După plecarea lui Kim mă prăbușesc pe scaun; nu ard de nerăbdare să
dau fuga să-l văd pe Seth. Îmi scot pudriera din poșetă și mă privesc. Arăt chiar mai rău decât ieri. Am ochii ușor injectați și sub ei am cearcăne roșiatice. Azi-dimineață am încercat să le acopăr cu fond de ten, dar e limpede că nu am folosit destul. Azi-noapte mi-a fost cam greu să adorm și când m-a luat în sfârșit somnul, m-am foit și m-am răsucit.
Vreau să pornesc calculatorul, dar înainte să apuc să o fac, începe să-mi bâzâie telefonul. Îl scot din geantă și mă uit la ecran. E un mesaj de la Seth: Te rog să vii la mine în birou imediat ce ajungi.
Oftez. Se pare că trebuie să fac un drum până în biroul șefului meu.
CAPITOLUL 11
Seth nu arată mai bine ca mine.
Părul negru e răvășit și cămașa, puțin boțită, lucru neobișnuit la el. Seth e adeptul cămășilor albe și apretate. Nu am fost niciodată sigură dacă le ducea la curățătorie sau i le călca nevastă-sa. Cum verigheta lipsește în continuare, e posibil ca varianta a doua să explice de ce are acum cămașa șifonată.
— Bună, Nat.
În ochii lui căprui se citește îngrijorarea, când mă vede.
— Ești bine?
— Da, sunt OK, răspund răgușită și mă așez pe scaunul din fața biroului său.
— Frate, ce încurcătură, zice și își trece degetele greblă prin păr, iar asta îl ciufulește și mai tare. Îmi pare rău că nu te-am luat în serios ieri.
— Nu face nimic. Te înțeleg.
— Sunt oarecum surprins că azi n-ai rămas acasă. Dacă vrei să-ți iei liber o zi…
Clatin din cap.
— Nu, prefer să muncesc.
— Ești sigură?
— Absolut. E mai bine să nu mă gândesc.
— Mda. Da, e logic.
Închide ochii și își masează pleoapele cu buricele degetelor.
— Sper că Dawn e OK, zice.
Aș vrea să spun ceva de genul: Sunt convinsă că da. Nu ar fi totuși ce cred cu adevărat. Așa că îmi țin gura.
— Azi-dimineață am vorbit la telefon cu un inspector de poliție, mai spune Seth. Inspectorul… Santoro? A zis că o să treacă pe aici să-i interogheze pe toți.
— Ah.
Mă fâțâi pe scaun. Ultimul lucru pe care îl vreau e ca inspectorul acela să
mă ia încă o dată la întrebări. A fost destul de amabil, dar gândul de a discuta din nou cu el îmi dă fiori.
— Știi ce? De fapt cred că am să mă duc totuși acasă. Mă… simt că se învârte totul cu mine. Și abia dacă am închis ochii azi-noapte.
— Sigur, zice Seth și privirea i se îmblânzește. Ia-ți liber astăzi. Dacă
vrei, poți să-ți redirecționezi toate apelurile la mine.
Umerii mi se relaxează.
— Mulțumesc, Seth.
— Mai rămâi doar până ajunge inspectorul aici, pe urmă poți să pleci acasă.
Sudoarea rece revine.
— Cum?
Seth își privește Rolexul.
— Nu e mare lucru. În jumătate de oră ar trebui să fie aici. Poate mai puțin. A zis la 10.00.
— Mda, dar…
Îmi apăs tâmpla stângă cu degetele.
— Îmi crapă capul de durere. Și am vorbit deja cu inspectorul ieri. Așa că sunt sigură că nu are de ce să discute iar cu mine.
— De fapt, m-a întrebat anume dacă o să fii și tu și a spus că trebuie să-ți vorbească.
