Acolo, regele a cerut să fie adus în fa ț a tronului.
– Fiica mea mi-a povestit că, în nemernicia ta, ai violat-o ș i ai lăsat-o grea, blestemat să fii, bătrân nenorocit. Mi-ar plăcea să te omor cu mâinile mele.
Dar ș tiu că nu m-ar ajuta. Acest fiu bastard pe care fiica mea îl poartă în pântece se va na ș te curând. Nu am ce să fac, iar ea nu mă va lăsa să-l omor. A ș a că tu, nenorocitule, te vei ocupa de copil. Ș i ar fi mai bine să nu dezvălui niciodată originea lui, pentru că atunci î ț i voi tăia limba ș i- ț i voi arde ochii. În ț elegi?
– E bine… e bine…, a repetat bătrânul.
Într-adevăr, când s-a născut copilul, o servitoare a prin ț esei a pus bebelu ș ul într-un co ș de nuiele ș i l-a lăsat în casa bătrânului.
Fără să spună un cuvânt, bătrânul l-a luat în grijă pe bebelu ș . S-a ocupat de el. I-a dat de mâncare. L-a educat. Ș i, timp de cinci ani, a avut grijă să
nu-i lipsească nimic.
Într-o diminea ț ă foarte devreme, s-au auzit bătăi în u ș a bătrânului. Era prin ț esa. Alături de ea, un soldat tânăr ș i arătos, cu capul plecat în pământ, o ț inea de bra ț .
– Mi-am făcut curaj ș i i-am povestit tatălui meu tot adevărul, a spus femeia. M-a iertat ș i a încuviin ț at căsătoria noastră…
În lini ș te, bătrânul privea copilul, ș tiind ce avea să urmeze.
– Am venit să ne luăm fiul. El este viitorul rege… ș i, după cum î ț i dai seama, nu poate continua să trăiască aici.
Bătrânul a pus cu blânde ț e o haină pe umerii copilului ș i l-a dus de mână
până la părin ț ii lui.
Tânărul soldat a dat să spună ceva, dar bătrânul i-a făcut semn să nu spună nimic, în timp ce repeta:
– E bine… e bine.
Spre deosebire de acea Philia pe care, așa cum am spus, o simțim pentru prieteni, partener și familie, Agape nu are limite, nici excepții, nici condiții.
Nimic din ceea ce se întâmplă nu îi poate distruge capacitatea de a iubi.
Spre deosebire de Eros, care vorbește despre o expresie temporală a iubirii, Agape nu este legată de condiția externă sau internă a celuilalt, nici de schimbările gusturilor mele referitoare la lucruri. Poate ca o compensație a caracterului efemer al esenței sale, Eros e capabil să se conecteze cu plăcerea cu o intensitate pe care Agape nu o cunoaște. Pentru a formula în termenii pe care obișnuiesc să-i folosesc: Eros are intensitate, iar Agape are profunzime. Ce păcat că pot fi împreună privind același lucru doar foarte puțin timp!
Protagonistul povestirii locuia fără îndoială în planul spiritual, unde se întâlnește cu Agape și decide în mod conștient să se umple de aceasta.
În celelalte planuri, învățăm să-i iubim pe cei cu care avem unele afinități și pe cei care ne pot da ceva (chiar dacă numai capacitatea lor de a primi sau aprecia ce le dăm noi).
Iubim lucruri, grupuri și persoane pe care le putem eticheta ca fiind „ale mele“.
Este evident că aceasta nu e cea mai bună iubire de care suntem capabili.
Dacă e să fim dureros de sinceri, ar trebui să recu noaștem că acest tip de sentimente nu poate ajunge în alt loc decât separându-i pe unii de toți, cel puțin în inima noastră.
Dacă e să fim crud de onești, ar trebui să recunoaștem că această iubire este potențial capabilă să-și uite originea și să se transforme într-o simplă
dorință de posesie sau de recu noaștere; una dintre ușile care duc persoanele la competiție, la rivalitate, la invidie, la luptă, la manipulare și aproape la toate conflictele caracteristice legăturilor dintre oameni.
