Cuvînt înainte la ediţia a doua
7
S-a mai făcut observaţia că nu am nici o referire la cartea despre tragic a lui Gabriel Liiceanu, publicată cu doi ani mai devreme decît a mea.
Mi-ar fi plăcut s-o pot citi înainte, dar întîmplarea a făcut să ne susţinem tezele la distanţă de o săptămînă
sau două şi nu mi s-a părut că ar fi fost nici corect, nici necesar să revin asupra textului pentru a face nişte trimiteri de circumstanţă la studiul său, care, oricum, propune cu totul altceva decît acest eseu.
Recitindu-mi cartea după un sfert de veac pentru ediţia a doua a trebuit să constat că, de unde îi vine binele, îi vine şi răul. Ea a fost scrisă cu elanul tinereţii, după ce citisem mii de pagini şi ideile îmi veneau de la sine, una după alta, mai repede decît eram în stare să
le aşez pe hîrtie. De aceea, ele au un fel de neaşezare.
Dar poate chiar pentru asta au condus la un text viu, care nu a trecut neobservat; dimpotrivă, a fost tratat cu o atenţie şi o căldură neobişnuite de către specialiştii în domeniu care m-au onorat cu comentariile făcute asupra lui. După experienţa dobîndită între timp, poate că aş fi scris cartea cu totul altfel sau n-aş mai fi scris-o deloc.
Cu cît înaintezi în vîrstă şi ştii mai mult, cu atît apare inhibiţia care îţi impune limitarea sau renunţarea.
Transcriindu-mi singură textul pe computer am sim
ţit uneori nevoia să intervin pentru a-l aşeza mai bine în pagină, nu fără teama că l-aş putea cuminţi.
N-am modificat nimic care ţine de structura cărţii, de ideile ei de bază, de argumentele aduse în sprijinul lor la prima ediţie sau de referinţele bibliografice. În schimb, am simţit uneori nevoia să revin cu unele amănunte concrete despre personajele tragice puse în discuţie, pentru ca ideile susţinute plecînd de la ele să
fie înţelese şi de cei ce nu au citit cărţile la care mă refer.
Nu pot încheia înainte de a face mărturisirea că, dacă fără Marin Preda nu aş fi publicat cartea, fără
domnul profesor Ion Ianoşi (care a acceptat să-mi conducă doctoratul ştiind că dosarul meu nu era tocmai în regulă şi mi-a lăsat libertatea de a spune exact ce cred şi atunci cînd nu era întru totul de acord cu mine) nu aş
fi scris-o.
În fine, mai trebuie adăugat că nu aş fi reeditat acest eseu acum - cînd ar putea părea desuet, pentru că
8
Cuvînt înainte la ediţia a doua
violenţa s-a generalizat şi perceperea tragică a propriei vinovăţii e pe cale de dispariţie - dacă nu mi-ar fi fost cerut de domnul Silviu Lupescu, directorul Editurii Polirom, căruia îi mulţumesc pe această cale pentru că m-a determinat să revin asupra lui şi îşi asumă încă
o dată riscul de a opta pentru o carte a mea.
l.M.
Partea întîi
DESPRE VINOVATU TRAGICI
