Când părinţii tăi şi-au reprimat dragostea pentru a te pedepsi că nu ai făcut ceva ce ţi-au cerut, se poate ca tu să fi crescut cu sentimente profunde de vină, de caracter nedemn şi de lipsă de merit. Toate aceste sentimente negative se puteau apoi intersecta pentru a te face să te simţi ca o victimă, ca şi cum nu erai responsabil pentru tine sau viaţa ta odată ce ai devenit un adult.
Cel mai comun sentiment pe care îl avem ca adulţi, dacă am fost crescuţi într-un mediu familial de critică, este că „nu sunt suficient de bun”. Din cauza acestui sentiment, ne comparăm pe noi înşine în mod nefavorabil cu ceilalţi. Credem că alţi oameni care par să fie mai fericiţi sau mai încrezători sunt mai buni decât noi. Dezvoltăm sentimente de inferioritate. Asta poate deveni o capcană emoţională.
Greşeala fatală
Dacă noi credem dintr-un motiv sau altul că ceilalţi sunt mai buni decât noi, presupunem în mod inconştient că
trebuie să fim mai puţin buni decât ei. Dacă ei „valorează” mai mult decât noi, presupunem că noi trebuie să
66 Brian Tracy
„valorăm mai puţin”. Acest sentiment de inadecvare sau lipsă de merit stă la rădăcina celor mai multe probleme de personalitate din viaţa noastră, dar şi a celor mai multe probleme politice şi sociale din lumea noastră, atât la nivel naţional, cât şi internaţional.
Pentru a scăpa de aceste sentimente de vină şi lipsă
de valoare care ne-au fost insuflate ca rezultat al criticii distructive din copilărie, noi ne vărsăm furia asupra lumii noastre, a altor oameni sau situaţii. În fiecare aspect din viaţa noastră în legătură cu care suntem nefericiţi sau nemulţumiţi, prima noastră reacţie este să ne uităm în jur şi să întrebăm „cine e de vină?”
Majoritatea religiilor ne învaţă conceptul de păcat, care afirmă că de fiecare dată când ceva merge prost, cineva e de vină. Cineva a făcut ceva rău. Cineva e vinovat. Cineva trebuie pedepsit. Întreaga idee de vină şi pedeapsă duce la sentimente mereu crescânde de furie, resentiment şi iresponsabilitate.
O atitudine de iresponsabilitate
În zilele noastre, tribunalele sunt ticsite de mii de oameni care cer dreptate şi compensaţii pentru ceva care a mers greşit în viaţa lor. Sprijiniţi de avocaţii ambiţioşi, reclamanţii merg la tribunal să ceară despăgubiri, chiar dacă ei înşişi sunt de vină pentru ce s-a întâmplat – în
special dacă ei sunt de vină.
Oamenii nu vor să-şi asume responsabilitatea. Oamenii varsă cafea fierbinte pe ei şi dau în judecată resta-urantul fast-food care le-a vândut cafeaua. Oamenii se îmbată şi ies de pe şosea şi apoi fac cale întoarsă şi dau
NU scuzelor! 67
în judecată fabricantul maşinii vechi de cincisprezece ani pe care o conduceau. Oamenii se urcă pe o scară, se înclină prea mult şi cad. Apoi dau în judecată producăto-rul scării pentru rănile lor. În fiecare caz, oamenii încearcă să scape de responsabilitatea pentru propriul comportament dând vina pe altcineva, inventând scuze şi apoi cerând despăgubire.
Cum să elimini emoţiile negative
Numitorul comun al tuturor oamenilor este dorinţa de a fi fericiţi. În cei mai simpli termeni ai săi, fericirea apare din absenţa emoţiilor negative. Când nu există nicio emoţie negativă, singurele care rămân sunt emoţiile pozitive. Astfel, eliminarea emoţiilor negative este marea ta reuşită în viaţă dacă vrei cu adevărat să fii fericit.
Există zeci de emoţii negative. Deşi cele mai comune sunt vina, resentimentul, invidia, gelozia, frica şi ostilita-tea, ele toate se rezumă în final la un sentiment de furie, direcţionat fie în interior, fie în exterior.
Furia este direcţionată în interior atunci când o înfrânezi în loc să o exprimi în mod constructiv către ceilalţi. Furia este direcţionată în exterior atunci când îi critici sau îi ataci pe alţii.
Boala psihosomatică
Emoţiile negative sunt cauzele majore ale bolii psiho-
somatice. Aceasta se iveşte când mintea ( psiho) îmbol-năveşte corpul ( soma). Emoţiile negative, în special
68 Brian Tracy
exprimate sub forma furiei, îţi slăbesc sistemul imunitar şi te fac sensibil la gripe, răceli şi alte boli. Izbucnirile necontrolate de furie pot chiar să provoace atacuri de cord, infarcte sau căderi nervoase.
Iată marea descoperire: simpla existenţă a tuturor emoţiilor negative, în special a furiei, depinde de abilitatea de a da vina pe cineva sau pe altceva pentru ceva din viaţa ta cu care nu eşti fericit.
Este nevoie de o enormă autodisciplină pentru a ne abţine să mai dăm vina pe ceilalţi pentru problemele noastre. Este nevoie de un enorm autocontrol pentru a refuza să inventăm scuze.
Este nevoie de o autodisciplină enormă pentru ca tu să-ţi asumi întreaga responsabilitate pentru tot ceea ce eşti, tot ce ai devenit şi tot ce ţi se întâmplă. Chiar dacă
nu eşti direct responsabil pentru ceva anume care se întâmplă, cum ar fi uraganul Katrina, eşti responsabil pentru reacţiile tale, pentru ceea ce faci şi spui din acel moment înainte. Este nevoie de o enormă stăpânire de sine ca să preiei controlul complet al minţii tale conştiente şi să alegi deliberat să ai gânduri pozitive, constructive, ce-ţi amplifică viaţa şi îmbunătăţesc calitatea relaţiilor şi a rezultatelor tale. Însă recompensa este enormă.
E uşor să dai vina
Urmând calea rezistenţei minime, cel mai uşor şi mai lipsit de raţiune comportament este ca o persoană să
izbucnească şi să dea vina pe altcineva oricând ceva merge prost, din orice motiv.
NU scuzelor! 69
Oamenii care dezvoltă obiceiul de a da vina automat devin adesea furioşi pe lucruri. Să dai vina pe obiecte neanimate când nu funcţionează cum te aştepţi este atât de stupid, încât aproape că devine o formă uşoară
de nebunie.
Oamenii devin furioşi pe uşi care se înţepenesc. În-jură unelte pe care le folosesc când ei înşişi fac o greşeală.
Se înfurie când maşina lor nu porneşte. Chiar dacă este un obiect neanimat, dacă nu funcţionează perfect, atunci acel lucru este de vină. Oamenii lovesc adesea maşini pe care sunt furioşi sau cutii de care se împiedică.
Antidotul pentru emoţiile negative
Cel mai de nădejde şi rapid mod de a elimina emoţiile negative este să spui imediat: „Eu sunt responsabil!”. De fiecare dată când se întâmplă ceva care declanşează furia sau o reacţie negativă de orice tip, anihilează rapid sentimentul de negativitate spunând: „Eu sunt responsabil”.
Legea Substituţiei spune că poţi substitui un gând pozitiv cu unul negativ. Din moment ce mintea ta poate avea doar câte un gând pe moment, când alegi în mod deliberat gândul pozitiv „Eu sunt responsabil”, anulezi orice alt gând sau emoţie din momentul respectiv.