— Tu ești drăguț. Dar sunt bine. Serios.
— Bine, dar să-mi trimiți un mesaj când ajungi acasă.
Îl strâng de mână. Chiar mi-aș fi dorit să nu am mașina și să pot merge acasă cu Fordul lui Caleb. Dar pare caraghios să-l pun să se țină după mine până acasă, mai ales că el locuiește în direcția opusă. Și ce o să facem după
ce ajungem la mine? O să ne giugiulim? Clar nu am dispoziția necesară
pentru asta.
Totuși, mi-aș dori să vină cu mine. Poate că ar trebui să profit de oferta lui.
Pe la jumătatea drumului, începe să-mi sune telefonul. Pe ecranul conexiunii din mașină clipește numele „Mama”. Mă gândesc să las să intre căsuța vocală, dar am nefasta bănuială că știu de ce mă caută. Dacă nu răspund, o să mă tot sune.
— Natalie!
La capătul celălalt, mama parcă ar răcni la mine. Nici până acum nu a învățat să regleze volumul vocii din telefon.
— Tocmai am aflat știrea la televizor. Ziceau că o femeie de la firma voastră e dată dispărută!
— Da.
Nu pomenesc nimic despre faptul că eu am fost cea care a descoperit dispariția lui Dawn. Nu cred că informația asta i-ar pica foarte bine.
— O cunoșteai?
— Puțin.
La fel, nu e nevoie să știe că Dawn lucra în boxa de lângă mine. Că timp de nouă luni ne-a despărțit doar un mic zid.
— Doamne, e groaznic, zice, pe un ton nazal. E un loc de muncă sigur?
Nu-mi place cartierul ăla.
— Nu s-a întâmplat nimic la muncă. S-a întâmplat acasă la ea, în Quincy.
— Ce anume s-a întâmplat? Credeam că femeia a dispărut.
Îmi mușc falca pe dinăuntru.
— Uite cei, serviciul e un loc sigur. Și eu nu fac nimic periculos.
— Știu, scumpo, dar tati și cu mine ne facem griji că locuiești complet singură. Nu cred că e bine să stai absolut singură într-o casă.
— N-ai mai fi zis așa dacă eram bărbat.
— Exact! O femeie singură nu e în siguranță.
Vocea îi capătă o inflexiune stridentă, care îmi face pielea de găină.
— Trebuie să te măriți, Natalie. Ajunge cu toată… chestia asta, indiferent cum se cheamă ce faci. Găsește-ți un băiat bun și așază-te la casa ta.
Scrâșnesc din dinți.
— Și tu ce crezi că încerc să fac?
— Păi, nu încerci prea tare! Ești o fată frumoasă. Poți să ai orice bărbat vrei. Alege unul dintre ei!
Încep să îi explic că nu e așa de simplu. Dar am mai avut discuția aceasta cu ea de sute, dacă nu de mii de ori până acum. Poate chiar de milioane de ori. Nu o să priceapă niciodată. Îmi răcesc gura degeaba.
Sigur, aș putea să-i spun despre Caleb. Pot să îi spun că lucrurile merg chiar bine cu el și că s-ar putea să îi devină ginere într-o bună zi. E drăguț, e un om bun și se comportă bine în situații traumatice. Dar nu vreau să-și facă speranțe prea mari. Relația cu Caleb e încă la început și, sincer, nu am chef să răspund la jdemii de întrebări despre el.
— Trebuie să închid, mormăi eu.
— Acum unde ești?
— Conduc spre casă.
— Mă suni când ai ajuns?
Mi se zbate o venă la tâmplă. Când Caleb mi-a cerut să îi dau un mesaj după ce ajung acasă, a fost ceva drăguț. Când mama îmi spune să fac același lucru, devine enervant.
— Mamă, încep eu să spun, pe punctul de a-mi pierde calmul. Sunt o femeie în toată firea. Nu am de gând să te sun de fiecare dată când ajung
acasă de la muncă. Sunt bine. Trebuie să ai încredere în mine.
Întrerup convorbirea înainte ca discuția să ajungă la ceartă. Oricum, încă
o stradă și am ajuns acasă.
