5. Dacă ai fi deja o persoană excelentă din orice punct de vedere, cum te-ai comporta diferit de azi înainte?
6. La ce calitate ai vrea să se gândească oamenii când este menţionat numele tău şi ce-ai putea face pentru a te asigura că se întâmplă asta?
7. În ce aspect anume trebuie să fii mai sincer şi să practici niveluri mai înalte de integritate decât o faci astăzi?
Capitolul 3
Autodisciplina
şi responsabilitatea
„Individul care vrea să ajungă în vârf în afaceri trebuie să aprecieze autoritatea şi forţa obiceiului. Eltrebuie să fie rapid în a întrerupe acele obiceiuricare îl pot distruge – şi să se grăbească să adopteacele practici care vor deveni obiceiurile ce-l vorajuta să obţină succesul pe care şi-l doreşte.”
- J. PAUL GETTY
Abilitatea şi disponibilitatea de a te autodisciplina să-ţi asumi responsabilitatea pentru viaţa ta sunt esenţiale pentru fericire, sănătate, succes, împlinire şi leadership personal. Asumarea responsabilităţii este una dintre cele mai dificile discipline, dar, fără ea, niciun succes nu este posibil.
Eşecul de a-ţi asuma responsabilitatea şi încercarea de a pune responsabilitatea pentru lucruri din viaţa ta care te fac nefericit pe umerii altor oameni, instituţii şi situaţii distorsionează complet cauza şi efectul, îţi subminează caracterul, îţi slăbesc hotărârea şi îţi reduc umanitatea. Ele duc la inventarea nesfârşitelor scuze.
62 Brian Tracy
Marea mea revelaţie
Când aveam douăzeci şi unu de ani, locuiam într-un mic apartament şi lucram ca muncitor în construcţii.
Trebuia să mă trezesc la 5 dimineaţa pentru a putea lua trei autobuze spre muncă, unde trebuia să fiu la 8 dimineaţa. Ajungeam acasă abia la 7 seara, obosit de la căratul materialelor de construcţie de-a lungul zilei. Făceam suficienţi bani cât să supravieţuiesc şi nu aveam maşină, aproape niciun fel de economii şi doar suficiente haine pentru nevoile mele. Nu aveam radio sau televizor.
Era miezul unei ierni reci, cu temperatura de -37 de grade Celsius, aşa că ieşeam rar seara. În schimb, dacă aveam suficientă energie, stăteam în micul meu apartament, la masa îngustă din ungherul meu de bucătărie şi citeam.
Într-o noapte târzie, în timp ce stăteam de unul singur la masă, am înţeles deodată că „asta e viaţa mea”. Viaţa asta nu era o repetiţie pentru altceva.
Jocul începuse şi eu eram personajul principal, ca într-o piesă.
Parcă mi s-ar fi aprins un bliţ în faţă. M-am uitat la mine şi de jur împrejur, la apartamentul meu şi m-am gândit la faptul că nu am absolvit liceul. Singura muncă pe care eram calificat să o fac era cea manuală. Câştigam suficienţi bani să-mi plătesc cheltuielile de bază şi rămâneam cu foarte puţini la sfârşitul lunii.
Mi-am dat seama deodată că, dacă nu mă schimbam, nimic altceva nu avea să se schimbe. Nimeni altcineva nu avea să o facă pentru mine. În realitate, nimă-nui nu-i păsa. Mi-am dat seama în acel moment că
NU scuzelor! 63
din acea zi înainte eram complet responsabil pentru viaţa mea şi pentru tot ce mi se întâmpla. Eu eram responsabil. Nu mai puteam da vina pentru situaţia mea pe copilăria dificilă sau pe greşelile pe care le făcusem în trecut. Eu deţineam controlul. Eram pe scaunul şoferului. Asta era viaţa mea, iar dacă nu făceam ceva s-o schimb, avea să continue aşa la nesfârşit, prin simpla forţă a inerţiei.
Această revelaţie mi-a schimbat viaţa. De-atunci n-am mai fost aceeaşi persoană. Din acel moment înainte, mi-am asumat din ce în ce mai multă responsabilitate pentru toate lucrurile din viaţa mea.
Mi-am asumat responsabilitatea de a-mi face munca mai bine decât înainte în loc să fac doar minimul necesar pentru a evita să fiu concediat. Mi-am asumat responsabilitatea pentru finanţele mele, sănătatea mea şi, în special, viitorul meu.
Chiar în ziua următoare, m-am dus la o librărie locală în pauza de prânz şi am început să practic obiceiul de a cumpăra cărţi cu informaţii, idei şi lecţii ce mă puteau ajuta, obicei pe care l-am păstrat pe viaţă. Mi-am dedicat viaţa îmbunătăţirii propriei persoane, studiului constant în orice mod posibil.
În restul vieţii mele de afaceri, chiar până în prezent, de fiecare dată când am vrut sau a trebuit să
învăţ ceva care să mă ajute, m-am întors la învăţat, la citit, la ascultat programe audio şi la participarea la cursuri şi seminare. Am aflat că puteai învăţa orice aveai nevoie să înveţi pentru a îndeplini orice ţel pe care ţi-l stabileai.
În timp, am aflat că optzeci la sută din întreaga populaţie nu-şi asumă niciodată responsabilitatea
64 Brian Tracy
deplină pentru viaţa lor. Ei se plâng continuu, critică, inventează scuze şi dau vina pe alţii pentru lucruri din viaţa lor din cauza cărora nu sunt fericiţi. Consecinţele acestui mod de gândire pot fi, totuşi, de-zastruoase. Ele pot sabota orice speranţă pentru succes şi fericire mai târziu în viaţă.
De la copilărie la maturitate
Când eşti mic, la o vârstă timpurie, eşti condiţionat să nu te consideri responsabil pentru viaţa ta. Asta este normal şi natural. Când eşti copil, părinţii tăi sunt la comandă.
Ei iau toate deciziile tale. Ei decid ce mâncare vei mânca, ce haine vei purta, cu ce jucării te vei juca, în ce casă vei locui, la ce şcoală te vei duce şi în ce activităţi te vei implica în timpul tău liber. Întrucât eşti tânăr, inocent şi neştiutor, faci ceea ce vor ei să faci. Nu prea ai de ales, nici control.
Pe măsură ce creşti, totuşi, începi să iei din ce în ce mai multe decizii în fiecare dintre aceste aspecte. Însă
din cauza programării tale timpurii, eşti inconştient condiţionat să simţi că altcineva este în continuare responsabil pentru viaţa ta, că încă există cineva acolo care poate sau ar trebui să aibă grijă de tine.
Majoritatea oamenilor cresc cu impresia că dacă
ceva merge greşit, altcineva este responsabil. Altcineva trebuie mustrat. Altcineva e vinovat. Altcineva este personajul negativ şi ei sunt victimele. Drept rezultat, majoritatea oamenilor inventează din ce în ce mai multe scuze pentru lucrurile din viaţa lor, trecute şi prezente, care îi fac nefericiţi.
NU scuzelor! 65
Treci peste greşelile pe care
le-au făcut părinţii tăi
Dacă părinţii tăi te-au criticat ori s-au înfuriat pe tine pentru greşeli pe care le-ai făcut când erai mic, ai început să presupui în mod inconştient că erai cumva de vină. Dacă părinţii tăi te-au pedepsit fizic sau emoţional pentru că ai făcut ceva care i-a nemulţumit sau pentru că nu ai făcut ceva care să-i mulţumească, te-ai simţit inferior şi inadecvat.
