trebuie să înfrunţi realitatea. Cunoștea, deşi vag, în ce scop fuseseră răpite acele tinere — tocmai de aceea tatăl lui Yongmal o măritase în pripă —, căci zvonurile persistaseră cumva, chiar dacă fetele pieriseră. Niciuna dintre ele nu avusese norocul să evadeze şi să se întoarcă, să răspândească adevărul sângeros despre ce înduraseră trupurile lor. Chiar dacă ar fi scăpat, înţelegea şi el, n-ar fi îndrăznit în veci să vorbească deschis despre ce se întâmplase. Până şi propria lor societate, patria lor coreeană, le-ar reduce la tăcere, le-ar pune eticheta de curve. Să le numească prostituate ar fi mult mai uşor, ar răni mai puţine orgolii mărunte, decât înfruntarea adevărului: faptul că patria nu fusese în stare să le apere. Şi, în absenţa victimei, nicio crimă n-a fost comisă. Cunoștea toate lucrurile astea.
Ce nu anticipase, însă, era posibilitatea ca ea să nu mai fie aceeaşi persoană, la propriu.
A realizat că existase încă un semn incontestabil, înainte de a descoperi lipsa aluniţei.
Şi totuşi cât de dornic fusese să-l ignore!
Recunoscuse, deşi arătau în ultimul hal —, pantofii de piele pe care-i comandase pentru Yongmal. Concepuse modelul cu gândul de a-i fi pe plac, de a-i satisface nevoile adolescentine. Alesese pielea scumpă de viţel pentru că voise s-o răsfeţe cu lucrurile cele mai fine. Alesese o culoare uni, cafenie, pentru că știa că Yongmal ar fi strâmbat din nas la vreo combinaţie de culori ţipătoare, vii, spunând că era prea „de fete”, ca şi cum n-ar fi fost fată la rândul ei. Alesese un model fără toc, cu vârful rotunjit, ca să poată călări cu ei, ca să-i poată purta când se plimba cu calul prin pădure.
Şi îi alesese fix pe măsura ei. Deoarece era încă tânără, ştia că s-ar putea să-i mai crească puţin piciorul, astfel că acel dar scump avea să rămână doar o împletitură inutilă de fâşii de piele cusute laolaltă. Dar tocmai din acest motiv îi oferise pantofii ca dar de nuntă: voia ca Yongmal să ştie că el îi va fi mereu alături, c-o să crească şi o să evolueze împreună cu ea, c-o s-o ajute să
treacă fiecare prag până la maturitate.
— O să-ţi fac cu dragă inimă altă pereche dacă-ţi rămân mici, îi spusese, uitându-se în ochii ei care scânteiau de bucurie.
Aşadar, când a observat pantofii, s-a simţit fericit mai curând decât întristat. Îşi imagina deja un nou model de botine: o încălţăminte simplă, elegantă, dar rezistentă, din piele suplă, neagră, pe care s-o poată purta în fiecare zi la lucru şi când mergeau să se plimbe pe malul Daedongului. Darul era menit să-i spună că acesta e un nou început, că nu contează nimic din ce s-a întâmplat până atunci.
83
Voia să-i facă o surpriză. Aşa c-a aşteptat să adoarmă, ghemuită în pat ca un făt. S-a lăsat pe vine, a ridicat un colţ al păturii cât mai lent cu putinţă şi apoi s-a apropiat cu rigla de croitorie de piciorul ei drept. A observat o schimbare — una neaşteptată. Numărul pe care şi-l amintea, de când îi luase prima dată măsura, se modificase cu o unitate şi jumătate. Dar n-ar fi putut anticipa că numărul se micşorase, nu crescuse.
A verificat de trei ori, cu inima bătându-i năvalnic, vuind ca un tren de noapte, rece și greu.
Unul dintre detaliile minore pe care le reținuse în cariera lui, colaborând strâns cu alţi croitori şi cizmari care lucrau la comandă, era că numărul la încălţăminte al unei persoane atât de tinere poate să crească, dar niciodată
să scadă.
Şi acum aluniţa.
Mintea lui pare să se fi poticnit, nu mai poate să inventeze o nouă scuză.
Se uită din nou la picioarele ei. Par la fel de uzate ca botinele lui Yongmal, care au trecut prin război, îi lipsesc trei unghii. La prima vedere îşi închipuise că asta se întâmplase din cauză că-i crescuse piciorul, pentru că
se încăpăţânase, înduioşător, să supravieţuiască războaielor în pantofii care erau simbolul iubirii lor. Iar iubirea pe care i-o purta el nu trebuia să fie compromisă în veci. Dar memoria, la nevoie, putea să fie. S-a convins că
mintea lui de om cărunt încurcase numerele. Dacă un număr la pantofi nu poate să scadă, e posibil ca memoria unui bătrân să se fi tulburat cu timpul.
