— Păi… de cât ai nevoie?
— Nu știu sigur. O să fie o sumă mare. Câteva zeci de mii, probabil.
— Vai, scumpo.
— Te rog, mamă, zic, cu glasul frânt. Am nevoie de ajutorul vostru. Nu vreau să rămân aici. E oribil.
Se lasă o pauză lungă la celălalt capăt al firului și apoi se aude un foșnet.
După câteva secunde răsună glasul grav al tatei:
— Natalie, știi că nu avem bani pentru astfel de lucruri. Trăim dintr-un venit fix.
— Da, dar…
— Nu ne face să ne simțim vinovați pentru asta, se răstește el. Indiferent ce ai făcut, trebuie să suporți consecințele.
— Dar nu am făcut nimic!
Gardianul observă că am ridicat vocea. Îmi aruncă o privire dură.
— Mai ai un minut, Farrell, zice.
— Te rog! îl implor eu pe tata și vocea mi se frânge. Nu pot să fac asta.
Pur și simplu nu pot.
— Îmi e teamă că va trebui să te obișnuiești. După câte spune avocatul tău, o să stai acolo mult timp.
— Dar, tată…
Înainte să apuc să rostesc toată fraza, gardianul vine la mine și apasă
butonul care întrerupe convorbirea. Clatin din cap.
— Nici măcar nu m-ați lăsat să-mi iau la revedere.
— Ți-am spus să închei.
Nu există nici urmă de compasiune în vocea lui. Așa o să fiu tratată de aici încolo.
— Acum, întoarce-te în celula ta.
Îl las să mă escorteze înapoi în pătratul celulei, în care este colega tatuată
pe gât. Sunt definitiv terminată. Nu știu cum o să fac rost de banii pentru cauțiune, mai ales dacă vorbim despre suma pe care Ferguson a avansat-o ca posibilă. Părinții mei nu pot să-mi dea banii. Eu și Kim nu avem genul de relație în care să pot împrumuta bani de la ea, deși ar putea să mi-i dea, pentru că bărbatul ei e doldora. Seth iese din discuție – o să am noroc dacă
mai vorbește vreodată cu mine.
Nu am nicio șansă la o cauțiune sub valoarea depozitului meu din bancă, chiar dacă nu ar trebui să-i dau garantului mai mult de zece la sută. Se pare că o să fiu în închisoare multă vreme de aici încolo.
CAPITOLUL 53
DAWN
Camera de motel e în întuneric și Caleb doarme tun lângă mine.
Am avut dreptate – motelul cel nou nu e mai bun decât celălalt. Patul e la fel de tare și de inconfortabil. Televizorul e și mai rău. Se vede cu purici. E
genul de loc în care să nu rămâi mai mult de o noapte. Poate chiar doar o după-amiază. Nu e un loc în care să stai câteva săptămâni sau chiar luni.
Este însă un sacrificiu necesar.
Îl strâng în brațe pe Turtly în timp ce mă uit cum doarme Caleb. Fac asta câteodată. Nu sforăie, dar respiră profund pe gură și uneori se aude un sunet mic, șuierat. Are părul ciufulit de la perne și dacă i-ar fi puțin mai lung, i-ar cădea peste ochi. Genele, lungi pentru un bărbat, i se zbat ușor când doarme. Poate că visează.
Mă întreb ce visează. Mi-a spus odată că nu-și amintește niciodată
visele. Dar trebuie să viseze. Toată lumea visează. Poate că o visează pe Natalie.
Adevărul e că eram deja îndrăgostită de Caleb când m-a sărutat prima oară. Eram deja foarte apropiați. Ne vedeam tot timpul și, dacă la început vorbeam aproape numai despre Mia, am început apoi să mai vorbim și despre alte lucruri. Acele alte lucruri erau întotdeauna ideea lui. Dar niciodată nu îndrăznisem să-mi imaginez că ar fi putut să aibă pentru mine
aceleași sentimente pe care eu le nutream pentru el.
Acel prim sărut a fost minunat, într-un fel la care nu mă așteptasem. Nu mai fusesem sărutată niciodată până atunci. Nu de către un bărbat. Nu a fost unul dintre acele săruturi grețoase de prin filme, unde limba tipului îi ajunge ei până în stomac, practic. A fost un sărut drăguț. Buzele lui moi lipite doar de buzele mele – luase o bomboană de mentă după masă, așa că
fiecare răsuflare a lui mirosea bine. A fost aproape un sărut cast, deși, când m-am uitat la chipul lui, nu încăpeau îndoieli despre ce intenții avea. S-a dovedit că simțea pentru mine exact ce simțeam și eu pentru el.
De dragul meu, nu a grăbit deloc lucrurile. Multă vreme, s-a mulțumit doar să mă țină de mână și să mă sărute. Îmi făcea cadouri bine gândite, de exemplu un lănțișor de aur cu un talisman în formă de țestoasă. Când am făcut dragoste, eram împreună de un an. Eram îngrozită – de ce să mint.
