E bine intenționat. Caleb nu este cel pe care îl crezuserăm noi și e cert că
m-a mințit. În același timp însă, nu cred că e periculos. În adâncul sufletului meu, nu cred că el a ucis-o pe Dawn. Nu cred că e capabil de asta. Cu toate minciunile lui, îmi dau seama că nu e genul de om care ar face așa ceva.
Și chiar dacă este, doar nu o să mă omoare de față cu Seth, fix pe stradă.
Dacă nu din alte considerente, măcar pentru că nu e așa de prost. Și sigur nu e genul impulsiv. Indiferent ce a făcut, a fost ceva plănuit timp de luni –
poate chiar ani.
Așa că deblochez portierele și cobor din mașină, în ciuda protestelor lui Seth. Caleb vine și el spre mine, dar fără să arate amenințător în vreun fel.
Nu are o armă. O să fie bine. Trebuie să aflu ce se întâmplă. Am nevoie să
știu adevărul.
— Hei, nemernicule! strigă Seth, în timp ce iese din mașină, chiar în spatele meu. Să nu te apropii de Natalie!
Caleb e acum la vreun metru de mine. Se uită la Seth, clatină din cap și apoi mă privește iar. Acum observ cât de încruntat e.
— Natalie, zice, cu voce tremurată. Trebuie să vorbim.
— Chiar așa. M-ai mințit tot timpul. Tu ai plantat părul și sângele în mașina mea, nu-i așa?
Caleb pare surprins. Nu se așteptase să spun asta. Rămâne o clipă
încremenit, neștiind cum să reacționeze.
— Deci? îl îndemn.
— Bine, spune pe un ton aspru. Eu am fost. Eu am pus părul și sângele în portbagajul tău. OK?
Mă uit la el, surprinsă că a recunoscut. Deși îl bănuisem, nu pot să cred că a făcut-o într-adevăr. Și de ce?
Seth vine în fugă și se oprește lângă mine și Caleb.
— Tu ai ucis-o, nu-i așa? Nenorocitule, ai omorât-o pe Dawn.
Fața lui Caleb se face roșie ca para.
— Nu. Nu, sigur că nu. N-aș face asta niciodată. Nu aș putea să-i fac rău vreodată. Ea…
Se oprește la jumătatea frazei.
— Ea, ce? insist. Despre ce e vorba?
— Ăăă… nimic, zice și clatină din cap. Nu pot…
Mi se zbate o venă la tâmplă și insist:
— Caleb, spune-mi ce se petrece aici. Merit o explicație.
Mă privește îndelung și mi se pare că trece o veșnicie, deși probabil nu sunt mai mult de câteva secunde. Oftează din toți rărunchii.
— Dawn nu e moartă.
— De unde știi asta? întreabă Seth, răstit.
Caleb ridică mâinile.
— E… e o poveste lungă. Dar nu e moartă, OK? Jur.
— Atunci unde e? îl întreb.
— Nu… dă să zică și își trece prin păr o mână tremurândă. Nu știu. De asta sunt aici. Am nevoie să mă ajuți.
— Vezi să nu, spune Seth și, cu tot întunericul, îi aruncă lui Caleb o uitătură urâtă. Ai supus-o pe Natalie unui supliciu. A stat la închisoare din
cauza ta. De ce i-ai făcut asta? Care mama dracului e problema ta?
Caleb înghite greu și i se zbate mărul lui Adam.
— Ascultă-mă, nu e timp. Dawn…
— Pe dracu’. Trebuie să ne spui chiar acum de ce ai făcut-o. Altfel, te dăm pe mâna poliției.
— Nu, vă rog, zice Caleb și face un pas înapoi.
Seth deschide gura să mai spună ceva, dar eu ridic mâna, să îl fac să tacă.