O astfel de îngăduință nu pare să mai reziste, pentru că, din nou, degetele lui îşi amintesc limpede ceea ce mintea lui îşi aminteşte ca prin ceaţă.
Cine e femeia asta? se întreabă. Dar trupul lui o cunoaşte atât de intim deja. Până la urmă, o cunoaşte de mai mult timp decât a apucat s-o cunoască
pe Yongmal.
Cu siguranţă, e o persoană care a fost foarte apropiată de Yongmal, îşi spune, suficient ca să ştie toate poveştile despre viaţa ei, despre căsnicia lor.
Dar nu îndeajuns de apropiată ca să ştie de aluniţă. Un secret mărunt împărtăşit de Young-min şi Yongmal.
După prima lor noapte, înainte de a ieşi tiptil din camera lui Young-min, Yongmal i-a şoptit c-ar trebui să rămână un secret între ei doi. L-a pus să-i jure.
Asta se întâmpla la o lună după nuntă. În ziua în care făcuseră o lungă
plimbare prin crângul de mesteceni. Vorbiseră despre viitor. Yongmal îi povestise despre pasiunea ei pentru călărie. El îi vorbise despre o viață
clădită în Phenian. Îl ascultase pentru prima dată cu o înflăcărare vădită. El simţea cum se tot căutau din priviri. Ar fi vrut s-o ia de mână.
84
În noaptea aceea Yongmal a venit în camera lui. Cu excepţia lămpii cu gaz care scânteia lângă pat, totul era cufundat în beznă. Până şi greierii amuţiseră. Tăcerea nocturnă era punctată doar de foşnetul frunzelor de toamnă şi de ţipetele stinse ale bufniţelor.
Ea i-a făcut semn să nu scoată o vorbă, mai întâi ducând uşurel arătătorul la buze, apoi acoperindu-i gura cu mâna. Apăsarea palmei ei peste buze şi gustul sărat îi dădeau o senzaţie aşa de plăcută, încât aproape c-a uitat să
respire.
Desigur, nu era prima dată când atingea un trup de femeie. Ştia să-şi croiască drum pe-acolo, ştia să împărtăşească plăcerea. Avea aproape de două ori vârsta lui Yongmal. Şi totuşi, văzând-o atât de îndrăzneaţă, s-a simţit ruşinat şi stingherit de parcă el ar fi fost adolescent. A văzut că-i tremurau mâinile. A văzut că mâinile ei se îndreptau spre lampă. Însă, în loc s-o stingă, Yongmal a tras-o mai aproape. În ochii ei se citea îndrăzneala inocentă a unei copile, curioasă şi neabătută, cu capul înclinat uşor spre dreapta, ca o vietate nevinovată, pândindu-l. L-a atins pe bâjbâite, i-a explorat scormonitor chipul şi bustul dezgolit, privindu-l cu ochii rotunzi.
Apoi şi-a prefirat degetele, chinuitor de încet, prin părul lui care lucea de transpiraţie. Ca şi cum ar fi fost prima dată pentru el, n-a rezistat prea mult.
Însă pe Yongmal n-a deranjat-o treaba asta. N-a fost prea interesată de actul propriu-zis. Au petrecut mult mai mult timp studiindu-şi şi mângâindu-şi reciproc trupurile, ca doi adolescenţi îndrăgostiţi.
— Ar trebui să mai facem treaba asta, i-a şoptit Yongmal, chiar înainte să
dispară în întuneric.
Şi au mai făcut-o. Aproape în fiecare noapte după aceea.
Deşi erau căsătoriţi şi îndrăgostiţi, atât emoţional, cât şi fizic, şi-au păstrat camerele separate. Aşa voia Yongmal. În fiecare noapte se strecura pe furiş în camera lui şi ieşea la fel de tiptil, ca un hoţ. N-a întrebat-o niciodată din ce motiv. Poate că era sfiala ei adolescentină, şi-a zis. Sau o fi fost, poate, un gest de sfidare, să se prefacă indiferentă la aranjamentul pus la cale de tatăl ei. Sau poate că-i plăcea, pur şi simplu, senzaţia incitantă pe care i-o dădea micul lor secret, faptul că se întâlneau pe ascuns.
Imprevizibilă şi vicleană, așa era Yongmal.
