Probabilitatea cu cele mai mari șanse, după cum m-a asigurat Ferguson, este totuși ca procurorul să vizeze o acuzare pentru crimă cu premeditare.
Azi de dimineață m-a pus la curent cu evoluția cazului și mi-a spus că
procuratura nu pare interesată să facă o înțelegere cu mine. Cazul fiind unul cu mare acoperire în mass-media, din cauza acuzațiilor din e-mailurile lui Dawn, vor să fie siguri că voi primi pedeapsa pe care o merit. Sunt destul de siguri că există suficiente dovezi care să probeze intenția criminală, încât să
mă poată condamna chiar și în lipsa unui cadavru.
Vor să mă bage la închisoare pentru tot restul vieții mele. Vor să mor după gratii.
Stau în celulă și nu pot să mă gândesc decât la cât de tare îmi doresc să
plec acasă. Vreau să fac un duș în baia mea. Vreau să mănânc un cheeseburger imens și suculent. Vreau să mă întind în patul meu, singură, singurică, sub o cuvertură plăcută, și să dorm cât vreau de mult dimineață.
Am totuși senzația ciudată că viața mea nu va mai fi niciodată astfel.
Oricum, nu pentru multă vreme de aici încolo.
De aceea sunt atât de șocată când aud un gardian strigându-mi numele.
— Farrell! Ți s-a plătit cauțiunea.
— Ce?
Sar de pe bancheta din celula mea oribilă, unde stăteam și îmi plângeam de milă.
— Cine a plătit-o?
Gardianul ridică doar din umeri și chiar nu am de gând să îl iau la întrebări. Vreau doar să ies de aici. Fie și numai pentru cele câteva săptămâni până la proces.
Abia după ce îmi primesc înapoi telefonul și portofelul, alături de celelalte lucruri ale mele, sunt condusă în sala de așteptare și acolo descopăr cine e binefăcătorul meu. Este ultimul om la care mă așteptam.
— Bună, Nat, zice Seth.
Probabil că a venit direct de la muncă, pentru că poartă cămașă și cravată. Se vede că e obosit, dar sunt sigură că eu arăt mult mai rău. Îmi simt părul ca un cuib de șoareci. Îmi e frică și să-mi trec mâna prin el.
— Ce faci aici? îl întreb. Credeam că mă urăști.
Îmi zâmbește într-o parte.
— Hai că vorbim în mașină, bine?
Nu am de gând să îl refuz. Sunt obosită și îmi e foame și tot ce vreau e să merg acasă, așa că, și dacă Seth are de gând să mă certe tot drumul până
acasă, o să accept.
Ies cu el în parcare, unde Audi-ul lui ne așteaptă. Mă urc pe scaunul din dreapta, îmi sprijin capul de tetieră și închid ochii. Dacă nu am grijă, o să
adorm chiar acum și aici. Nu vreau să mă mai întorc acolo. Niciodată.
Seth urcă la volan, lângă mine. Pornește motorul și plecăm. Îi privesc profilul și mă întreb ce urmărește. Ultima dată când l-am văzut era furios și jignit și mă acuzase că am furat bani din firmă. Acum însă nu mai pare supărat.
— Deci, zice în sfârșit. Am… am verificat toate registrele și nu lipsește niciun ban.
— Ce surpriză!
Seth se încruntă.
— Îmi pare rău. Trebuia să te fi crezut. Dar a venit inspectorul ăla și părea așa de sigur pe el.
— Îhm.
— Îmi pare foarte rău, zice și vocea i se sugrumă puțin. Doar că… m-am enervat. Trebuia să știu că tu nu ai face niciodată așa ceva.
Îi pare rău. Și e aici, ceea ce înseamnă mult. Nu mai e nimeni altcineva aici, pentru mine. Da, se purtase oribil cu mine, dar pot să îl iert.
— Nu-mi vine să cred că ai plătit cauțiunea. A fost o sumă mare.
— Am bani, zice, ridicând un umăr. Mi-ai făcut un serviciu. Acum am mai puțin în contul din bancă pe care Melinda să pună mâna. În plus, ai nevoie de un avocat ca lumea. Tipul ăla cu care am discutat, Ferguson, e groaznic. Câți ani are – 12? O să te ajut să scapi din asta.
Nu vreau să îi fiu datoare cu nimic lui Seth, dar în același timp nici nu sunt în postura de a refuza. Are dreptate. Am nevoie de un avocat ca lumea.
Unul care a terminat facultatea de Drept de mai mult de șase luni.
— Nu i-am făcut nimic lui Dawn, să știi.
— Știu. Toată povestea asta e ridicolă. O să le lămurim pe toate.
Seth mă crede. Se pare că e singurul om care mă crede. Până și părinții mei cred că sunt vinovată. Cred că sunt un om groaznic. Totul din cauza acelui incident din liceu cu fata aia. Amelia.
