să răspund la întrebările dumneavoastră. Aşa cum m-au ajutat să înţeleg strălucitele mele studii pentru obţinerea brevetului de ajustor, când vine vorba de a ţine discursuri, reuşim întotdeauna să ieşim basma curată, şi tocmai asta nu-mi place. Căci asta e una dintre problemele puse de genul literar al convorbirilor, problema gravităţii, a validităţii discu
ţiei, când ea este improvizată şi n-ai prea mult timp să te gândeşti la răspunsurile date. În convorbirile pe care le-au
INACCEPTABIL? 217
realizat unii dintre eminenţii mei colegi, am constatat că, vorbind, s-au lăsat uneori antrenaţi în aproximaţii, chiar în prezentări caricaturale, tocmai pe subiectul receptării filozofiei antice de către contemporanii noştri. N-aş dori să cad în aceeaşi greşeală. Câte afirmaţii enorme şi inexacte nu sunt lansate astfel cu o calmă siguranţă! Mai ales istoricii pândesc mereu cotitura decisivă, inovaţia radicală ce-ar caracteriza epoca modernă, începând de la Renaştere. E uimitor câte orbiri şi ignoranţe am pus pe seama grecilor cu această
ocazie. Ei ar fi ignorat timpul liniar, progresul, ideea unei lumi infinite sau ar fi fost insensibili la opoziţia dintre sus şi jos; n-ar fi îndrăznit niciodată să urce pe un munte!
În consecinţă, aş fi preferat ca la întrebările pe care mi le puneţi să răspund în cadrul unei cărţi bine gândite şi documentate, căci suntem în prezenţa unor probleme extrem de complexe, care se raportează deopotrivă la mentalitătile
' colective ale anticilor si' la mentalitătile
' colective ale
contemporanilor noştri. Dar să discutăm totuşi.
De-a lungul acestor convorbiri şi în diferite lucrări, păreţi să
consideraţi că filozofia antică are capacitatea să-l înveţe ceva pe omul modern, că ea poate avea un sens pentru el şi-l poate ajuta să-şi orienteze comportamentul. Dar de ce acest ocol?
N-ar fi mai bine să încercăm să inventăm soluţii cu totul noi la problemele care se pun la acest început de secol XXI?
Vă voi răspunde spunându-vă în primul rând că nu sunt singurul care face acest ocol. Ca să dau exemplul unui gânditor modern, Nietzsche avea această atitudine ( Omenesc, prea omenesc, II, § 218), când scria: ,,Grecii i-au facilitat omului modern comunicarea multor lucruri dificil de comunicat şi care dau de gândit." Mi se va obiecta că spunând asta Nietzsche se gândea mai degrabă la epoca tragică a grecilor sau la Heraclit decât la Epictet sau Plotin, dar rămâne
218 FILOZOFIA CA MOD DE VIAŢĂ
faptul că, aşa cum am spus-o deja în aceste convorbiri, Nietzsche considera că şcolile greceşti de filozofie sunt laboratoare de experimentare de care ne putem folosi. Pe de altă parte, trebuie s-o spunem, e adevărat că secolul XX, de la Heidegger la Foucault, a realizat, sub cele mai variate forme, o întoarcere masivă la greci.
De ce acest ocol? În ce mă priveşte, aş spune că e vorba despre ceea ce Kierkegaard numea metoda de comunicare indirectă. Dacă le spunem oamenilor direct: faceţi aşa sau faceţi altfel, dictăm un comportament cu un ton de falsă
certitudine. Dar, descriind experienţa spirituală trăită de altcineva, le putem sugera o atitudine spirituală, îi putem face s-o întrevadă, să audă o chemare, pe care cititorul are libertatea de a o accepta sau de a o refuza. El este cel care hotărăste. E liber să creadă sau să nu creadă, să actioneze
'
'
sau să nu acţioneze. Dacă j udec după numeroasele scrisori pe care le-am primit, scrise de oameni foarte diferiţi, din Franţa, din Germania, din Statele Unite, care-mi spuneau că lucrările mele i-au ajutat din punct de vedere spiritual -
cineva chiar mi-a scris: ,,Mi-aţi schimbat viaţa" -, cred că
metoda e bună, şi întotdeauna le-am putut răspunde acestor oameni, pe drept cuvânt, că nu eu le-am adus acest ajutor, ci filozofii antici.
E adevărat că se spune adesea: sarcina noastră este să
inventăm soluţii la problemele care se pun în prezent. Dar până să apară geniul creator de care am avea mare nevoie la acest început de secol XXI, fiecare trebuie să facă ce-i în stare să facă, iar în ceea ce mă priveşte, încerc să fiu, aşa cum spunea Michelet, ,,legătura timpurilor", să asigur „acel lanţ vital care de la trecutul mort în aparenţă face să treacă
seva spre viitor"' .
