Inspectorul se încruntă.
— Înseamnă că din partea dumneavoastră a existat un tipar de cruzime față de ea, manifestată în mod repetat.
— Un tipar de cruzime?
Nu îmi cred urechilor.
— Pentru că am făcut o glumă despre ea?
— Pentru că ați exclus-o de la evenimentele companiei. Ați împiedicat-o să participe la ședințe. I-ați distrus bunuri personale…
— Eu … poftim?
Mi se învârte capul.
— Nu am făcut niciodată așa ceva. Am fost drăguță cu ea. Mai drăguță
decât merita.
— Mai drăguță decât merita? Ce înseamnă asta?
Am regretat imediat frazarea aleasă.
— Vreau doar să spun că Dawn era ciudată. Lumea nu o plăcea. Dar eu
am încercat să fiu drăguță cu ea, bine? Poate că am făcut câteva glume pe seama ei, pe la spate, dar asta a făcut toată lumea. Nu am hăr ț uit-o niciodată.
Santoro îmi aruncă o privire care arată că nu crede o iotă din ce zic. Mă
întreb cine i-a spus lucrurile astea groaznice despre mine. Probabil cineva invidios pe rezultatele mele la vânzări.
— Doar pentru că Dawn era altfel, zice inspectorul, nu era un motiv să
fiți necruțătoare cu ea.
— Nu am fost așa!
Ochii mi se umplu de lacrimi și mă lupt să nu le las să curgă.
— Întrebați-l pe șeful meu. Seth Hoffman. El o să vă spună că m-am purtat frumos cu Dawn.
— Seth Hoffman? zice Santoro, arcuindu-și sprâncenele până sus, la linia părului. Șeful dumneavoastră însurat, vreți să spuneți, cel cu care aveți o aventură?
Bun, acum e momentul în care simt că o să fac un atac de cord și o să
leșin. De unde știe? Pricep eu că e detectiv, dar mi se pare că asta e în afara sferei acestor investigații despre dispariția unei persoane care nu are absolut nicio legătură cu noi.
— Seth v-a spus asta?
— Nu. El n-a zis decât lucruri bune despre dumneavoastră.
— Atunci cine v-a spus că mă culc cu Seth?
Ezită o fracțiune de secundă.
— Dawn i-a scris unei prietene despre asta în e-mailurile pe care i le-am găsit în computer.
Vai de mine!
Da, Dawn știa despre mine și Seth. Nu pentru că i-aș fi mărturisit eu ceva. S-a întâmplat să fie de față când nevasta lui Seth îmi lăsase un bilet de amenințare. Dar atunci reacționase OK. Mi-a promis că nu va spune nimănui. Numai Dumnezeu știe cine e „prietena” asta căreia îi povestise despre ce fac eu. Nici măcar n-am știut că are vreo prietenă căreia să îi povestească.
Treaba asta mă pune pe gânduri și mă întreb ce altceva a mai scris despre mine.
Ce mai conta, totuși? Și ce dacă Dawn i-a scris chestii despre mine în câteva e-mailuri tâmpite? Tipa avea clar o viziune aparte despre lume și nu
înseamnă că tot ce a zis e și adevărat. Nimic din toate astea nu este o dovadă reală sau ceva.
— Domnule detectiv, asta se cheamă hărțuire, îi spun, scrâșnind din dinți. Trebuie să plec la serviciu. Și nici nu știm dacă lui Dawn i s-a întâmplat cu adevărat ceva rău. Probabil că doar a plecat într-o călătorie, fără să spună nimănui.
Santoro ridică din sprâncene și pe frunte îi apare o cută adâncă.
— Nu, n-a plecat.
— Păi, de unde știți?
— Pentru că în zori zilei de azi am descoperit trupul lui Dawn.
CAPITOLUL 22
