El a ridicat din sprâncene, dar și-a schimbat imediat atitudinea, trecând de la scepticism la amuzament.
– A, da? Văd că faceți presupuneri asupra a ceea ce cred eu… De unde aveți asemenea bănuieli?
– Nu cred că a fost întâmplător faptul că ieri v-ați axat conferința pe asasinii care-și ascund crimele făcându-le să pară altceva.
Dupree a rămas tăcut, dând înainte și înapoi paginile dosarului subțire, cu însemnările colorate. Până la urmă l-a închis și a privit-o pe Amaia.
– Mai sunt două însemnări. Cea despre profilul victimologic, unde dumneavoastră scrieți: „Distribuție identică“. Asta nu cadrează cu unitatea?
Dacă e vorba de un ucigaș de familii, are nevoie tocmai de această distribuție actoricească, despre care vorbiți dumneavoastră. Vrea ca fiecare dintre membrii familiei să reprezinte pe cineva pe care el l-a cunoscut, din propria lui familie, pentru a avea ocazia de a se răzbuna pe ei.
Amaia a negat dând din cap.
– Nu caută răzbunare, caută expiație. Nu-l interesează distribuția actoricească, ci întreaga echipă. E vorba despre familia în sine, conceptul per se. E un asasin apostolic care nu a omorât câinele pentru că nu se potrivea cu fapta sa. Sunt convinsă că în nici unul dintre cazuri nu s-a atins de mascote.
A simțit stinghereala celor prezenți în încăpere. Oftaturi, schimbări de poziții.
Jucase pe totul sau nimic. Reușise, prin îndrăzneala ei, să capteze atenția, dar era conștientă de risc: diferența între a fi curajos și a fi temerar era dată numai de gradul de considerație față de oponent. Începeau să se sature de a se mai juca de-a șoarecele și pisica. Amaia s-a îndreptat de spate. Se apropia de final; ori vorbea acum, ori nu va mai avea niciodată ocazia să o facă.
– Domnule, nu aș fi avut cum să prezint profilurile, fără ca mai întâi să am confirmarea tuturor acestor chestiuni. Lipsesc date, domnule…
Tucker a intervenit.
– Puteați să faceți exercițiul numai cu informațiile la care ați avut acces.
– Certitudinea că lipsesc informații este în sine o informație care determină o realitate, a răspuns ea ferm. Dacă aș fi făcut exercițiul cunoscând acest fapt, ar fi însemnat să-l fac bazându-mă pe o minciună sau pe o eroare. În raportul pe care ni l-ați dat nu se pomenește nimic despre urmele de legare, nici că puștiul a văzut o insignă la reverul suspectului.
Imediat ce a terminat de vorbit, i-a părut rău că spusese toate acele cuvinte. S-a auzit o ușă închizându-se în spatele ei. Bărbatul care ascultase tăcut tot timpul tocmai plecase și intuiția ei îi spunea că odată cu acea ușă se închisese și orice posibilitate de a mai fi luată în serios.
A mijit ochii și a expirat lent, înainte de a îndrăzni să se uite din nou la Dupree.
El ținea în fața ei singura notiță de culoare diferită. Albastru. Cel care corespundea profilului geografic.
– Variabile latente? a întrebat-o Dupree, arătându-i însemnarea.
A încercat să se liniștească pentru a putea răspunde.
– Variabile latente sau oculte, domnule. Variabile care nu se observă direct, ci sunt deduse plecând de la alte variabile, care chiar se văd. Variabilele latente arată că a mai comis-o și înainte, sistemul său este rafinat și sunt convinsă că mai există cel puțin încă un caz.
Emerson a zâmbit cu răutate.
– Pe ce vă bazați?
Amaia s-a întors spre el și chiar și-a permis să zâmbească ușor, înainte de a răspunde.
– Pe un model matematic, așa se calculează variabilele latente. Ar trebui să știți ce sunt, dacă tot vă ocupați cu analiza de date.
– Știu ce sunt…, a mormăit el.
– În cazul în speță, l-a întrerupt ea, dedusă din afirmația agentei Tucker cum că
asasinul se mișca pe un teritoriu vast.
Amaia și-a menținut poziția timp de câteva secunde pentru a vedea cum fața lui Emerson se descompunea, în timp ce ochii, poate în încercarea de a găsi un răspuns, îi mișcau în gol dintr-o parte într-alta.
– Nu vă puteți înșela mai tare…, a spus Emerson.
– Are dreptate, a intervenit Dupree. Mai este un caz. În februarie trecut, o
furtună a lovit o localitate de coastă, aproape de Cape May, New Jersey. Familia Miller, având același număr de membri ca și celelalte două, a fost găsită moartă
în casă. La fel ca în cazul familiei Mason, membrii familiei au fost îngropați fără
să li se facă autopsia. Familia doamnei Miller locuiește în străinătate. Când au aflat vestea îngrozitoare, mama ei a făcut un infarct și nu a putut călători în Statele Unite până săptămâna trecută. În tot acest timp, cadavrul doamnei Miller a fost păstrat congelat, la dorința expresă a familiei sale. Mary Ward, moștenitoarea firmei de pompe funebre din Cape May, ajunsă la a patra generație, a decongelat cadavrul pentru a-l face cât mai prezentabil posibil pentru familie. În timp ce-l cosmetiza, a simțit o umflătură în mandibulă, umflătură care s-a dovedit a fi un glonț de calibru 22. Din nefericire, opoziția familiei, timpul îndelungat care trecuse și un judecător extrem de conservator, au făcut ca până în prezent să nu putem exhuma cadavrele pentru a li se face autopsia. Judecătorul consideră că fotografiile de la fața locului conțin informații suficiente.
Dupree a deschis un sertar de la biroul său, a scos un dosar cu coperte maro și l-a așezat deschis în fața Amaiei. În jur de douăzeci de fotografii reflectau interiorul unei locuințe de coastă distruse de apă și vânt. Cadavrele membrilor familiei apăreau grupate în camera principală a locuinței și se mai vedea și restul dintr-o perdea sfâșiată care atârna de ceea ce mai rămăsese dintr-o fereastră imensă.
Fotografia captase momentul în care aerul o umfla, producând efectul unei prezențe fantasmagorice plutind pe deasupra cadavrelor. Craniile distruse de lovituri contrastau cu puținele răni de pe restul trupului.
Amaia s-a uitat cu mare atenție la fiecare fotografie, aproape cu evlavie, încercând pe cât posibil să le atingă numai marginile. Vocea lui Dupree a readus-o la realitate.
– Doamnă subinspectoare Salazar, știu că ați trăit mai mulți ani în țara noastră.
Cu siguranță sunteți familiarizată cu particularitățile meteorologice. Ne aflăm în plină perioadă de uragane. Azi-dimineață, o furtună a devastat o zonă întinsă din Texas. Am aflat că familia Allen, compusă din cei doi părinți și cei trei copii adolescenți, doi băieți și o fată, a murit sub dărâmăturile casei. Am verificat, nu există bunici. Părinții celor doi soți au murit când ei erau copii și ambii au crescut în centre de plasament. La prima vedere, nu seamănă cu profilul familiei de care este interesat asasinul. Vom pleca imediat într-acolo, vrem să veniți cu noi.
Amaia a lăsat ochii în jos și a făcut semn că este de acord. A auzit oftaturile
neliniștite ale restului echipei.
