Acum câţiva ani, un bun prieten al meu s-a căsăto-rit. Era un jucător pasionat de golf şi juca în mod regulat golf de cinci ori pe săptămână, adesea zbu-rând spre Sud iarna pentru vacanţe de golf când traseele locale de golf erau acoperite de zăpadă.
În patru ani de căsnicie, el şi soţia lui au avut patru copii. Cu toate astea, el încă încerca să joace golf de câteva ori pe săptămână, luându-şi liber de la afacerea sa în timpul săptămânii şi jucând în weekenduri.
În cele din urmă, soţia l-a confruntat şi i-a spus că el nu petrecea suficient timp cu copiii lui mici. Golful îi ocupa prea multe ore pe care le-ar fi putut petrece mai curând acasă cu ea şi cu copiii, mai ales în timpul celor mai vulnerabili şi sensibili ani.
El şi-a dat seama deodată că viaţa lui se schimbase.
Lucrurile pe care le putea face când era singur nu mai erau posibile când avea patru copii. Fiind foarte responsabil şi autodisciplinat, a redus timpul de golf la o dată pe săptămână şi şi-a canalizat atenţia şi energia către familia sa. El mi-a spus mai târziu
286 Brian Tracy
că asta i-a schimbat enorm căsnicia şi relaţia cu copiii lui mici.
Stabilirea unor noi priorităţi
Când te căsătoreşti, viaţa ta trece printr-o schimbare majoră. Stilul tău de viaţă se schimbă şi multe dintre activităţile tale obişnuite îşi pierd importanţa şi prioritatea.
Când se naşte primul tău copil, viaţa ta se schimbă
din nou. Adesea, e de parcă prima etapă a vieţii tale – ti-nereţea – s-a îndepărtat cu viteza unei unei rachete, iar tu eşti acum pe o traiectorie diferită în viaţă. De fapt, nu este neobişnuit pentru cupluri să-şi schimbe vieţile complet când li se naşte primul copil. Ei reduc sau renunţă la multe dintre activităţile lor sociale precedente.
Încetează să cineze şi să bea cu prietenii şi nu mai ies să
socializeze în weekenduri.
Împreună, încep să construiască o viaţă diferită acasă, alături de copiii lor. Copiii devin centrul atenţiei şi timpului lor. Copiii devin subiectul principal al conversaţiilor lor.
Părinţi responsabili abordează creşterea copiilor ca pe cea mai importantă parte din viaţa lor. Ei îşi planifică
şi organizează timpul şi activităţile astfel încât să-şi ono-reze această responsabilitate la un nivel înalt.
Gândire pe termen lung
Copiii te forţează să gândeşti pe termen lung. Când îţi dai seama că tot ce faci sau eşuezi să faci cu copiii tăi în anii lor de formare va avea un impact de durată pentru
NU scuzelor! 287
generaţiile ce vor veni, devii mai grijuliu şi mai sensibil faţă de lucrurile pe care le spui şi de modul în care le tratezi.
Când eşti tânăr şi singur, poţi „să-ţi dai frâu liber”.
Poţi să-ţi ieşi din sărite, să te înfurii, să-ţi exprimi liber sentimentele şi „să fii tu însuţi”. Dar când ai un copil, trebuie să-ţi impui un nivel mai înalt de autodisciplină şi autocontrol.
Copiii sunt hipersensibili faţă de influenţa pe care o au părinţii asupra lor pe parcursul anilor de formare. Ei văd şi simt fiecare cuvânt şi reacţie a părinţilor lor şi în-corporează acele cuvinte şi acţiuni în viziunea lor asupra lumii şi în imaginea de sine.
În aproape fiecare caz, când vezi un adult disfuncţional, poţi repera cauza la un părinte disfuncţional. Când acel adult disfuncţional era copil, părinţii lui au făcut sau au spus ceva care l-a rănit, l-a derutat, l-a speriat şi i-a dat sentimente de nesiguranţă, furie sau inferioritate.
Cel mai mare dar este dragostea
Cel mai mare dar pe care-l poţi face copiilor este să le arăţi că-i iubeşti 100 la sută din timp şi că dragostea ta pentru ei nu se schimbă niciodată, indiferent ce se întâmplă.
Nu există binecuvântare mai mare pentru copii decât să ştie cu certitudine că cei mai importanţi oameni din viaţa lor – părinţii lor – îi iubesc necondiţionat şi îi acceptă în totalitate, indiferent ce fac sau ce greşeli comit.
288 Brian Tracy
Copiii nu sunt mici adulţi. Ei nu au abilitatea de a face raţionamente bune privind ce e potrivit sau greşit.
Le ia mulţi ani în care învaţă din greşeli şi uneori trec prin experienţe dure ca să dezvolte înţelepciunea şi raţio-namentul care le permit să ia decizii bune pentru ei înşişi şi pentru viitorul lor.
Cel mai bun mod de a-ţi trata copiii când fac greşeli este să te comporţi cu calm şi compasiune şi să-i ajuţi să
înveţe lecţiile care reies din acea problemă sau dificultate.
Disciplină versus dezvoltare
Mulţi părinţi cred că, pentru a-şi disciplina copiii, treaba lor este să-i pedepsească atunci când greşesc. În anii ʼ30, când erau mici părinţii mei, se răspândise ideea că treaba unui părinte este să „înfrângă voinţa copilului”. Această
filosofie a dus la o generaţie de copii afectaţi, ai căror părinţi au simţit că era de datoria lor să-i modeleze şi să-i transforme în mici oameni pe care ei îi considerau acceptabili.
Dar adevărul e că fiecare copil este unic şi diferit de toţi ceilalţi oameni din lume. Fiecare copil vine pe această
lume cu temperamentul, personalitatea şi înclinaţiile sale unice şi naturale faţă de diferite interese şi activităţi.
Părinţii sunt adesea uimiţi să descopere că fiecare copil pe care-l au e foarte diferit de ceilalţi copii, deşi provin din aceiaşi părinţi şi cresc în aceeaşi gospodărie.
Din experienţa mea, fiecare copil „mărşăluieşte în ritmul unei tobe diferite”.
Indiferent ce le faci sau faci pentru ei, ei au propriul destin special. Ei vor creşte cu o anumită personalitate
