rog! De ce să consum energie pentru a ascunde asta?
De ce să nu îndrăznesc să spun cine sunt pe baza virtuților mele? Chiar dacă acestea nu sunt cel mai bine acceptate din punct de vedere social, chiar dacă nu sunt cele care „vând“ cel mai bine.
Și cu atât mai puțin este nevoie ca virtutea să fie un mod de a fi mai presus.
Să nu ieși în evidență poate fi, de asemenea, o virtute.
Cea mai mare virtute a unui erou este aceea care-i permite să înfrunte lucrurile fără a fi nevoit să facă efortul de a semăna cu ceea ce spun ceilalți că trebuie să fie.
Se spune că odată…
Sing, tâmplarul, se îndrepta cu ucenicul său spre regatul Chi, să lucreze lao comandă, când, trecând prin ora ș ul Chuan, a descoperit un stejar pe care locuitorii îl foloseau ca loc de adunare. Copacul se înăl ț a pe o movilă ș i ramurile lui cele mai joase erau atât de mari, încât s-ar fi putut construi cu ele mai multe ambarca ț iuni; avea vreo douăzeci de metri înăl ț ime ș i peste douăzeci de metri diametru; coroana lui era atât de mare, încât o sută de animale puteau să se adăpostească la umbra lui.
Mul ț imea se aduna în jurul copacului ca în pia ț a principală. Totu ș i, tâmplarul nostru nici măcar nu l-a privit când a trecut pe lângă el.
Ucenicul său, care se uita neîncetat la stejar, i s-a adresat lui Sing,spunându-i:
– Maestre, de când sunt discipolul dumitale n-am văzut niciodată un copacatât de frumos ca acesta. Dar ai trecut pe lângă el fără să-i arunci nicimăcar o privire.
– Copacul acesta nu este de nici un folos, a răspuns Sing. Dacă a ș face o barcă, s-ar scufunda; dacă a ș construi co ș ciuge, ar putrezi; dacă l-a ș
folosi ca să fac unelte, s-ar rupe imediat; dacă a ș face o u ș ă, s-ar scurge ră ș ina; dacă a ș face grinzi, termitele le-ar distruge imediat. Este un lemn de prisos, care nu folose ș te la nimic. De aceea a rezistat atât de mult.
Când tâmplarul Sing s-a întors acasă ș i s-a lungit pe patul său, stejarul sfânt i-a apărut în vis ș i i-a zis: „Cu ce mă compari? Mă compari oare cu acei copaci nefolositori precum cire ș ii, perii, portocalii, lămâii ș i ceilal ț i pomi fructiferi? Ei sunt chinui ț i când se coc fructele, li se rup crengile mari, iar cele mici cad pe jos. Însă ș i utilitatea lor le amără ș te via ț a. De aceea atrag aten ț ia oamenilor obi ș nui ț i ș i sunt tăia ț i înainte să ajungă la bătrâne ț e. A ș a se întâmplă cu toate lucrurile. De multă vreme încerc să fiu nefolositor ș i, cu toate acestea, nu reu ș esc întotdeauna. Uneori aproape că
am fost distrus. Totu ș i, în cele din urmă, am reu ș it să devin complet
nefolositor, ceea ce este foarte avantajos pentru mine. Sunt măgulit ș i mul ț umit de locul pe care-l ocup în acest sat. Îmi place că se adună cu to ț ii în jurul meu ș i că-mi venerează rezisten ț a. Crezi că, dacă a ș fi fost de vreun folos, ei mi-ar fi permis să ajung până aici? În plus, ș i tu, ș i eu suntem lucruri ș i… cum poate un lucru să-l judece pe altul? Ce poate să
ș tie un lucru muritor ca tine despre un copac nefolositor ca mine?“
Sing, tâmplarul, s-a trezit ș i a încercat să- ș i în ț eleagă visul.
Poate că arborele avea dreptate ș i el trebuia să înve ț e să dea înapoi în încercarea lui de a fi atât de eficient. O singură întrebare nu-l lăsa să
creadă pe deplin în cuvintele copacului:
– Dacă vrea să fie nefolositor, de ce se mândre ș te atât de mult cu faptul că
sluje ș te drept loc sfânt pentru locuitori?
Eroul din noi include și persoana care este fiecare și care se simte mândră de felul ei de-a fi.
Care știe ce poate. Și care știe, de asemenea – mai ales, aș spune eu –, ce nu poate.
A fi un supererou înseamnă să nu ne fie niciodată rușine că nu știm, că nu putem sau că nu vrem.
Provocarea nu este să fii altcineva. Provocarea este să fii tu însuți.
Desigur că mamele, chiar dacă nu citeau benzi desenate, contribuiau în mod inconștient la configurarea structurii noastre „adaptate“.
Mama, ca toate mamele, avea un bagaj cuprinzător de mesaje foarte contradictorii în acest sens; contradicții care, pe de altă parte, sfârșeau prin
a ne salva de tentația de a vrea să le dăm ascultare.
Întotdeauna mi-a plăcut la nebunie faptul că mamele (și tații) îți spun pe de-o parte că ești minunat, iar pe de altă parte, îți zic că tot ce fac ei este pentru că vor să fii cineva.
La un moment dat, amintindu-mi această expresie, am întrebat-o pe mama:
– Ce s-a întâmplat? Nu eram deja cineva? Înainte să te ocupi tu de asta, nu eram?
Mama mi-a explicat, și atunci eu, care se pare că eram cam „tare de cap“, am înțeles.
Ceea ce voia ea să-mi spună prin să fiu cineva era să fiu cineva care să se remarce.
Și trebuie să înțelegem subtilitatea din expresia respectivă: acel cineva nu este important; important este să se remarce.
Față de cine? Față de ceilalți, desigur.
Ahhh… Pentru a fi cineva trebuie să te remarci față de ceilalți.
Evident, ar spune nepotul meu.
A fost sarcina mea să descopăr, cu timpul, că pentru asta singurul mod era să concurezi.
Să fii cineva însemna să te remarci.
Iar a te remarca însemna să concurezi.
