(şi implicit condamnarea) aşa cum şi-l va amîna mai tîrziu Joseph K., în speranţa găsirii unei dovezi salvatoare ce se dovedeşte a fi de negăsit.
Atunci cînd sabia otrăvită pusă în mîna lui Laertes îi pătrunde în carne, el este în stare să
ridice totuşi această sabie otrăvită, în semn că
viaţa trebuie să fie apărată cu orice preţ, fiindcă
este bunul cel mai de preţ pe care ni l-a dat Dumnezeu.
Spre deosebire de prinţul Hamlet, prinţul Mîşkin ne este prezentat de la bun început ca un tînăr fără familie, fără prieteni, fără avere.
El e străin din capul locului în lumea în care se întoarce de la sanatoriul său, aşa cum se întoarce Hamlet de la şcoala sa umanistă de la Wittenberg.
Neavînd unde se duce, el va căuta familia Epancin, crezînd că soţia generalului, născută Mîşkina, i-ar putea fi rudă, şi îşi găseşte în ea şi în cele trei fiice ale sale un fel de familie spirituală.
Deşi nu are pe nimeni, el nu se va simţi singur, ca prinţul Hamlet.
Nici Hamlet, nici Mîşkin nu sînt oameni de acţiune. Ambii sînt naturi umane nobile, înzestrate cu capacitatea de a suferi pentru ceea ce se
42
Ileana Mălăncioiu
întîmplă cu lumea în care se întorc după ce au stat
un timp departe de ea. Ambii sînt prinţi, dar unul
e mostenitorul de drept al coroanei, iar celălalt
nu ar� nici un fel de avere . În realitate, sînt la fel
de săraci, de vreme ce Hamlet îşi pierde iremediabil dreptul de a conduce un popor, devenind
străin în lumea în care i se dezvăluie fratricidul
săvîrşit de rege .
Aparent, prinţul Mîşkin se află într-o situaţie
opusă. El ia cu plăcere contact cu ţara sa în care
nu are nimic de răzbunat, dat fiind că neamul său
s-a stins de la sine . El nu e supus ca Hamlet
chinului de a-şi asuma o vină. Dar asta nu-l împiedică să se simtă vinovat pentru tot ce se întîmplă
în lumea din jurul său - unde au pătruns ideile
nihilismului care duc la clătinarea echilibrului
dat de credinţă, la dezordine socială şi la crime.
Mai mult decît atît, toţi cei din preajma lui îl
socotesc vinovat pentru ceea ce se întîmplă. Astfel,
Ippolit, după ce şi-a ratat spovedania publică şi
sinuciderea (prin care ar fi vrut să dovedească
faptul că, dacă decizia îi aparţine, omul nu se mai
teme de moarte şi devine liber), îi spune : ,,Dumneata, numai dumneata eşti vinovat de purtarea
