o femeie în toată firea nu vrea să deschidă ușa.
Te rog, Dawn, să nu mă împu ș ti.
— Dawn? o strig, în timp ce pătrund în bucătărie pe ușa din spate.
Dawn, sunt eu, Natalie! De la birou?
Niciun răspuns.
Dawn are o bucătărie extrem de curată. Nu sunt chiar surprinsă, dar n-aș
fi fost cu totul șocată să aflu că Dawn e o nebună care adună tot ce-i pică în cale, cu vase murdare și ziare vechi îngrămădite până la tavan. Trebuie să
recunosc, eu și Kim am luat în calcul această ipoteză, când am bârfit-o de vreo două ori. Bucătăria asta arată însă absolut normal. Mă rog, cu excepția solniței și piperniței, care sunt în formă de țestoase.
În sine, bucătăria pare normală, dar altceva e în neregulă cu ea.
Pe blat se află o sticlă de vin. Vin roșu, o sticlă plină doar pe jumătate, fără dop. Mai e acolo și un pahar de vin, cu niște urme de lichid roșu pe fund. Mai există și un al doilea pahar. Doar că acela e pe jos, făcut țăndări.
E adevărat că nu sunt eu cea mai bună prietenă a lui Dawn, dar o cunosc destul de bine ca să știu că nu ar lăsa o sticlă de vin desfundată pe blatul din bucătărie. Și clar nu ar lăsa cioburi de sticlă pe jos.
Am avut dreptate. Aici s-a petrecut ceva groaznic.
Traversez încet bucătăria. Oricât de mult mi-aș dori să o găsesc pe Dawn și să o ajut, îmi teamă să nu se afle un intrus în casă. În fine, un alt intrus.
Indiferent ce s-a întâmplat lui Dawn, nu vreau să mi se întâmple și mie la fel. Trebuie să fiu precaută.
De aceea, când trec pe lângă suportul pentru cuțite, scot unul. Paza bună
trece primejdia rea.
Țin mâna așa de strâns pe cuțit, că mi s-au albit degetele. Împing ușa care dă în livingul aflat în beznă și primul lucru care mă izbește e un miros ciudat. Nu e ceva putred sau altceva de soiul acesta. Seamănă cu… mirosul de alge marine.
Nu apuc să mai zăbovesc o clipă, întrebându-mă ce e cu mirosul acela straniu, că zăresc un bazin uriaș, plin cu apă. E un acvariu, luminat din interior, dar nu se vede niciun pește acolo. Aplec capul, să mă uit în apă.
E o țestoasă.
O țestoasă ca toate țestoasele, cam cât podul palmei mele, înoată în acvariul gigantic. Mă rog, nu chiar înoată, mai degrabă stă cocoțată pe o piatră și carapacea verde-închis îi lucește, în timp ce creatura se uită la mine. Nu pot să spun că am avut vreodată vreun fel de sentimente față de țestoase, nici bune, nici rele, dar animalul ăsta de aici mă sperie. Aș vrea să
mă răstesc la ea, să nu se mai zgâiască la mine. E nepoliticos.
Țestoasele pur și simplu nu au maniere, se pare.
— Dawn? strig iar.
Niciun răspuns. Unde dracu’ e, fir-ar să fie?
Lângă acvariul țestoasei e un corp mare de bibliotecă. E întuneric în cameră, totuși reușesc să îmi dau seama ce este în el. Întotdeauna am crezut că Dawn are o grămadă de țestoase în boxa de la birou, dar m-am înșelat.
Nu știam ce înseamnă o grămadă de țestoase până când nu i-am văzut biblioteca.
Fiecare raft dă pe dinafară de figurine de țestoase. Țestoase, țestoase, țestoase. Din sticlă, ceramică, marmură, chiar și țestoase împăiate. Fiecare centimetru din bibliotecă e ocupat de o figurină de țestoasă, cu excepția unui singur spațiu gol, aflat în mijlocul raftului al doilea de sus.
E ceva la biblioteca asta care îmi dă fiori. Fac un pas înapoi, dar sunt gata, gata să mă împiedic de un taburet de paie aflat în drum. Mă uit în jos –
taburetul e răsturnat.
Dar nu eu am făcut-o. Era deja așa.
Atunci observ și scaunul răsturnat pe podea. Mă furișez mai aproape și mijesc ochii, în întuneric. Apoi văd ce e pe covor.
Și încep să țip.
CAPITOLUL 6
CU OPT LUNI ÎN URMĂ
Către: Angajații Vixed
De la: Natalie Farrell
Subiect: Petrecere de bun-venit!
Sper că toată lumea îi va face o minunată primire noii noastre angajate, Dawn Schiff! Este noua noastră contabilă, în locul lui Edgar Hines, așa că nu-i va fi ușor să se ridice la înălțimea lui, dar pot să vă spun deja că se va descurca de minune. Am adus niște gustări să
le savurăm la ora 15.00, în bucătărie, când îi vom ura bun-venit celei mai noi membre a familiei Vixed.
Vă rog să ne fiți alături!
