Chestia asta e între mine și Caleb. Am nevoie să aflu adevărul.
— Caleb, încerc doar să pricep de ce ai făcut-o. Trebuie să știu. Nu cred că merit să fiu tratată astfel.
Mă uit cum respiră, pieptul i se umflă și dezumflă, în timp ce îmi cântărește spusele.
— Te-am urmărit în ultimele luni, zice. Cum ai organizat mica ta cursă
5K. Cum ai apărut la toate podcasturile și televiziunile locale de știri. Ai vorbit despre cum ai strâns bani pentru buna ta prietenă Amelia. Dar nu ți-a fost prietenă, nu-i așa?
Tonul vocii e acum plin de otravă. Mi se strânge inima.
— Caleb…
— Să-ți spun eu cine a fost Amelia, îmi aruncă, disprețuitor. A fost sora mea. Și a fost ce mai bună prietenă a lui Dawn. Nu că tu te-ai fi gândit vreodată la ea ca la o fiin ț ă umană.
Îmi simt picioarele ca de gumă. Mă tem că am să cad lată, dacă nu mă
apuc de ceva.
— Amelia era…
— Sora mea e moartă din vina ta!
Strigă destul de tare ca să îl audă toți vecinii, dar nici că îi mai pasă, acum.
— Pe urmă ai continuat să-ți trăiești viața. Ca și cum nu ar fi însemnat nimic pentru tine. Ca și cum ea nu a însemnat nimic. Mai rău – te folose ș ti de ea ca să-ți faci ție reclamă. Cum poți? Chiar atât de lipsită de inimă ești?
Îmi înfig unghia degetului mare în podul palmei.
— Încerc doar să strâng bani pentru o fundație caritabilă.
— Mda, mă rog. O faci doar pentru că îți place să fii în centrul atenției.
Te ajută să promovezi compania. Pricep. Te-ai folosit de Amelia pe vremuri și acum te folosești de ea din nou.
Ochii îi ard de ură. Mă urăște. Mă urăște cu adevărat și profund. Cum a
putut să mă sărute și să glumească cu mine și să mă scoată în oraș, când mă ura în halul ăsta?
— Aveam 17 ani, reușesc să îngaim. Da, m-am purtat oribil cu Amelia.
Dar eram un copil.
Mă uit la Seth, care pare cu adevărat confuz.
— Amelia a fost o fată pe care am cunoscut-o în liceu. Am fost rea cu ea.
Știu că am fost…
— Rea cu ea! izbucnește Caleb. Ai făcut-o să-și taie venele! Surioara mea e moartă din cauza ta!
Nu pot să cred, Caleb e fratele Ameliei. Nici măcar n-am știut că are un frate. Au nume de familie diferite. Pe ea o chema Hodge. E greu să uit ce s-a întâmplat în anul acela. Lucrurile au luat-o razna pur și simplu. Nu am de gând să neg asta.
Dacă stau să mă gândesc, nu știu de ce am fost așa de rele cu Amelia.
Probabil pentru că era diferită. Și pentru că puteam. Când ai 17 ani, ești drăguță și populară, ajungi să te simți bine dacă te iei de cineva mai slab ca tine. Te face să te simți puternică.
— Ce vrei să fac, Caleb? Ce pot să fac?
— Vreau să putrezești în pușcărie pentru tot restul vieții tale, îmi șuieră.
Așa cum surioara mea putrezește în pământ.
Mă sfredelește cu privirea în care mocnește o furie de care nu va fi niciodată în stare să scape. Nu poate să mă ierte vreodată. Nu va înceta niciodată să creadă că ar trebui să fiu pedepsită tot restul vieții mele. Nu există nimic ce aș putea să spun sau să fac să îndrept lucrurile.
— Deci, Caleb, de ce ești aici? zic, într-un final. Ca să-mi spui cât de mult mă urăști?
Întrebarea mea pare să îi mai stingă din avântul belicos.
— Uite ce-i, te urăsc pentru ce ai făcut, dar trebuie să știi că toate astea –
Dawn a plănuit totul. A fost ideea ei. Și acum exagerează, pentru că… mă
rog, știi cum e Dawn. Așa e ea.
E limpede că o cunoaște foarte bine pe Dawn. Mult mai bine decât mi-aș
fi putut închipui.
