2. Dacă viaţa ta de familie ar fi ideală, cum ar arăta şi ce disciplină anume te-ar ajuta cel mai mult pentru a o transforma în realitate?
3. Dacă sănătatea ta ar fi perfectă din toate punctele de vedere, de ce discipline ai avea nevoie ca să o faci posibilă?
4. Dacă situaţia ta financiară ar fi ideală azi, ce disciplină
anume te-ar ajuta cel mai mult?
5. De ce nu ai deja la fel de mult succes pe cât ai vrea să ai şi care disciplină anume te-ar ajuta cel mai mult să-ţi atingi toate ţelurile?
6. Ce competenţă anume ai putea dezvolta care să te ajute să îndeplineşti mai multe dintre ţelurile tale?
7. Dacă ai putea flutura o baghetă magică şi ai putea fi complet disciplinat într-un domeniu anume, ce disciplină ar avea cel mai mare impact pozitiv asupra vieţii tale?
Capitolul 2
Autodisciplina
şi caracterul
Fii responsabil pentru un standard mai înaltdecât se aşteaptă restul lumii de la tine.
Nu te scuza niciodată. Nu te autocompătimi.
Fii un dascăl sever cu tine însuţi
şi fii indulgent cu toţi ceilalţi.
– HENRY WARD BEECHER, PREOT DIN SECOLUL
AL NOUĂSPREZECELEA
Perfecţionarea caracterului este marea afacere a vieţii tale. Abilitatea ta de a căpăta o reputaţie ca persoană
de caracter şi cu onoare este cea mai mare realizare atât în viaţa socială, cât şi în cea de afaceri. Ralph Waldo Emerson scria: „Ceea ce faci este atât de răsunător, încât nu pot auzi niciun cuvânt din ceea ce spui.”
Persoana care eşti astăzi, caracterul tău cel mai lăuntric, este suma tuturor alegerilor şi deciziilor din viaţa ta până în acest moment. De fiecare dată când ai ales corect şi te-ai comportat în concordanţă cu ce ştii cel mai bine, ţi-ai întărit caracterul şi ai devenit o persoană mai bună. Reversul este, de asemenea, adevărat:
46 Brian Tracy
de fiecare dată când ai făcut un compromis, ai ales calea uşoară sau te-ai comportat într-o manieră neconcor-dantă cu ceea ce ştiai că este corect, ţi-ai slăbit caracterul şi ţi-ai domolit personalitatea.
Marile virtuţi
Există o serie de virtuţi sau valori care aparţin de obicei unei persoane de caracter. Printre altele, acestea sunt curajul, compasiunea, generozitatea, cumpătarea, persistenţa şi prietenia. Vom vorbi despre unele dintre ele în Partea a treia a acestei cărţi. Plasându-se înaintea tuturor acestor valori, totuşi, se găseşte cea mai importantă dintre toate, atunci când stabileşti profunzimea şi tăria caracterului tău: integritatea.
Nivelul tău de integritate, traiul în conformitate deplină cu tine însuţi şi cu ceilalţi demonstrează mai mult decât orice calitatea caracterului tău. Într-un fel, integritatea este de fapt valoarea care garantează toate celelalte valori. Când nivelul tău de integritate este mai mare, eşti mai sincer cu tine însuţi şi e mai probabil să
trăieşti în concordanţă cu toate celelalte valori pe care le admiri şi le respecţi.
Totuşi, e nevoie de o enormă autodisciplină pentru a deveni o persoană de caracter. E nevoie de o voinţă
remarcabilă ca să faci „ce e corect” în fiecare situaţie. Şi este nevoie atât de autodisciplină, cât şi de voinţă pentru a rezista tentaţiei de a o lua pe scurtătură, de a alege calea uşoară sau de a acţiona pentru avantajul pe termen scurt.
NU scuzelor! 47
Toată viaţa este un test, pentru a vedea din ce eşti făcut cu adevărat în interiorul tău cel mai profund.
Înţelepciunea poate fi dezvoltată în privat prin studiu şi reflecţie, dar caracterul poate fi îmbunătăţit doar ca urmare a compromisului în viaţa de zi cu zi, când eşti forţat să alegi şi să decizi dintre alternative şi tentaţii.
Testul caracterului
Doar când eşti sub presiune – când eşti forţat să alegi o cale sau alta, să trăieşti în concordanţă cu o valoare ori să o compromiţi – îţi dovedeşti adevăratul caracter.
Emerson a spus de asemenea: „Păzeşte-ţi integritatea ca pe un lucru sacru; nimic nu este sfânt în cele din urmă
cu excepţia integrităţii propriei minţi.”
Tu eşti „un organism capabil să aleagă”. Faci constant alegeri, într-un fel sau altul. Fiecare alegere pe care o faci este o afirmaţie despre adevăratele tale valori şi priorităţi. În fiecare moment, alegi ceea ce este mai important sau mai valoros pentru tine, în defavoarea a ceea ce este mai puţin important sau mai puţin valoros.
Singura apărare împotriva tentaţiei, Căii Rezistenţei Minime şi Factorului Expeditivităţii este caracterul.
Singurul mod prin care-ţi poţi îmbunătăţi caracterul este să-ţi exerciţi voinţa în orice situaţie când eşti tentat să faci mai degrabă ceea ce este uşor şi rapid decât ceea ce este corect şi necesar.
48 Brian Tracy
Marea recompensă
Recompensa pentru a fi devenit o persoană de caracter, pentru a-ţi fi exercitat voinţa şi autodisciplina ca să trăieşti în concordanţă cu ce ştii cel mai bine este enormă.