iritația și inflamația din întregul tract digestiv, reduc sensibilitatea la acidul gastric, previn diareea și reduc peristaltismul; dar acționează și reflex asupra sistemului respirator, diminuând tensiunea și tusea și făcând să crească secreția de mucus apos.
COMPUȘII FENOLICI
Fenolul este un element fundamental printre compușii multor plante. Compușii fenolici pot să aibă o structură simplă sau să fie o combinație complexă a unui șir de molecule. Unul dintre fenolii simpli este acidul salicilic, ce se găsește adesea asociat cu o zaharidă formând o glucozidă, ca în călin, crețușcă, salcie și Gaulteria procumbens. Această substanță chimică are proprietăți antiseptice, analgezice și antiinflamatoare și este folosită de medicina alopată sub formă de acid acetilsalicilic, bine-cunoscuta aspirină.
Eugenolul, uleiul analgezic din cuișoare, și timolul, din uleiul de cimbru, au efecte similare acidului salicilic. O parte din acțiunea antiseptică a strugurilor-ursului asupra sistemului urinar poate fi explicată prin prezența fenolului hidrochinonă.
TANINII
Taninii din plante au o acțiune astringentă. Ei acționează asupra proteinelor și altor substanțe chimice și formează un strat protector la nivelul pielii și mucoaselor. Astfel, pot, de exemplu, să lipească țesuturile intestinale și să reducă
diareea sau sângerările interne. Extern, sunt utili în tratamentul arsurilor, izolarea rănilor și reducerea inflamației. Taninii sunt de ajutor în infecții oculare (conjunctivită), bucale, vaginale, cervicale și rectale.
CUMARINA
Mirosul puternic evocativ al ierbii proaspăt cosite provine de la gruparea chimică cumarină. Sigur, nu doar iarba conține acești compuși frumos mirositori; vinărița este un alt exemplu. Cumarina în sine are efecte limitate asupra organismului, dar unul dintre metaboliții săi, dicumarolul, este un puternic agent anticoagulant. Medicina alopată se folosește de cumarină ca bază pentru warfarină, în doze mici, un medicament anticoagulant împotriva trombozei, în doze mari, otravă pentru șobolani.
ANTRACHINONELE
Plantele medicinale care conțin antrachinone sunt cunoscute drept purgative eficiente și sunt și pigmenți naturali foarte buni. Acestea apar, de regulă, sub formă de glicozide (într-o combinație chimică cu o zaharidă) și de găsesc, de exemplu, în aloe, pațachină, revent, siminichie și dragavei. Acționează prin stimularea delicată a colonului după circa 8–10 ore de la ingestie, stimulând peristaltismul intestinal, însă o pot face doar în prezența bilei naturale. Întrucât au tendința să provoace crampe prin suprastimularea peretelui colonului, sunt administrate adesea în combinație cu plante carminative.
FLAVONELE ȘI GLICOZIDELE FLAVONOIDE
Una dintre cele mai comune grupe de compuși ai plantelor medicinale sunt flavonele și glicozidele flavonoide. Vom discuta despre ele în secțiunea „Atlas botanic“. Se știe că au o gamă largă de acțiuni, de la antispasmodică și diuretică
la circulatorie și de stimulare cardiacă. Unele, precum rutina, hesperidina și vitamina P bioflavonoidă, reduc permeabilitatea și fragilitatea capilarelor, ajutând la întărirea sistemului circulator și la scăderea tensiunii arteriale. Hrișca este un bun exemplu de plantă folositoare pentru astfel de probleme.
Bioflavonoidele sunt esențiale și pentru absorbția completă a vitaminei C și sunt prezente în natură acolo unde se află și vitamina C. O altă flavonoidă, prezentă
în armurariu, are acțiune hepatică.
