va chema poliția. Dacă la asta mai adăugăm și faptul că fiică-sa probabil i-a spus că nu-și găsește vioara pe care e scris numele ei…
– A intrat în casă și a luat vioara, înainte de revenirea celor de la criminalistică, a spus Johnson.
– De ce nu a făcut asta mai devreme? A riscat foarte mult folosindu-se de vioara fiicei lui, a spus Bull.
– Asta a fost greșeala lui, s-a grăbit, și-a pierdut mințile când a aflat că urma să
mai aibă un copil și că povestea vieții lui trecute urma să se repete. Și-a ucis vecinii, o greșeală de începător când vorbim de ucigași în serie, a cedat unui impuls irezistibil care-i duce la pierzanie pe mulți de teapa lui. Aria lui Canter, v-a fost prezentată de Emerson, teoria ariei geografice în care acționează ucigașii în serie, vă amintiți?
– Soția lui urmează să nască peste două zile, în Texas. Eu și Salazar credem că
va pierde timpul prin Nola, înainte de a se întoarce acasă pentru a-și ucide familia.
– Trebuie să ne întoarcem imediat, aici am terminat ce aveam de făcut, a spus Johnson.
Dupree și-a mutat privirea pentru o secundă, apoi a continuat:
– Charbou, Salazar și dumneata vă întoarceți la New Orleans, îl căutați pe Martin Lenx și îl urmăriți până în Texas, până la el acasă, dacă este nevoie, important este să-l arestați. Eu cu detectivul Bull rămânem aici, mai avem chestiuni de rezolvat.
Amaia a observat că Bull stătuse tot timpul cu privirea în pământ. Era clar că se înțelesese cu Dupree.
Johnson i-a privit pe Amaia și pe Bull, apoi a spus:
– Cu tot respectul, domnule agent Dupree, Salazar este un agent pe termen limitat, iar Charbou nici măcar nu este agent FBI. Nu vă supărați, a adăugat adresându-i-se lui Bill.
– Adevărul nu supără.
– Salazar e la fel de bună precum cel mai bun agent cu care ați lucrat, iar Charbou, mă rog, a zis făcându-i polițistului cu ochiul, e din Nola și o să vă
apere pielea în orașul acela, pe care-l cunoaște mai bine decât oricine.
Johnson a vrut să comenteze, însă Dupree nu i-a dat timp:
– Nu v-aș fi de mare ajutor. Nu mai departe de ieri, eram pe jumătate mort, iar drumul de astăzi până la Le Grand m-a slăbit din nou. Tare mă tem că
tămăduitorul încă mai are de lucru cu mine. Bull rămâne ca să mă ajute în cazul Samedi, au avut loc sechestrări, au fost victime, împușcături… În camera aia de sus sunt șase fetițe moarte, plus cei trei tipi cu mațele afară. O să revenim în oraș
cu surorile lui Jacob, dar numai atunci când vom putea parcurge drumul în siguranță. Ar fi o imprudență să le ducem acum la New Orleans, dar nici nu o să
le las aici, în nici un caz. Mai mult, tămăduitorul vrea să organizeze o ceremonie pentru Médora, un ritual ca pentru sfântul maslu. Un soi de slujbă ca să poată
muri în pace și sufletul ei să-și găsească drumul la cer. Atât Bull, cât și eu credem că trebuie să fim aici; până la urmă, noi i-am cunoscut familia și suntem, într-o măsură, responsabili pentru ceea ce i s-a întâmplat din cauză că nu am reușit să o salvăm atunci.
– E groaznic ceea ce i s-a întâmplat, fără îndoială, a spus Charbou. Dar nu sunteți vinovați voi și nici nu se mai poate face nimic pentru ea.
– Nu e atât de simplu să mori, a spus Dupree, privindu-l în ochi pe Charbou. Cu atât mai puțin pentru cineva ca Médora, care aproape întreaga ei viață s-a crezut moartă. Frank Carlino și Jerome Lirette au avut nevoie de multe ore până să
moară, după ce li s-a făcut ce li s-a făcut, în ciuda faptului că unuia i-au smuls inima, iar pe celălalt l-au decapitat.
– Vreți să spuneți că unii mai rămân printre noi după ce au murit…
– Vreau să spun că unii nu pleacă atât de ușor, mai ales dacă sunt convinși că
cineva are o metodă de a-i aduce înapoi, sau de a nu-i lăsa să plece. A muri, precum a te naște, nu este atât de simplu, poți să mori singur, dar e mai bine să
fii ajutat, dacă există cineva care să te aștepte de ambele margini ale drumului.
Dupree le-a aruncat o privire care nu lăsa loc de interpretări, apoi a continuat:
– Eu și Bull rămânem aici. Pregătiți-vă să plecați imediat. Întrebări?
71. Adevărul și dreptatea
Mlaștinile
Bull și Dupree au privit din mlaștini în urma bărcii care se îndepărta cu colegii lor. Înainte să pornească pe drumul de întoarcere, sunaseră în câteva locuri pentru a se asigura că o să-i aștepte cineva lângă Houma, cu un vehicul potrivit și pentru a primi din nou autorizația de a se folosi de baza navală. Ca să intri în oraș părea să fie la fel de complicat cum fusese pentru a ieși din el. După ce coada de spumă lăsată de barcă s-a risipit, Bull a scos din buzunar un telefon mobil și i l-a dat lui Dupree.
– Am pus cartela în telefonul meu, et voilà, a zis în timp ce deschidea telefonul și ecranul se umplea de simboluri pâlpâitoare.
– Bine, a spus Dupree, taciturn.
– Știu, dar ce facem acum? Dacă stăm aici și așteptăm, s-ar putea să aflăm de unde sună, numai că Samedi, fie el un individ sau o organizație, îl cunoștea pe Len. Se așteaptă să audă vocea lui atunci când vor suna, pentru că de sunat, vor suna, cu siguranță. Imediat ce vor bănui ceva ciudat, vor opri orice comunicație.
Nu avem instrumentele necesare pentru localizarea telefonică și, la cum merg lucrurile, mă îndoiesc să găsim în tot statul vreun sediu de poliție care să ni le împrumute.
– Nu mi-am propus să încerc să aflu locația din care sună.
Bull a așteptat răbdător.
