' mortii
'
'
)
este de fapt un exercitiu al vietii. Sunt perfect de acord cu dumneavoastră că, pentru contemporanii noştri, această devalorizare a sensibilului în favoarea inteligibilului e greu de acceptat. Am lăsat să se înţeleagă asta în finalul cărţuliei mele despre Plotin. Dar cred că deja pentru contemporanii lui Platon era dificil de acceptat. Aşa cum spune Platon în Phaidon, contemporanii săi râdeau de filozofii din şcoala lui Platon, pe care-i numeau muribunzi, tocmai pentru că criticau trupul şi lumea sensibilă. Revenind la devalorizarea sensibilului, avem tot dreptul să preferăm, aşa cum o fac eu, filozofii precum a lui Bergson sau a lui Merleau-Ponty, care acordă un rol central percepţiei.
Această interpretare a celebrei maxime platoniciene: ,,a filozofa înseamnă a te pregăti pentru moarte " s-ar potrivi foarte bine
INACCEPTABIL? 221
cu s toicismul, şi se pot găsi multe texte stoice care să susţină
afirmaţia. Mie mi s e pare că acest mod de a concepe „pregătirea pentru moarte " s au „ evadarea din trup " sunt cu totul acceptabile pentru noi. În Exerciţii spirituale, pregătirea pentru moarte nu implica deloc ideea torturării trupului, ci se referea la „ moartea individualităţii, a patimilor, pentru a vedea lucrurile din perspectiva universalităţii şi a o biectivităţii "1•
Este ceva complet diferit de ceea ce am putea crede când îl citim superficial pe Platon. E un lucru pe care-l putem accepta în prezent, în măs ura în care admitem, împreună cu filozofii greci, în special stoici, că trebuie să privim lucrurile din punctul de vedere al universalului. Refuzul trupului ar fi atunci un refuz al obiectului mărunt pe care-l reprezentăm cu trupul nostru şi o întoarcere la universal, la Întreg?
Poate că nu e vorba de un refuz, ci de o conştientizare a faptului că nu suntem decât un obiect mărunt şi că există
lucruri mult mai importante, valori într-un anumit sens absolute. Dar asta nu implică o repulsie cu priyire la carne.
Dar nu există totuşi în filozofia antică această respingere a cărnii şi a plăcerilor pe care le îngăduie? Nu vorbeşte chiar Epictet despre trup ca despre un cadavru?
Această repulsie nu există nici la cinici, care practicau totuşi o asceză riguroasă, nici la aristotelicieni, care se mulţumeau să-şi modereze patimile, nici la stoicii antici, care ar fi vrut ca înţeleptul să fie complet lipsit de patimi, nici la epicurieni, care se dedau unei asceze a dorinţelor. Am putea crede că ea a apărut la stoicii târzii, precum Epictet sau Marc Aureliu.
Dar, la aceşti doi filozofi, trebuie să avem în vedere că formularea se vrea şocantă, pentru a corecta mai bine deformarea 1. Exercices spirituels, p. 38.
222 FILOZOFIA CA MOD DE VIAŢĂ
spiritului. Cred că e vorba de a-i aminti pur şi simplu omului că este muritor. Însă, în acelaşi timp, în viaţa practică, în modul lor de a trăi, aceşti stoici, de pildă Marc Aureliu, nu ezită să-şi îngăduie anumite plăceri. După ce a plâns moartea sotiei
' sale, Faustina, Marc Aureliu si-a
' luat o altă
femeie, fără să se căsătorească cu ea; se pare că admitea legitimitatea plăcerii.
Cu neoplatonismul, din secolul al 111-lea al erei noastre, lucrurile se schimbă. Lui Plotin îi era ruşine că are un trup, ne spune biograful lui. Trebuie spus că, pentru el, faptul de a avea un trup însemna că era un suflet care n-a putut rămâne în lumea spirituală, care a comis în vreun fel o gre
şeală. Iar Porfir nu poate admite ideea creştină a Întrupării lui Dumnezeu, pentru că, devenit om, Dumnezeu ar fi fost murdărit de sânge, de bilă, şi mai rău decât atât. Evident, aici există un contrast între spiritualitatea lui Dumnezeu şi materialitatea trupului.
Să adăugăm de altfel că, dacă Marc Aureliu repetă formula lui Epictet : ,,trupul este un cadavru", nu se opreşte (III, 2) să admire „maturitatea şi înflorirea la femeia sau la bărbatul în vârstă şi farmecul plăcut al copilaşilor".
Această opoziţie între, pe de o parte, refuzul trupului şi al lumii sensibile, materiale, şi pe de altă parte, admiraţia cel puţin pentru lumea sensibilă, o găsim adesea la aceiaşi gânditori şi în aceleaşi medii. La Platon, există texte în care spune: evadaţi din această lume, şi altele în care spune: această lume este cât se poate de frumoasă. Regăsim aceste idei în creştinism: împărăţia mea nu e din lumea aceasta, dar cerul şi pământul cântă
gloria lui Dumnezeu creatorul. Părintele Festugiere a arătat bine această contradicţie în privinţa hermetismului; el spunea chiar: hermetismul nu este o religie, căci e cu neputinţă ca o
INACCEPTABIL? 223
religie să s e bazeze pe principii complet opus e precum: lumea este bună, carnea este acceptabilă şi lumea este rea, carnea trebuie cu totul interzisă. Tenebrele lui Goethe mă trimiteau cu gândul la gnosticism, care este un fel de trecere la limită a atitudinii care refuză această lume şi trupul, aceas tă lume creată
