— Ah. Atunci cred că o să rămân.
Fantastic.
Mă foiesc pe scaun și mă întreb ce anume ar putea să mai vrea inspectorul să mă întrebe. I-am spus deja tot ce știu. Mi se pare o pierdere de vreme, dar acum, că Seth mi-a zis că trebuie să rămân, nu prea mai am încotro. Nu pot să plec pur și simplu și să pretind că n-am știut.
Seth se joacă cu un pix de pe birou. Privirea îmi este din nou atrasă de dunga fără bronz de pe degetul cu verigheta lipsă. Mă observă și se uită la rândul lui la inelar, îmi mut privirea, dar e prea târziu.
— M-am despărțit de Melinda, zice.
— Îmi pare rău să aud asta.
— Chiar? zice și ridică dintr-o sprânceană.
Mi se pune un nod în gât. Nu sunt sigură cum să înțeleg tonul din vocea lui. Nu pare furios. Mai degrabă… curios.
— Chiar îmi pare rău.
Rămâne cu sprânceana ridicată.
— Mai ești cu Caleb?
— Da.
— Pare un tip de treabă, zice, dând din cap.
— Așa și este.
— Bun.
Nodul din gât e tot acolo. Simt că o să mă sufoc sau ceva.
— Mai bine mă întorc la biroul meu, zic.
Seth dă din cap și se întoarce iar cu ochii la monitorul calculatorului.
Dar în timp ce ies din birou, îi simt privirea ațintită pe mine.
CAPITOLUL 12
CU ȘASE LUNI ÎNAINTE
Către: Seth Hoffman
De la: Dawn Schiff
Subiect: Planificare curățare frigider
Către Seth,
Am făcut o planificare pentru curățarea frigiderului din bucătărie, de două ori pe săptămână, fiecărui angajat fiindu-i repartizată o dată. Cu permisiunea ta, aș vrea să pun această
planificare pe frigider. În plus, am atașat și o notă de informare despre bacteriile care se dezvoltă în mod obișnuit la temperaturi scăzute.
Cu sinceritate,
Dawn Schiff
Către: Seth Hoffman
De la: Dawn Schiff
Subiect: Monitorizare planificare curățare frigider Către Seth,
Ai primit e-mailul meu în legătură cu planificarea curățării frigiderului? Te rog să-mi răspunzi cât de curând posibil!
Cu sinceritate,
Dawn Schiff
Către: Mia Hodge
De la: Dawn Schiff
Subiect: Re: Salutări
Dragă Mia,
Azi am avut o zi excelentă. Am avut o idee care va aduce firmei economii considerabile. O să