Este o realitate sau o ficțiune?
Este un mit?
Înseamnă să simți iubire?
Odată l-am auzit pe un cinic (în sens filosofic) susținând că fericire („felicidad“), în spaniolă este un cuvânt inventat de unii poeți ca să rimeze cu prietenie („amistad“) și veșnicie („eternidad“).
Ideea citată, dincolo de conținutul ei, pune problema unei propuneri destul de complicate, semnificative și importante. Pentru că în ceea ce privește semnificația fericirii – la fel ca și în privința altor concepte – trebuie să ai o idee clară.
Nu cred că este nevoie să avem o definiție clară a tuturor lucrurilor, dar există cel puțin cinci lucruri față de care un individ în curs de dezvoltare ar trebui să-și definească poziția; o minimă rezolvare, o abordare clară, o hotărâre luată; nu contează dacă este asta, cealaltă, cea din față sau alta; contează să fie cea proprie, să o cunoască și să o sus țină coerent în acțiunile sale.
Când discut cu colegii mei, spun întotdeauna că un terapeut bun nu este cineva care trebuie să aibă totul rezolvat, ci este cineva care ar trebui să
rezolve acele patru sau cinci lucruri importante, acelea în privința cărora, cu siguranță, pacienții sau cei care-l consultă vor avea probleme, de multe ori grave.
Cât despre restul lucrurilor, poate că poziția sa nu este fundamentală. Dar pentru a lucra în domeniul sănătății mentale, repet, aceste câteva lucruri concrete trebuie să fie rezolvate sau, cel puțin, clar organizate.
Dă-mi voie să dezvolt ideea luând ca exemplu unul dintre aceste lucruri: relația cu părinții.
Dacă o persoană nu și-a rezolvat acest aspect, are probleme; dar dacă
pretinde să fie terapeut, problema sa garantează o complicație și pentru altcineva.
Ce înseamnă că și-a rezolvat? În cazul acesta, înseamnă în afara zonei de conflict.
Rezolvarea, care poate fi la fel de detestabilă precum „Nu vreau să vă mai văd niciodată“, nu mi se pare semnificativă, dar trebuie să fie adoptată sincer și într-un mod asumat.
Pentru a ilustra contrariul (a nu-și fi rezolvat relația cu părinții), aș include următoarele sugestii: îi omor sau îi salvez?, mă duc să-i văd sau nu-i mai văd niciodată?, îi iubesc sau îi urăsc?, și una, și alta sau nici una?
Asta nu ne folosește la nimic.
În acest sens, merită osteneala să te întrebi:
Ce înseamnă pentru mine fericirea?
Fii atent că important nu este să definim fericirea tuturor, nici ce trebuie să
însemne ea pentru ceilalți. Important, indispensabil – mă simt tentat să spun urgent – este să decidem ce înseamnă fericirea pentru fiecare dintre noi.⁹
În această carte nu încerc să descriu POZIȚIA pe care trebuie să o ai, ci O POZIȚIE, care, întâmplător, este a mea.
Mai ales pentru că, în ceea ce privește semnificația fericirii, nu se pot da legi. Când cineva încearcă să ajungă într-un loc, să traverseze un spațiu, de multe ori are grijă să caute propriile metode. În cazul meu, când mi-am dat seama că nu mă puteam defini în ceea ce privește fericirea, am început să
mă ocup de această chestiune cu mai multă înfrigurare și m-am gândit mai mult timp la asta, până când am găsit, în sfârșit, o poziție care să fie coerentă și în armonie cu celelalte idei ale mele.
Cu siguranță, și tu va trebui să o cauți pe a ta. Și este aproape previzibil că
nu vor coincide.
În orice caz, faptul că-mi împărtășesc cugetările din itinerarul meu poate îți va fi de folos pentru a lămuri aspecte întunecate din căile pe care ți le-ai trasat (nevoia mea de a fi util se mulțumește cu vreun punct de legătură).
Nu este alta ideea care stă la baza acestei cărți.
Pentru că ceea ce contează este să mergi în căutarea unui răspuns.
Și n-ar fi mai bine să aștept ca viața să-l apropie de mine?
Când vine vorba de a găsi răspunsuri, important este, mi se pare, să ai îndoieli, nu să încerci să scapi de ele; să te îndrepți spre conflict; să cauți o ieșire, chiar știind că aceasta va fi poarta spre noi îndoieli, și așa la nesfârșit.
„A te îndrepta spre“ ne duce, ca definiție, la un cuvânt care are sute de semnificații sinistre și doar unul afectuos și generator. Mă refer la conceptul de agresivitate.
Din punct de vedere etimologic, (a fi) agresiv înseamnă „a se năpusti asupra a ceva“ și este contrariul cuvântului (a fi) regresiv (a da înapoi, a merge înapoi; în termeni „psi“, a evada în trecut).
Nu există nici o fericire, iar de asta sunt sigur, care să poată fi obținută
din evadare și, cu atât mai puțin, din fuga spre trecut.
Așa cum înțeleg eu termenul, agresiv nu înseamnă „că este ostil“, înseamnă
că înfruntă lucrurile, că nu fuge, că nu se uită în altă parte, că nu deleagă
responsabilitatea, că-și ia angajamentul.
Primul pas al dezvoltării Factorului nostru F este nevoia de a ne defini poziția cu privire la semnificația fericirii, creând legături agresive cu îndoielile, cu condiționările și cu contradicțiile noastre; angajându-ne în această căutare până la final, adică pentru totdeauna.
Fericirea, oricare ar fi definiția noastră, are legătură cu asumarea unui angajament necondiționat față de propria viață.
O implicare în ceea ce privește căutarea unică, personală și netransferabilă a propriului drum. La fel de personală și de netransferabilă ca fericirea.
