Totuși, Caleb a fost atent și nu s-a grăbit. A făcut ca totul să fie special.
Înainte de Caleb mă mai îndrăgostisem de băieți, dar știusem clar că
niciunul dintre ei nu putea să mă placă vreodată cu adevărat. Pentru el nu a fost la fel. Când Caleb a întrebat-o pe Natalie dacă vrea să iasă împreună la masă, ea a acceptat imediat. Nici nu a trebuit să o convingă. Natalie l-a plăcut.
Îmi amintesc că i-am văzut odată împreună în bucătărie, luau prânzul.
Păreau un cuplu obișnuit. Discutau relaxat, despre ceva ce nu avea nicio legătură cu țestoasele sau cu răzbunarea. Caleb a făcut o glumă și ea a râs –
un râs sincer. Mie nu mi se întâmplă niciodată asta. Când sunt cu cineva și persoana respectivă râde, este vorba fie de un râs politicos, fie râde de mine.
Acela a fost momentul când mi-am dat seama că el este un om normal.
Caleb nu e deloc precum mine. Ne-am ambalat în efortul de a face dreptate pentru Mia, dar în afară de asta nu avem nimic în comun. Mia este singura noastră legătură. Și până la urmă o să-și dea și el seama că așa e.
Mințea când a zis că nu simte nimic pentru Natalie. Ea afișează o imagina foarte afabilă. E genul de persoană de care toată lumea se simte atrasă. Așa a fost mereu. O fată de aur.
Nu oricine își dă seama ce viperă e. Că îți zâmbește în față și apoi te înjunghie pe la spate. Invită pe toată lumea la petreceri pe care le programează însă în momente când știe că doar persoanele ei preferate vor fi disponibile. Își minte clienții. S-a culcat cu soțul altei femei și i-a distrus acestuia căsnicia.
Probabil că mâine-dimineață va avea loc audierea pentru stabilirea cauțiunii. Natalie a stat în închisoare tot weekendul, ceea ce e un bun început, dar nu e destul. Sper ca toate probele pe care le-a plantat Caleb –
amprentele ei pe pahare, părul și sângele din mașina ei, țestoasa de ceramică din coșul ei de rufe – înseamnă că va rămâne în pușcărie până la proces, chiar și acum, când proba ADN-ului a arătat că misteriosul cadavru descoperit din întâmplare nu e al meu. Natalie nu are prea mulți bani –
trăiește pe picior mai mare decât își permite, iar părinții ei sunt la fel de faliți că ai mei.
Până la urmă, există totuși o problemă foarte mare. Se vizează
condamnarea lui Natalie pentru crimă, dar nu există niciun cadavru. Nu există o dovadă solidă că a fost comisă o crimă.
Încheietura mâinii stângi îmi pulsează sub bandaj, dar nu există sânge proaspăt pe el. Caleb se împotrivise să mă tai atât de tare. A considerat că e prea riscant, mai ales pentru că așa a murit Mia. Dar am fost grijulie. Nu am tăiat prea adânc. Trebuia să existe sânge pe podea. Altfel, poliția ar fi putut să creadă că doar am plecat în vacanță. Trebuia să existe probe concludente ale unui act criminal.
Mă dau jos din pat cât de silențios pot. Caleb se mișcă ușor pe saltea, dar apoi adoarme la loc. E genul de om care doarme foarte profund. Știu totul despre el, poate chiar mai mult decât știa Mia când trăia. Știu că îi place să fredoneze cântece cu voce tare, când e la duș, chiar dacă e afon.
Știu că murăturile sunt alimentul pe care îl place cel mai puțin – nu poate să
mănânce nimic din ce doar a atins o murătură. Știu că poartă mărimea 45 la pantofi. Și mai știu că ultimii treisprezece ani și i-a petrecut învinuindu-se grav pentru că nu și-a protejat sora mai mică.
Haina lui e agățată în cuierul de lângă ușă. Îmi îndes mâna într-un buzunar, căutând telefonul lui. Scot câteva șervețele boțite, pe care le arunc la gunoi. Nu-mi place când își îndeasă șervețele în buzunar – mereu face asta. Pipăi prin buzunar din nou și dau peste un obiect dreptunghiular.
Îl scot afară. E o cutiuță din catifea albastră.
Vai, nu. A cumpărat un inel.
Nu o deschid. Nu pot. A tot vorbit despre cum o să ne căsătorim după ce se va termina cu toate astea, deși nu știu cum o să o facem, dacă poliția trebuie să creadă că sunt moartă. Caleb e foarte logic în legătură cu majoritatea lucrurilor, dar pe asta nu a gândit-o până la capăt. Vrea doar să
se însoare cu mine, dar nu vede cât de greșit ar fi.
Nu doar din pricina lui Natalie. În general, ar fi o greșeală. Caleb nu vrea să rămână tot restul vieții cu mine agățată de gât. Toate i s-au amestecat în minte doar pentru că se simte foarte prost pentru ce i s-a întâmplat Miei. Se simte răspunzător pentru mine.
Îi bag înapoi cutia în buzunar. O să mă prefac că nu am găsit-o.
Telefonul e în celălalt buzunar. Tastez codul de șase cifre care deblochează ecranul – Caleb are suficientă încredere în mine, ca să-mi încredințeze această informație. Mă întreb dacă și Natalie o cunoaște. Nu aș fi complet surprinsă, deși ar fi reprezentat un risc foarte mare. În telefon erau lucruri pe care nu am fi vrut ca ea să le descopere. Cum ar fi înregistrarea pe care o făcuse cu mine strigând „ajută-mă” cu o voce plânsă.
Aceea fusese ideea lui Caleb – și-a imaginat că apelul telefonic va aduce mai repede pe cineva care să îmi cerceteze casa. Și a funcționat, deși ar fi fost mai bine dacă nu se ducea chiar ea, pentru că asta i-a dat posibilitatea să justifice toate amprentele.
Plănuiserăm totul așa de bine. Există doar o singură piesă lipsă.
Îmi e în sfârșit limpede cum trebuie să se termine totul. De fapt, am știut-o tot timpul – doar că nu am vrut să o recunosc față de mine însămi.
Când eu și Caleb am discutat prima dată planul acesta, mi-a plăcut ideea de a o lua de la capăt cu o nouă identitate – să nu mai trebuiască să fiu Dawn Schiff. Ar fi trebuit să știu de la început că nu va merge așa. Caleb și cu mine nu ne-am apropiat să ne îndrăgostim unul de altul. Ne-am reunit să
facem dreptate pentru Mia. Să o facem pe Natalie să plătească pentru că a împins-o la suicid.
Există un singur mijloc prin care asta se poate întâmpla. Există un singur mijloc prin care Natalie va fi înfundată definitiv.
Trebuie să existe un cadavru.
Și acela trebuie să fie al meu.
CAPITOLUL 54
NATALIE
Audierea pentru cauțiune merge cât de bine se poate. Ceea ce înseamnă
că judecătorul îmi acordă eliberarea pe cauțiune cu condiția să îmi predau pașaportul. Din nefericire, e vorba despre o sumă stupid de mare, pe care nu aș avea cum să mi-o permit vreodată.
Ceea ce înseamnă că voi rămâne încarcerată până la proces. Iar atunci, sunt aproape sigură că voi fi condamnată la închisoare pe viață, într-un fel sau altul. Îmi voi petrece următorii câțiva ani în spatele gratiilor. Dacă am noroc.
