vecina nu se putea apropia mai mult. Pantalonii ei puțeau de-a dreptul.
– Ah, păi am să vă dau vești bune. Doamna Davis e la maternitate, alaltăieri a intrat în travaliu.
Amaia a zâmbit surprinsă și a calculat că trebuie să se fi întâmplat la puțin timp după convorbirea ei cu ginecologul.
– Oh, Dumnezeule! Eu știam că se va interna în după-amiaza asta pentru naștere programată.
Vecina a zâmbit, dând din cap că așa era, în timp ce se convingea tot mai mult că
fata era de încredere.
– Asta este, se pare că natura a avut și ea planurile ei. Mai greu e cu primul, dar la următorii merge mult mai repede. Și Jeremy al meu a venit cu o săptămână
mai repede; nu-i așa, dragul meu? a spus sărutând copilul.
– Înțeleg. Știți cumva cu cine au rămas Thomas și Michelle? Din câte știu, domnul Davis e plecat în călătorie, a încercat Amaia marea cu degetul.
Era aproape convinsă că o vecină atât de atentă știa dacă soțul se întorsese sau nu.
– Da, așa este, da, cu slujba asta a lui e mereu pe drumuri, noroc că micuții au rămas cu Catherine, mama lui Natalie. A venit să locuiască la ei ca să-i ajute cu bebelușul. I-am văzut de dimineață când au plecat spre spital, sunt pur și simplu încântați de ce urmează.
– Nici nu-i de mirare, un nou-născut acum e un adevărat dar, a spus îndreptându-se spre mașină, fără a înceta să-i zâmbească vecinei. Știți cumva dacă este fetiță
sau băiat? Așa o să pot să aleg baloanele potrivite, a adăugat cu seriozitate.
– Băiat, dar pe ei oricum nu i-a interesat ce va fi, important este să fie sănătos, în fine, au deja un băiat și o fetiță…
– Urma să nască la Seton Family, dacă bine-mi amintesc.
– Da.
Înainte de a porni motorul, și-a scos capul pe geamul mașinii.
– Dacă apare Robert, nu-i spuneți nimic, vă rog. Mi-ar plăcea să le fac surpriza la spital.
Zâmbind încântată, vecina i-a făcut semn că e de acord.
I-a luat aproape o oră până să ajungă la spital. Nu se gândise la faptul că nașterea ar putea fi programată mai repede și se ruga din tot sufletul ca Lenx să nu fi aflat vestea. S-a dus direct la recepție.
– Aș vrea să o văd pe doamna Natalie Davis, avea programată nașterea pentru astăzi, dar, din câte am înțeles, i s-a rupt apa cu vreo patruzeci și opt de ore mai devreme.
Angajata spitalului a tastat datele.
– Doamna Davis și bebelușul ei au fost externați deja.
– Imposibil, vin de la ei de acasă și mi-au zis că mama ei și cu ceilalți doi copii vin să o vadă.
– O clipă, a spus angajata, apoi a sunat la maternitate.
După ce a închis, a dat din cap afirmativ:
– Aveți dreptate, familia ei a venit la ea, dar deja au plecat cu toții, a fost externată în urmă cu o oră.
Amaia a luat-o la fugă spre ieșirea din spital.
75. Neatenție
Elizondo
Vineri, 2 septembrie 2005
Engrasi a ieșit din capelă. Fusese o greșeală că venise. Bineînțeles că nici Rosario și nici nimeni altcineva nu ar fi putut-o împiedica să-și vadă fratele pentru ultima dată. Dar după o vreme, în care a suportat cu greu să o vadă pe Rosario cum își juca rolul de văduvă neconsolată, și după ce Flora și Rosaura au mers lângă ea, s-a hotărât să plece.
– Ama aproape că nu mai poate, suferă cumplit, să nu-i iei nimic în nume de rău, mătușă, i-a spus Ros imediat ce a văzut-o.
– Ce vreți să spuneți? Știți doar că eu n-am prea multe de împărțit cu mama voastră.
– Ufff, mătușă, mai bine să afli acum, de la noi, înainte să-ți spună altcineva, a zis Rosaura și a izbucnit în plâns.
Flora a intervenit:
– Ama nu ți-a trecut numele în anunțul funerar. Asta a vrut să-ți spună Ros.
Engrasi a observat că Rosario s-a mișcat pe scaunul său din primul rând, pentru a o putea vedea când s-a dus la panoul principal al capelei, acolo unde erau dispuse anunțurile funerare.
Într-adevăr, numele său, singura soră a lui Juan, nu apărea printre numele membrilor familiei, deși fuseseră incluși și verișori de gradul doi sau alte rude și mai îndepărtate.
– Te rugăm să nu i-o iei în nume de rău, mătușă. Știi cum e ea, și mai ales acum,