Foile de ceapă
Fritz Perls, unul dintre marii maeștri ai psihoterapiei, fondator al școlii gestaltiste, pentru a defini modul în care interacționăm cu ceilalți, ne compara cu o ceapă. Spunea că toți suntem formați din mai multe straturi concentrice, care se ascund și se descoperă reciproc, în funcție de legătura pe care suntem capabili să o stabilim cu ceilalți.
Ne-am născut esență și spirit pur și am înțeles foarte devreme (pe bună
dreptate sau nu) pericolul pe care îl reprezintă posibilitatea ca aspectul nostru cel mai sensibil și mai permeabil să rămână permanent expus bunului plac al erorilor sau deciziilor odioase ale altora.
Aproape din instinct, ne-am înconjurat mai întâi de emoții, apoi de gânduri, ca rezultat al primelor noastre schimburi cu lumea, în special cea a părinților noștri. Ne-am dat seama repede de lucrurile pe care puteam și de cele pe care nu puteam să le facem dacă doream să fim iubiți, răsfățați și recompensați de cei din jur și am început să dezvoltăm un nou strat de protecție: cel al rolurilor adecvate.
Educația și școala ne-au antrenat să folosim primele unelte ale comportamentului social corect și chipul pe care îl putem arăta tuturor.
Esența noastră era în sfârșit protejată (și ascunsă).
Fritz spunea că suntem ca o ceapă care își ascunde miezul în spatele unor straturi de foi și că provocarea unei vieți implicate este să decojești puțin câte puțin această ceapă.
Schema este nu numai interesantă, ci și edificatoare. Toți mergem prin lume purtând un strat gros exterior, care este echivalentul unei carapace și conține singurul lucru pe care îl arătăm celorlalți în întâlnirile noastre întâmplătoare și mărunte de fiecare zi. Deghizarea unei persoane educate și socialmente acceptabile.
Dacă, dintr-un anumit motiv, ne implicăm puțin mai mult în exterior, recurgem la unul dintre rolurile pe care le-am învățat din conveniență la un moment dat sau care ne-au fost impuse sub amenințare, dar pe care în prezent le-am acceptat și asumat ca fiind proprii. Într-un anumit mod, sunt și uniforme, dar de la o distanță atât de mare nu se văd. Atunci când legăm o relație, chiar superficială, cu o persoană, facem o deschizătură în carapace și îi permitem să cunoască unele dintre trăsăturile noastre care trec puțin dincolo de prima noastră deghizare. Îi aducem la cunoștință celuilalt (și îi arătăm) că suntem conștiincioși, respectuoși, de încredere, nesiguri, muncitori sau îndrăzneți.
Dacă relația prosperă și încep să simt germenul încrederii în celălalt, e posibil să prind curaj (pentru că e nevoie de curaj) ca să-i arăt al treilea strat, cel al credințelor mele, al gândurilor mele celor mai adevărate. Îi descopăr cuiva sau câtorva persoane (nu tuturor celor din jur) ce se află în spatele acestor roluri, chiar cu riscul ca acestea să nu mai considere că sunt agreabil, amabil sau încântător. Mă arăt așa cum sunt (sau cum cred că
sunt).
Ultimul strat pe care îl desfac, cel de lângă miez, este cel care trece dincolo de cuvinte și de gânduri, este stratul emoțiilor. Simt și mă expun ca să arăt acest lucru.
Dacă cealaltă persoană face același lucru, nu numai că voi ști cum este, dar voi începe și să o înțeleg, eventual voi putea să-mi dau seama din ce motiv acționează astfel, ce lucruri au făcut-o să fie așa cum este. Descopăr nu doar ce face, nu doar ce gândește, ci și ceea ce simte, esența sa mai profundă.
Am dat frâu liber sentimentelor noastre, permițându-le să dea o nuanță