Traversez plaja, până la malul apei. Fluxul nu a început deocamdată, așa că trebuie să merg destul de mult. Continui până ce ajung să simt sub tălpi nisipul ud și apoi apa, dezmierdându-mi picioarele. E rece ca gheața, deși, tehnic vorbind, nu e mai rece de zero grade, pentru că, dacă ar fi, s-ar fi
transformat în gheață.
Când eram mică, tata obișnuia să mă ducă la lac și îmi arăta cum să
arunc pietre pe oglinda apei. Trebuie să le arunci în unghiul corect și atunci saltă pe apă. Aleg o bucată de ceramică din sacoșă și o arunc așa cum obișnuiam să arunc pietrele când eram copil. Nu saltă, dar ajunge destul de departe.
După cinci minute, sacoșa e goală. O răstorn cu fundul în sus, să fiu sigură, și scutur în apă bucățile rămase. În clipa asta, chiar dacă m-ar vedea cineva aici, dovada e în largul mării. Nimeni nu ar putea să mai identifice bucățile acelea de ceramică. Iar sângele uscat va fi spălat de valuri.
Am scăpat.
Mă întorc la mașină, cu sacoșa strânsă bine în mâna dreaptă și bascheții în stânga. Mi-am lăsat geanta în mașină și exact când deschid portiera, telefonul începe să sune. Cine poate să fie? Caleb, care îmi spune noapte bună? Inspectorul, cu „doar câteva întrebări în plus”?
Mi-l scot din poșetă. E un număr ascuns.
Minunat. Iar.
— Ce-i? strig în aparat. Ce e?
Niciun răspuns.
— Știu cine ești, răcnesc chiar dacă habar nu am cine e la telefon.
Dacă o spun cu destul aplomb, poate că o să pun persoana care mă sună
pe gânduri.
— Știu că te joci cu mine. Și ai face bine să încetezi chiar acum.
Aștept un fel de răspuns. Un protest. Un hohot de râs, chiar. Dar nu se întâmplă nimic. Doar tăcere.
— O să sun la poliție. O să le spun totul despre tine. Despre tot ce i-a făcut lui Dawn.
Tăcere.
— Răspunde-mi, fir-ar să fie!
Mi se umflă venele de pe gât.
— Spune ceva, rahat ce ești!
Aș vrea să îmi arunc telefonul departe, pe plajă, dar probabil că nu m-ar ajuta cu nimic. În schimb, apăs cu degetul mare butonul roșu, să închei convorbirea. Complet nesatisfăcător.
Mă urc la volan și corpul îmi tremură de frustrare. Cineva se joacă cu mine. Și îmi trece prin minte că poate țestoasa de ceramică nu e singurul
obiect plantat în casa mea. Poate că mai e și altceva, pe care nu l-am descoperit încă. Ar putea să fie ascuns aproape orice la mine în casă.
Și eu n-aș avea de unde să știu.
CAPITOLUL 36
CU O LUNĂ ÎN URMĂ
Către: Angajații Vixed
De la: Kimberly Healey
Subiect: Ketchup
OK, deci acum două zile, sticla de ketchup pe care o țin în frigider era pe jumătate plină, iar azi a dispărut! Pe sticlă era VIZIBILĂ eticheta cu numele meu. Dacă aveți nevoie de ketchup, vă sugerez SĂ VĂ ADUCEȚI UNUL. Eu nu fur mâncarea altora, așa că vă rog să
îmi arătați același respect și să nu-mi furați mâncarea!!!
Kim
Către: Angajații Vixed
De la: Dawn Schiff
Subiect: Re: Ketchup
Îmi pare foarte rău că ți-a dispărut ketchup-ul. La mine azi a fost ziua de mâncare verde și ieri a fost o zi de mâncare albă, așa că evident nu pot să fiu răspunzătoare de lipsa condimentului, pentru că ar fi distrus integritatea coloristică a mâncării. Totuși, vreau să
subliniez că, dacă am crea un program pentru întreținerea și curățarea frigiderului, am fi siguri că orice ar conține e protejat și aruncat la timp.
Cu sinceritate,
Dawn Schiff
