— Mă gândeam numai, zice și clipește inocent. Dawn v-a vorbit vreodată despre astfel de lucruri?
— Nu.
— Hmm, zice și ridică din sprâncene. Deci, spuneți că nu v-ați întâlnit cu Dawn luni seară, să vorbiți despre descoperirea lipsei unor sume din contul Vixed?
— Ferească Sfântu’, nu!
Mi se înmoaie picioarele și trebuie să mă prind cu mâna de cadrul ușii, să nu cad.
— Ce vă face să credeți asta?
— Luni după-amiază v-a trimis un e-mail, nu? În care vă cerea să vă
vedeți?
Nu pot să neg. Îi spusesem deja despre e-mailul lui Dawn, plus că sunt convinsă că există la ea în computer, dacă poliția a reușit să intre în el.
— Așa este.
— Atunci, despre ce ați vorbit când v-ați întâlnit?
— Despre nimic!
Îmi tremură așa de tare mâinile, că trebuie să mi le încleștez la piept. Mă
mir că picioarele sunt în stare să mă mai țină.
— Nu m-am mai întâlnit cu ea.
— Nu? se miră Santoro, arcuindu-și una dintre sprâncenele stufoase.
— Nu! N-am văzut-o! insist, făcând eforturi să îmi păstrez cumpătul.
Domnule inspector, eu n-am furat din banii companiei. Și în mod cert nu am discutat cu Dawn despre asta luni seara! Am fost toată noaptea împreună
cu iubitul meu.
— Mda, așa spuneți.
— Acesta e adevărul. Ați vorbit cu Caleb. V-a spus că am fost împreună.
— Da, așa mi-a declarat.
— Chiar credeți că noi doi am plănuit împreună să o ucidem?
— Nu. Chiar nu cred.
Mi se zbate pleoapa stângă.
— Atunci de ce dracu’ mă mai sâcâiți?
Inspectorul Santoro are aerul că îmi cântărește întrebarea. Țuguie buzele și meditează.
Într-un târziu, spune:
— Uitați cum stă treaba, domnișoară Farrell. În meseria mea oamenii îmi spun o grămadă de lucruri. Și multe dintre aceste lucruri nu sunt adevărate. Așa că am ajuns destul de priceput când vine vorba să îmi dau
seama dacă cineva îmi vinde gogoși.
Îl privesc înmărmurită, în picioare.
— Dacă l-ați pus pe iubitul dumneavoastră să mă mintă, o să-mi dau seama până la urmă. Mă pricep. Asta mi-e meseria.
Face o pauză.
— Așa că v-ați ușura situația dacă mi-ați spune adevărul.
Adevărul? Nu pot să îi spun adevărul. Nu pot să îi spun că nu am un alibi pentru cea mai mare parte a nopții în care a fost ucisă Dawn. Nu pot să îi spun că mi-am forțat iubitul să mintă pentru mine. Și al dracului să fie dacă
pot să îi spun despre figurina țestoasă plină de sânge, din coșul meu.
Singurul fel în care reușesc să nu ies din casa asta cu cătușe la mâini este să-mi țin închisă gura asta proastă.
— V-am spus adevărul, zic. Nu am furat din banii companiei. Și nu am văzut-o pe Dawn luni seară.
Inspectorul mai rămâne pe verandă alte vreo zece secunde, dar mie mi se par cât zece ore. Mă sfredelește cu ochii lui negri în tot acest tip. Cineva mai slab ar fi cedat, dar eu îmi țin gura.
— Fie, cum vreți dumneavoastră, domnișoară Farrell.
