"Unleash your creativity and unlock your potential with MsgBrains.Com - the innovative platform for nurturing your intellect." » Romanian Books » „Nu scuzelor! Puterea autodisciplinei” de Brian Tracy

Add to favorite „Nu scuzelor! Puterea autodisciplinei” de Brian Tracy

Select the language in which you want the text you are reading to be translated, then select the words you don't know with the cursor to get the translation above the selected word!




Go to page:
Text Size:

„Nu spui tot adevărul despre programele tale, a spus el în continuare. Ar trebui să le spui oamenilor că ei muncesc doar pentru o perioadă şi apoi încetează s-o facă.”

Din nou, am întrebat: „Cum adică?”

El a spus: „Ei bine, am venit la seminarul tău cam în urmă cu cinci ani şi am fost complet convins de

40 Brian Tracy

prezentarea ta. Ţi-am cumpărat toate programele şi-am început să le ascult. Citeam zilnic despre vânzări. Şi ai avut dreptate, în următorii trei ani, mi-am triplat venitul şi am devenit vânzătorul de top în compania mea. Dar apoi venitul meu a stagnat şi nu a mai crescut în ultimii doi ani. Adevărul este că

materialele tale încetează să dea roade după un anumit punct.”

Apoi l-am întrebat: „Ce ţi s-a întâmplat acum doi ani, când venitul tău a stagnat şi a încetat să crească?”

El şi-a scrutat memoria, s-a gândit o vreme şi apoi a spus: „Ei bine, vindeam atât de mult, încât am fost angajat de altă companie. De când mi-am început noua slujbă, venitul meu a stagnat.”

L-am întrebat: „Ce ai făcut diferit la noua ta slujbă

în comparaţie cu slujba anterioară?”

A dat să răspundă. Apoi s-a oprit. O expresie şocată

i s-a ivit pe chip. În final, a răspuns: „Dumnezeule!

N-am mai făcut-o. Când mi-am schimbat slujba, n-am mai citit despre vânzări. N-am mai ascultat programele audio. N-am mai participat la seminare.

N-am mai făcut-o!”

S-a îndepărtat dând din cap, murmurând pentru sine „N-am mai făcut-o. N-am mai făcut-o. N-am mai făcut-o.”

Să devii un expert în domeniul tău, îmbunătăţindu-ţi continuu competenţele – despre care voi vorbi în Capitolul 5 – este similar antrenamentului fizic. Dacă încetezi să faci exerciţii o perioadă, nu-ţi menţii condiţia fizică la acelaşi nivel. Începi să regresezi. Corpul şi

NU scuzelor! 41

muşchii tăi devin mai moi şi mai slabi. Îţi pierzi puterea, flexibilitatea şi rezistenţa. Pentru a le menţine, trebuie să continui să le lucrezi în fiecare zi, în fiecare săptămână şi lună.

Devino tot ce poţi fi

Există un motiv şi mai important pentru care să practici autodisciplina ce duce în mod progresiv şi susţinut spre marile succese care sunt posibile pentru tine. Practicarea autodisciplinei îţi permite să-ţi schimbi caracterul, să devii o persoană mai puternică şi mai bună. Exerciţiul autodisciplinei are un efect puternic asupra minţii şi emoţiilor tale, transformându-te într-o persoană diferită de cea care ai fi fost fără autodisciplină.

Imaginează-te într-un laborator de chimie. Ames-teci o serie de substanţe chimice într-un vas Petri şi îl aşezi peste un bec Bunsen. Becul Bunsen încălzeşte sub-stanţele chimice până în punctul în care ele se cristalizează şi se întăresc. Dar odată ce ai cristalizat aceste substanţe chimice folosind căldură intensă, ele nu mai pot fi transformate înapoi în stare lichidă.

În acelaşi mod, personalitatea ta începe precum un lichid: domoală, fluidă şi fără formă. Dar pe măsură ce aplici puterea autodisciplinei, pe măsură ce te străduieşti să faci mai degrabă ceea ce este greu şi necesar decât ceea ce e distractiv şi uşor, şi personalitatea ta se cristalizează şi se întăreşte la un nivel mai înalt.

Cel mai mare beneficiu de care te bucuri practicând autodisciplina în urmărirea ţelurilor tale este că devii o persoană diferită. Devii mai puternic şi mai tenace.

42 Brian Tracy

Dezvolţi un autocontrol şi o dârzenie mai mari. Îţi con-turezi şi întăreşti practic personalitatea şi te transformi într-o persoană mai bună.

Regula este că „pentru a deveni cineva care nu ai mai fost vreodată, trebuie să faci ceva ce nu ai mai făcut înainte.” Asta înseamnă că pentru a dezvolta un caracter superior, trebuie să exerciţi asupra ta niveluri mai înalte de autodisciplină şi stăpânire de sine. Trebuie să faci lucrurile care le displac oamenilor mediocri.

Un alt principiu al succesului este că „pentru a realiza ceva ce n-ai mai realizat niciodată, trebuie să înveţi şi să dobândeşti calităţile şi competenţele pe care nu le-ai avut niciodată.”

Practicând autodisciplina, devii o persoană nouă.

Devii mai bun, mai puternic şi evident mai determinat.

Dezvolţi niveluri mai înalte de stimă de sine, respect de sine şi mândrie personală. Urci pe scara evoluţiei umane şi devii o persoană cu un caracter şi o tenacitate mai mari.

Succesul este propria sa recompensă

Ce este minunat când vorbim despre obţinerea succesului este că fiecare pas în acea direcţie este o recompensă

în sine. Fiecare pas pe care îl faci spre a deveni o persoană mai bună şi a realiza mai mult decât ai făcut-o vreodată te face să te simţi mai fericit, mai încrezător şi mai împlinit.

Ai auzit spunându-se că „succesul atrage după sine succesul”. Asta înseamnă că cea mai mare recompensă a succesului nu sunt banii pe care-i faci, ci mai degrabă

NU scuzelor! 43

persoana excelentă care devii în lupta pentru succes şi practicare a autodisciplinei de fiecare dată când este necesară.

În următorul capitol, voi explica cum poţi deveni persoana cu adevărat excelentă care eşti capabilă să devii.

Exerciţii de acţiune:

Ia un pix chiar acum şi răspunde în scris la întrebările de mai jos.

1. Dacă viaţa ta profesională şi cariera ta ar fi ideale, cum ar arăta ele? Ce disciplină anume ai putea dezvolta care să te ajute la obţinerea lor?

Are sens

Copyright 2023-2059 MsgBrains.Com